Publicația industriei TECH regionale

Upgrade 100: Cum să gestionezi riscul de a deveni irelevant

Upgrade 100 e un animal aparte în peisajul media local, care merită studiat puțin.

Dacă ar fi să încercăm o definiție, Upgrade 100 = o platformă de conținut si know-how creat și consumat de experți din comunitatea tech din România și rețeaua globală de speakeri creată în jurul festivalului care a împlinit deja 10 ani de la lansare – care îmbină vocea cu imaginea în mișcare și textul scris atât în online, cât și în sala de spectacol sau studioul TV.

Presupusa definiție se completează cu o declarație pe care Dragoș Stanca, expert media și fondator al Upgrade 100, o făcea în 2016 pe când Upgrade 100 se numea încă iCEE.fest și devenise un festival de tech & digital de top din Europa Centrală și de Est:

Dragos Stanca, acum 10 ani – pe scena RoNewMedia
si in mai 2022 – pe scena IQ Digital Iași

„Dacă nu înțelegi ce se întâmplă și cât de tare schimbă Internetul viața și business-ul, devii irelevant. Festivalul e o ocazie să faci un upgrade rapid si eficient de „sistem de operare” și să fii la cu curent cu ele mai noi lucruri dictate fie de giganții globali, fie de companiile majore din marketing si tehnologie”

De altfel, până să se numească Upgrade 100, conceptul a avut repetate update-uri – în cei mai bine de 10 ani de când s-a lansat.

O rară imagine de la prima ediție RoNewMedia – 2009, Intercontinental Bucuresti
2012. Prima editie iCEEfest, ultima de RoNewMedia – la Biblioteca Națională a României

La început, în 2009, la începutul erei Web 1.0 când a apărut, s-a numit RoNewMedia și era sinonim cu o mică echipă de entuziaști care organiza un prim eveniment internațional dedicat transformării industriei media si advertising, la București.  

Apoi a crescut si asa au apărut iCEE.fest (2012) și iCEE.academy (2014), o platformă care a adunat peste 500 de prezentări și peste 200 de ore de conținut util specialiștilor din tech, digital și marketing.

RoNewMedia devenise irelevant: de aceea a apărut Interactive Central and Eastern European Festival, în 2012. Da, de la asta vine iCEE.fest!

Repere în timp

Upgrade 100 a apărut în 2019 și, odată cu rebranding-ul a devenit un concept media mult mai complex.

Festivalul cu nume nou, organizat în anul prepandemic, a găzduit circa 4.000 de participanți din 20 de țări și aproape 200 de speakeri de talie internațională. Iar dezbaterea despre ce clădește și ce demolează tehnologia (fie ea AI, VR & AR, martech, e-commerce, fintech etc) a fost extinsă dincolo de zidurile sălii de evenimente.

Upgrade 100 a devenit și podcast, și radio show pe Radio Guerrilla (cu 20.000 de asculători pe săptămână), și newsletter (cu 6.000 de abonați), și audioletter.

În pandemie, când evenimentele fizice au devenit imposibile, au apărut concepte noi: de exemplu, IQ Digital – un proiect hybrid media realizat în parteneriat cu Grupul Erste, mai exact cu George – platforma de smart banking a BCR.

Dacă nu ești unul dintre cei 150.000 de oameni care au vizualizat primul sezon al IQ Digital, e bine de știut că sub acest format poți găsi o grămadă de instrumente utile în procesul de digitalizare a IMM-urilor – grosul celor 820.000 companii active din România.

Ridicarea restricțiilor a permis declinarea conceptului într-un eveniment care a fost organizat (ca în vremurile bune) pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, pe final de mai 2022.

La prima ediție a IQ Digital Summit au participat speakeri globali importanti precum investitorul în serie Radu Georgescu, futurologul Richard van Hooijdonk sau co-fondatorul Skype, Jonas Kyellberg.

Cu aceeași ocazie, a fost lansată inițiativa Digitalination, în parteneriat cu Institutul Aspen România.

Digitalination este despre monitorizarea procesului de digitalizare a statului și despre relația României cu marile companii Big Tech.

#ZeroBullshit si fără menajamente

Sub umbrela Upgrade 100 s-au derulat în ultimii ani și câteva proiecte non-profit, cum ar fi Eidos Talks – o serie de dezbateri cu experți media pe teme hot precum fenomenul fake-news sau riscurile la care se supun jurnaliștii de investigație.

Prima ediție a Eidos Talks, realizată cu sprijinul UniCredit Bank și Comisiei Europene, a ajuns la peste 3 milioane de persoane.

Și poate că interesul crescut pentru proiectele Upgrade 100 se datorează unui principiu pe care echipa construită de antreprenorul tech Dragoș Stanca îl îmbrățișează cu mândrie: #nobullshit și fără menajamente la adresa mediului politic.

Din echipa Upgarde 100 fac parte tot mai mulți specialiști cu experiență în media, advertising sau e-guvernare precum Ana Moraru, Smaranda Heroiu, Marian Hurducaș sau Radu Puchiu – iar conceptul care încearcă să utilizeze tehnici jurnalistice, dar via profesioniști în domeniul lor, pentru a se adresa unei audiențe formate tot din profesioniști, pare să prindă tot mai mult contur.

Un material realizat în parteneriat cu Upgrade 100. Îi puteti găsi usor, via: [email protected]

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.