Publicația industriei TECH regionale

„Ori ești bun la compunere, ori ești bun la mate”. Un atelier care îți arată că se poate și-și.

La început de martie, jurnalista Mona Dîrțu se întoarce în orașul natal cu un atelier de scriere prin care au trecut până acum peste 500 de oameni de comunicare, freelanceri, antreprenori, chiar și psihologi. Atelierul e o variantă 2 în 1 de writing & storytelling: afli cum găsești povestea, dar și ce instrumente poți folosi să o scoți în lume într-un mod clar, convingător și concis.

„Scopul meu e foarte clar: să dezmembrez mitul ăla pe care ni-l implantează în minte școala – și care spune că ori ești “bun la compunere”, ori ești “bun la mate”. Că nu prea se poate “și-și”. Ba se poate. Oricine poate învăța să scrie clar, convingător și concis – așa cum oricine poate învăța să conducă decent o mașină. Sigur, dacă vrei să fii pilot de curse – ori dacă vrei să scrii literatură, sau să faci reportaj de calibru – o anume înclinație, o anume sensibilitate, se vor fi dovedit neprețuite. Dar și acolo e trudă. Dezinvoltura în scris, fluiditatea, “vocea” nu se pogoară asupra ta așa, ca o revelație.” – Mona Dîrțu, jurnalist și trainer. Mai multe despre povestea atelierelor și detalii despre modul de lucru într-un interviu publicat în IQads: „Cine vă zice că se poate face storytelling din birou, «de pe net», e un mare impostor”

Atelierul e potrivit pentru oameni de comunicare și marketing din companii și ONG-uri, dar e util pentru oricine simte nevoia să stăpânească mai bine tehnicile de scris – fie că e vorba de email-uri, rapoarte, comunicate ori postări pe bloguri sau pe Facebook. Concret, atelierul presupune o grupă de 14 participanți și două zile, a câte 8 ore fiecare (prânzul este inclus), în care momentele de predare sunt alternate cu exerciții, simulări și lucru pe echipe. 

Biletele la atelier sunt disponibile pe Eventbook.ro. Oferim un discount de 20% pentru ONG-uri. Dacă ai nevoie de mai multe detalii scrie-ne la [email protected].

STRUCTURA ATELIERULUI 

ZIUA 1: WRITING

· CE SCRIEM: INFORMAȚIA. Obiectivul textului și publicul. Cele trei tipuri de surse de informație: documentele, observațiile directe și interviurile/discuțiile. Separarea informației relevante de zgomotul de fond. Mindmap-ul.

· CUM SCRIEM: STRUCTURA TEXTULUI. Template-uri de structură: 5W+H, clepsidra, paharul de martini, kebabul, formula Wall Street Journal etc. Intro-ul, contextul, încheierea.

· LIMBA DE LEMN: Cum o definim și cum scăpăm de ea. Jargonul și clișeele. Cum aducem la viață formulările care și-au pierdut puterea. Soluții & exerciții.

· TEHNICI DE DETALIU, TIPS & TRICKS: Metode rapide de reparat un text plat. Verbele, cifrele, citatele, elementul anecdotic etc. Vag vs. concret. Concizia.

ZIUA 2: STORYTELLING

· ROSTUL POVEȘTILOR ÎN ORGANIZAȚIE. De ce rezonează oamenii la povești. Ce obiective/scopuri vrem să atingem prin storytelling, prin ce canale și prin ce tipuri de mesaje. Ce este și ce nu este o poveste bună. Personajele & acțiunea. 

· TIPOLOGII DE POVEȘTI. Arhetipuri, studii de caz, exemple. Identificarea poveștilor. Interviul: tipuri de întrebări pentru reconstituirea unei povești. Observația directă: “scrie cu toate simțurile”. Selecția și organizarea informației.

· CONSTRUCȚIA NARAȚIUNII. Elementele unei povești de impact: “cei 5C” în storytelling (circumstance, curiosity, characters, conversations, conflict). Tipuri de fire narative. Captarea și menținerea atenției publicului. Exerciții și simulări.

Event Facebook:
https://www.facebook.com/events/181321989812701/

 Powered by Fundația Friends For Friends (ffff.ro) și sprijinit de FAB LAB Iași și PIN Magazine.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,