Iconic Cluster susține inovația prin cooperare
Iconic Cluster este asociația care în 2012 a pus bazele primei rețele de tip cluster din Iași cu scopul de a contribui la dezvoltarea regiunii
Iconic Cluster este asociația care în 2012 a pus bazele primei rețele de tip cluster din Iași cu scopul de a contribui la dezvoltarea regiunii

București, 7 iunie 2021 Săptămâna aceasta, pe 9-11 iunie, are loc DevTalks Reimagined, cel mai amplu eveniment de tehnologie din România. Păstrând formatul de expo-conferință,
București, 20 mai 2021 – Banca Comercială Română (BCR) a emis cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni în lei din România, în valoare
București, 25 mai 2021 – ARIADNEXT, o companie europeană cu sediul central in Franța, specializată în verificarea identității la distanță obține premiul „New Market Entrant”

O secțiune nouă pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat Target: 50.000 de utilizatori până la finalul 2022 Peste 300 de lecții Aproape 150 de teste Mai

Compania de top în inginerie de produse software, în parteneriat cu Cercetașii României filiala Bistrița-Năsăud și World Vision, donează 561 de computere către 16 comunități

Competiția Nextlab.Tech își propune să atragă 50.000 de elevi în 2021 Concursul s-a lansat pe 1 martie și se derulează pe tot parcursul anului, până
Iași, 5 august 2026 – Peste 50 de colaboratori, ambasadori, parteneri ai ecosistemului Fab Lab Iași și reprezentanți ai comunității tech au participat, pe 3
Autor: Adrian MironescuStrategic Designer și fondator, Optimism Works O idee bună nu trebuie să se nască într-un oraș mare. Are nevoie de un ecosistem suficient
Autor: Dan Zaharia, Fondator Fab Lab Iași În numărul precedent al revistei PIN spuneam că o COMUNITATE este infrastructura care nu se vede. Relațiile, încrederea