Publicația industriei TECH regionale

Innovation Labs deschide porțile pentru Hackathoanele din București, Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara

Programul de pre–accelerare pentru startup–uri tehnice Innovation Labs 2020 invită tinerii pasionați de inovare tehnologică și digitală să își materializeze ideile în cadrul Hackathoanelor și programelor de mentorat organizate în București, Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara. Înscrierile sunt deschise studenților și tinerilor care își doresc experiența dezvoltării unui produs tech alături de mentori experimentați, antreprenori și specialiști în ICT și business. Programul, care se va desfășura între 29 februarie și 18 mai 2020, este organizat de către Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, OMV Petrom, ATOS, precum și The Romanian – American Foundation ca partener strategic.

În București, programul este susținut pe plan academic de către Universitatea POLITEHNICA din București şi Universitatea din București. Începând cu anul acesta, Innovation Labs invită și echipe de tineri entuziaști din orașele din proximitatea centrelor naționale să se alăture programului. Astfel, la Hackathonul din București din 2020 sunt așteptate și echipe din Brașov și Constanța. 

Înscrierea la Hackathon-ul din București se poate face până pe 27 februarie accesând www.innovationlabs.ro/register. Participanții la programul Innovation Labs vor avea acces la tehnologii de ultimă generație oferite de partenerii programului: www.innovationlabs.ro/tech.  

Calendarul național al înscrierilor este următorul:

  • 10 februarie – 27 februarie 2020: Perioada de înscrieri pentru Hackathonul din București
  • 29 februarie – 1 martie 2020: Hackathonul din București, în cadrul Universității POLITEHNICA din București;
  • 10 feb – 6 martie 2020: Perioada de înscrieri pentru Hackathoanele din Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara; 
  • 7– 8 martie 2020: Hackathoanele din Cluj–Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

Răzvan Rughiniș, co–fondator Innovation Labs: „Vă invităm într-o experiență de auto-descoperire și de reinventare – prin prietenii, aventuri, mentorat, pasiunea tehnologiei creative și conectarea la comunitatea Innovation Labs! Studenți, antreprenori consacrați, profesioniști din business, tech și cercetare se cunosc, se reîntâlnesc și în fiecare an pun la cale transformarea pas cu pas a României. Experiența de startup este o verigă cheie în carierele anilor ce urmează, în care gândirea colaborativă, disruptivă și autonomia în decizii sunt valorizate tot mai mult. Innovation Labs oferă atât un mediu prietenos de experimentare cât și, pentru cei ce au intrat deja pe traiectorii de inovare, rețele de sprijin tehnologic și de mentorat de la jucători de vârf din ecosistemul inovării. Comunitatea Innovation Labs vă așteaptă în cea de-a 8-a ediție cu aceeași provocare: Make it real!”

Categorii de echipe și direcții Innovation Labs 2020

În premieră, participanții la Innovation Labs 2020 vor fi împărțiți în trei categorii de echipe în funcție de specificul acestora:

  • echipe formate exclusiv din studenți – categorie susținută de către Fundația Româno-Americană;
  • echipe spin-off din mediul universitar – categorie susținută de către Orange prin care sunt sprijinite echipele de cercetători cu rezultate tehnice deosebite. Aceste echipe vor fi susținute în procesul de identificare a potențialelor piețe de vânzare și a oportunităților privind aplicarea tehnologiilor dezvoltate pe scenarii reale de afaceri;
  • echipe formate din studenți și antreprenori cu experiență – vor parcurge împreună un program de descoperire antreprenorială.

Programul propune echipelor participante o serie de verticale de afaceri:

Agriculture, Cyber–Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility. 

A screenshot of a cell phone
Description automatically generated

Pornind de la o idee dezvoltată în cadrul programului de mentorat, tinerii construiesc treptat un prototip viabil pentru lansarea în piață. Transformarea ideii într-un produs care să răspundă nevoilor clienților reali este susținută de partenerii Innovation Labs care sprijină direcțiile strategice de dezvoltare.

Începând cu ediția din 2020, ATOS se alătură programului de mentorat și devine partener Innovation Labs susținând verticala de Cyber-security în cadrul căreia se vor dezvolta produse și soluții pentru securitatea mediilor și infrastructurilor informatice. 

Direcția de Retail, susținută de Carrefour, ca lider al inovației în domeniu, experimentează tehnologii digitale inovatoare centrate pe dezvoltarea și îmbunătățirea mutual benefică a relației dintre clienți și industria de vânzări. 

BRD – Groupe Société Générale susține verticala de Fintech, pentru încurajarea produselor și soluțiilor digitale inovatoare în domeniul serviciilor financiare. 

