Orange România face pași importanți pentru standardizarea la nivel global a tehnologiei 5G, dezvoltarea sustenabilă a rețelelor mobile, asigurarea securității cibernetice și definirea viitoarelor generații de rețele 6G, prin implementarea a 6 proiecte de cercetare în cadrul Horizon Europe.
Horizon Europe este un ambițios program de cercetare și inovare finanțat de Uniunea Europeană, derulat în perioada 2021-2027.
Acesta adresează schimbările climatice și își propune să contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, dar și să stimuleze creșterea economică și competitivitatea la nivelul UE.
Participarea Orange în proiectele Horizon Europe și dezvoltarea noilor tehnologii de comunicații nu ar fi fost posibile fără resursele oferite de Orange 5G Lab, un hub în care mediul academic, startup-urile și companiile pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G.
În prezent, Orange România are două Laboratoare 5G, unul în București dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Politehnică București și unul în Iași lansat în colaborarea cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași.
5G Lab face parte dintr-o inițiativă internațională a Grupului Orange care își propune să sprijine actorii economici și cercetătorii în descoperirea utilității și a oportunităților aduse de 5G în dezvoltarea soluțiilor care vor face diferența într-o economie digitală.
Cum arată proiectele și despre ce este vorba
Astfel, cu ajutorul resurselor din Orange 5G Lab, dar și a specialiștilor din mediul academic și cel privat, în România vor fi realizate în următorii 5 ani mai multe studii de caz și experimente pentru 6 proiecte:
● Adroit6G –își propune să pregătească tranziția de la rețelele 5G la cele 6G, prin regândirea modului de proiectare a rețelelor mobile pentru a răspunde cerințelor pe care aplicațiile inovatoare din viitor le vor impune.
Proiectul are ca obiectiv realizarea a 3 studii de caz: 1. Immersive Extended Reality (XR); 2. IoT industrial (IIoT); 3. Roboți colaborativi (coboți) în domeniul construcțiilor.
În România, primul studiu de caz realizat va fi cel de IoT industrial care va folosi comunicațiile terestre 6G împreună cu tehnologiile prin satelit.
Al doilea studiu de caz va simula un scenariu de construcție automatizată în care roboți și drone trebuie să își coordoneze mișcările, pentru îndeplinirea unor sarcini comune întâlnite pe șantierele de construcții.
● RIGOUROUS – adresează riscurile majore de securitate cibernetică care vor amenința dispozitivele, infrastructura de calcul și următoarea generație de servicii bazate pe rețelele 5G și 6G.
RIGOUROUS va răspunde acestor provocări prin introducerea de servicii inteligente care folosesc mecanisme de învățare automată (ML) și AI pentru a reacționa dinamic la amenințările ce vor apărea la toate nivelurile infrastructurii de rețea.
În acest proiect, Orange va realiza un studiu de caz ce vizează protecția serviciilor ce folosesc 6G împotriva amenințărilor cibernetice. Testul va fi realizat în laboratorul 5G Orange folosind infrastructura virtualizată Open RAN 5G SA și funcționalități de tipul Edge Computing.
● DYNABIC – are ca obiectiv să sporească reziliența și să asigure continuarea activității operatorilor de servicii esențiale și a operatorilor de infrastructuri critice din Europa, în fața unor amenințări cibernetice avansate.
Platforma DYNABIC va oferi un set de obiective specifice pentru gestionarea și managementul riscurilor sistemelor critice prin adaptarea dinamică a sistemului, a răspunsurilor umane și a proceselor din organizații.
Acest lucru va permite operatorilor de servicii esențiale, precum cele din sectorul telecom, să evalueze și să reducă în timp real riscurile de continuitate a activității în caz de dezastre și atacuri complexe, fizice și cibernetice asupra infrastructurilor protejate. Aportul României la acest proiect se va realiza prin intermediul Orange România, a Universității București și a DNSC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică) care fac parte din consorțiul acestui proiect.
● EU-CIP – va dezvolta o nouă rețea paneuropeană de cunoștințe și bune practici pentru infrastructurile informatice critice, care va permite forurilor legislative să creeze legi bazate pe date și dovezi, pentru a susține inovația și operatorii de infrastructuri critice. În această direcție, a fost înființat Clusterul European pentru Securizarea Infrastructurilor Critice (ECSCI) care reunește 22 de proiecte.
Orange România face parte din EU-CIP în calitate de operator de infrastructuri critice și va lucra în cadrul clusterului ECSCI pentru a genera și valida bune practici privind reziliența infrastructurilor de telecomunicații, gestionarea riscurilor și adaptarea la amenințări complexe, precum și dezvoltarea de mijloace inovatoare de reducere a amenințărilor cibernetice și fizice.
Implicarea Orange în aceste proiecte face parte din strategia pe termen lung a companiei și angajamentul acesteia pe care îl are în România de a oferi clienților acces facil la cele mai noi tehnologii, de a contribui în mod activ la digitalizarea țării și de a dezvolta mediul de business.
Un alt proiect – NetZeRoCities
În completarea inițiativelor din cadrul programului Horizon Europe se adaugă proiectul NetZeRoCities ce își propune dezvoltarea unui Centru de Competente pentru Cercetarea-Dezvoltarea-Inovarea de soluții de tip Climate Neutral și Net Zero pentru Orașe Inteligente (cf. conceptului de Smart Cities).
Conform dezideratelor Comisiei Europene, orașele ar trebui să atingă în Europa o țintă de Net Zero (emisii) până în 2030, respectiv Climate Neutral (efecte asupra climei) până în 2045. Aceasta însa implică dezvoltarea unor soluții bazate pe tehnologii precum 5G și 6G, ce adresează diversele paliere ale unui oraș inteligent, de la strategii, politici și guvernare la noi tehnologii pentru susținerea mobilității sau transportului verde, waste și water management, smart energy management, și multe altele.
Consorțiul care coordonează NetZeRoCities este format din Universitatea Politehnică din București, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Holisun SRL, Beia Cercetare SRL, Datacor SRL, Inteligent Convergent Solutions SRL, SC Building Technology Group R SRL, Orange România SA și Robert Bosch SRL.
Centrul urmărește crearea unui pol de excelență care să valorifice pe de o parte competența de CDI membrilor, experiența altor orașe din Europa, la nivelul municipalităților din România pentru a atinge obiectivele Climate Neutrality și Zero Net, pentru a folosi activ fondurile disponibile prin Misiunea Europeană 100 de orașe.