Publicația industriei TECH regionale

Studiu eJobs: Trei sferturi dintre angajații români sunt nemulțumiți de locul lor de muncă.


Studiu eJobs: Trei sferturi dintre angajații români sunt nemulțumiți de locul lor de muncă. Vânzările, Resursele Umane și Logistica în top 3 domenii către care s-ar orienta românii, dacă ar trebui să-și schimbe cariera.

București, 7 mai 2019: Vânzările reprezintă domeniul pe care l-ar alege cei mai mulți români dacă ar fi să o ia de la zero și să facă o schimbare de carieră, arată rezultatele celui mai recent studiu realizat de eJobs, liderul pieței de recrutare online din România. La scurtă distanță se află Resursele Umane, Logistica, Transportul și Distribuția. Urmează IT-ul, unul dintre domeniile cu cele mai dinamice evoluții din ultimii ani, atât în ceea ce privește numărul de joburi scoase în piață, cât și salariile oferite specialiștilor.

De altfel, și în 2018, topul domeniilor preferate de candidați, așa cum reiese din raportul HR Review & Trends, realizat de eJobs, a fost dominat de Vânzări, Logistică, Contabilitate, Administrativ/Secretariat, Distribuție și Resurse Umane, în ciuda ierarhiei celor mai mari salarii. Din acest punct de vedere, cele mai atrăgătoare domenii sunt IT-ul, cu un salariu mediu net, la nivel național, de 5.731 de lei, Jurudic (4.571 de lei), Banking (4.226 lei) și Resurse Umane (4.048 de lei). ”Cu siguranță și IT-ul va crește semnificativ în următorii ani. Încă mai are de depășit o barieră de percepție, anume că este un domeniu foarte greu de accesat. În realitate, nu este așa, ba chiar a devenit o opțiune viabilă de reconversie profesională pentru cei care sunt atrași de acest domeniu, indiferent de vârstă sau pregătirea profesională anterioară. În primul rând pentru că au apărut alternative de învățare, altele decât facultățile de profil, și apoi pentru că și companiile de tehnologie sunt dispuse să investească în pregătirea viitorilor angajați”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Principalul motiv care i-ar determina pe angajați să facă o schimbare de domeniu este nemulțumirea față de jobul actual – 76,4% dintre respondenții studiului declară că sunt nemulțumiți de locul lor de muncă. 34,4% dintre respondenți vor să câștige mai mulți bani, 7,5% spun că nu le-a plăcut niciodată domeniul în care au lucrat, iar 6% consideră că domeniul lor nu mai este căutat.

”Odată ce nemulțumirea față de jobul actual crește, angajații români conștientizează tot mai mult nevoia de a face o schimbare în carieră și de a ține pasul cu dinamica de pe piața muncii, prin învățare. Așa ajung să aprecieze tot mai mult angajatorii care investesc în formarea lor. Astfel, 94,3% dintre respondenții studiului eJobs ar participa la cursuri care să le ofere o reconversie profesională, dacă ar fi plătite de companie. Ne așteptam la aceste răspunsuri. La ce nu ne așteptam era un procent foarte mare (69,5%) al celor care ar fi dispuși să plătească ei înșiși pentru astfel de cursuri. Asta înseamnă nu doar că și-ar dori să-și schimbe jobul sau domeniul, ci și că se pregătesc, concret, să facă acest pas și chiar să investească în acest sens”, explică Bogdan Badea.

Cei mai mulți (87,6%) ar da între 100 și 300 de euro pentru un curs care le poate oferi abilitățile necesare obținerii unui job mai bun. 8,8% ar plăti o sumă cuprinsă între 300 și 500 de euro, în același scop, 2% între 500 și 1.000 de euro, iar 1,5% dintre respondenți ar fi dispuși să investească mai mult de 1.000 de euro pentru cursuri de reconversie profesională.

Potrivit studiului, cei mai mulți dintre români (25%) și-ar dori ca formarea să se întâmple într-un timp scurt, mai exact, într-o lună. Interesant este faptul că pe locul al doilea (23,2%) sunt cei care mai degrabă ar aloca o perioadă mai lungă reconversiei profesionale, respectiv 6 luni. 15,5% dintre respondenții studiului cred că perioada optimă derulării unui astfel de curs este de trei luni, iar 10,2% – șase săptămâni. Mai puțin realiști sunt cei 6,6% care ar vrea să-și schimbe traiectoria profesională în două săptămâni, iar 4,5% chiar într-o săptămână.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.


Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,