Direcția de Smart Mobility, susținută de OMV Petrom, va cuprinde idei menite să revoluționeze mobilitatea persoanelor și a bunurilor prin soluții eficiente, sigure și sustenabile. 

Astfel, verticalele de business se intersectează cu verticalele privind nivelul de cunoștințe a echipelor, pentru a beneficia de o experiență personalizată în cadrul programului de mentorat.

Echipele își vor prezenta prototipurile finale pe 18 mai la Demo Day, în fața juriului, potențialilor investitori, parteneri și mass media. Demo Day aduce împreună oameni care creează, în startup-uri proprii sau în companii de vârf, tehnologii captivante, deschizând conversații și oportunități. Evenimentul final al Innovation Labs aduce un nou început pentru echipele participante, prin șansa de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri și noi utilizatori.

Innovation Labs – din 2013 până în prezent

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 8–a ediție. În cei 7 ani de activitate, peste 310 echipe și peste 1800 de participanți au experimentat, alături de o comunitate centrată pe încurajarea spiritului antreprenorial, parcursul dezvoltării propriului produs în ecosistemul de startup–uri tech, în 5 orașe din România.

A close up of a sign
Description automatically generated

Printre echipele de succes ale Innovation Labs se numără: 

  • OncoChain (2019, www.OncoChain.com) – produs creat pentru îmbunătățirea calității asistenței medicale pentru pacienții oncologici, prin crearea unui cadru care să faciliteze furnizarea de servicii medicale centrate pe pacient;
  • Xvision (2018, www.xvision.app) – un produs care folosește inteligența artificială pentru a interpreta online în mod automatizat radiografiile, facilitând accesul segmentului de populație care are nevoie de acest serviciu cu specialiștii din domeniu;
  • Appsulate (2018, www.appsulate.com) – produs care împiedică pierderea datelor, protejează împotriva atacurilor malware și oferă vizibilitate asupra acțiunilor utilizatorilor care lucrează la distanță. Appsulate participă la programul de accelerare Orange Fab Romania;
  • IndexAR (2017, www.indexar.tech) – produs ce combină o platformă online, o aplicație mobilă și o singură comunitate de utilizatori, oferind astfel IMM-urilor o soluție accesibilă și mult mai rapidă de a-și promova serviciile, reducând costurile și cheltuielile operaționale;
  • Pentest–Tools (2017, www.pentest-tools.com) – serviciu online ce permite utilizatorilor cu un nivel mediu sau ridicat de competențe tehnice să își testeze singuri securitatea unui site. Pentest–Tools este deja o soluție activă, aflată în plină dezvoltare privind elaborarea unor noi teste și funcționalități și participă la programul de accelerare Orange Fab Romania. Serviciul este integrat în platforma Orange https://threatmap.ro/;
  • uRADMonitor (2016, www.uradmonitor.com) – sistem distribuit de senzori de mediu cu impact la nivel global, prezent în peste 45 de țări; inclus în proiectul Orange Smart City; 
  • CODA Footprint  (2015) – o soluție de securitate cibernetică inovatoare pentru corporații, bazată pe crearea unei amprente digitale care permite identificarea rapidă a riscurilor, eliminarea vulnerabilităților și comunicarea eficientă între manageri și experții tehnici. În prezent are clienți activi la nivel național și se concentrează pe expansiunea internațională și dezvoltarea de noi funcționalități;
  • Fullscreen Digital (2014, www.footprintsforretail.com) – start–up specializat pe marketing digital, actualmente una din companiile lider de piață din România;  soluția este inclusă în portofoliul B2B al Orange România și în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
  • Wyliodrin (2013, www.wyliodrin.com) – o soluție care eficientizează sistemele industriale prin intermediul tehnologiilor inteligente, conectând un sistem de senzori cu platforme industriale și date analitice. Soluția se poate integra pe o varietate extinsă de sisteme existente.

Parteneri și susținători Innovation Labs București

Innovation Labs 2020 București este un program organizat de Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD Groupe Société Générale, OMV Petrom, ATOS precum și The Romanian–American Foundation ca partener strategic, și cu susținerea Adobe, Bearingpoint, Eximprod Grup, Ericsson, Fitbit, IXIA (a Keysight Business), Medicover, NXP, Ortec, Pentest-Tools.com, PSS Prosoft Solutions, Softbinator Technologies, Windsoft și Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), împreună cu partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea din București.

Distribuie și tu:

Creativitatea amplifică perfomanța afacerii

Afacerile își pot amplifica rezultatele cu ajutorul creativității În mediul de afaceri contemporan, creativitatea nu mai este un lux. Este o necesitate. Creativitatea în afaceri

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare