O discuție cu conducerea Facultății de Matematică din Iași despre cât de utili pot fi absolvenții de matematică în Artificial Intelligence si Machine Learning
Ce calități au absolvenții
Există informația și imaginea larg răspîndită că Facultatea de Matematică nu ar forma altceva decât profesori, ceea ce este fals – la nivelul absolvenților, profesorii ar putea fi o minoritate. Absolvenții de la matematică pură și dură sunt peste tot – în bănci, firme de IT, firme de cercetare și dezvoltare, instituții din mediul privat.
„Un absolvent de matematică are o gândire logică, știe ce înseamnă cauza și efect, are o disciplină a gândirii, nu se descurajează la prima dificultate intelectuală, știe cum să atace o problemă, este riguros, și are o autocenzura intelectuală asupra a ceea ce știi să faci și ce nu știi – prin urmare, le îi este ușor să se specializeze”, ne spune prof. dr. Răzvan Lițcanu, decanul facultății.
Facultatea oferă două specializări la licență Matematică și Matematică-Informatică și două secții de master Matematică Didactică și Cercetare și Matematici Aplicate. În cadrul celei din urmă studenții pot opta să se specializeze spre matematici financiare sau spre calcul științific.
„Noi formăm absolvenți care au un background matematic solid, care pare că începe să intereseze piață muncii”, precizeaza lector dr. Marius Apetrii, prodecanul facultății.
Răzvan Lițcanu: „În multe universități din străinătate ponderea matematicii este mult mai mare la facultățile de științe. De asemenea, departamentele de matematici aplicate sunt mult mai dezvoltate existând pe piața muncii o cerere semnificativă pentru specialiștii în acest domeniu. În România, această cerere este încă incipientă, neexistand inca o traditie a companiilor de a angaja matematicieni.”
Trei module coordonate de Amazon, Centric și Continental
Din acest an a fost introdusă practica de specialitate la anul 3 și la master, în toate semestrele.
„Am introdus în planul de învățământ practica de specialitate, pentru ca studenților să le fie recunoscută această activitatea la nivelul studiilor, și a foii matricole”, ne spune decanul Lițcanu.
Amazon, Continental și Centric coordonează trei grupe anul acesta, cu un număr între 12 și 22 de studenți fiecare. O parte din această practică se desfășoară la sediul firmelor, în condiții asemănătoare unui internship,. Activitățile desfășurate de studenți pot fi pe partea de dezvoltare, sau de testare. Studenții sunt atât de la secția de Matematică cât și de la Matematică-Informatică.
Specialiști de la Amazon coordonează în mod direct o grupă de studenți în practica de specialitate – compania fiind interesată în viitori angajați care să dețină un background solid în matematică (algebra liniară, geometria analitică, geometria diferențială, optimizare, probabilități, statistică), pentru că intenționează să îi specializeze pe Artificial Intelligence și Machine Learning.
Marius Apetrii: „Compania a selectat studenții (mare parte de la secția matematică pură) și acum aceștia fac practică de specialitate care constă în curs, laborator, cu o grupă de 16 studenți. Aceștia au posibilitatea de a lucra , pe date reale, pe probleme legate de machine learning. Formal, este o activitate care se desfășoară în cadrul unui protocol încheiat între companie și facultate. Cine se descurcă bine la practica de specialitate va fi bine pregătit și la un eventual interviu de angajare”.
Facultatea mai colaborează cu Gemini CAD Systems, Endava, Ness și SCC
„De anul trecut am început în mod sistematic să contactăm firmele din Iași pentru colaborări. Le explicăm că noi nu pregătim aici numai profesori, au fost foarte deschiși și am semnat deja 7 protocoale de colaborare pe diverse paliere”, adaugă decanul Răzvan Lițcanu.
În afară de Amazon, Continental și Centric, facultatea mai colaborează cu Gemini CAD Systems, Endava, Ness, SCC.
Facultatea a fost contactată și de CRF Health, Ecenta (cei din urmă venind la recomandarea Camerei de Comerț din Bavaria).
Colaborarea cu firmele din domeniul IT-ului se concretizează și prin lucrări de licență ale studenților, pe subiecte propuse de companiile partenere.
„Protocoalele încheiate prevăd diverse aspect ale colaborării, cum ar fi de exemplu protejarea proprietății intelectuale”, ne mai spune Răzvan Lițcanu.
Numărul de studenți este în creștere
Iașul este singurul centru universitar mare unde Facultatea de Informatică și Facultatea de Matematică sunt separate.
Facultatea a desfășurat activități de promovarea în licee, fiind sprijinită și de absolvenți care sunt acum angajați la companii partenere.
Rezultate ale acestor acțiuni s-au văzut și în această vară: 168 de studenți au început anul întâi, dintre care 30-40 pe locurile cu taxă.
„Anul acesta există un număr semnificativ de student care plătesc taxa ca să facă matematică – tocmai pentru că au înțeles că matematica le deschide multe oportunități de carieră”, adaugă decanul Lițcanu.
„Încercăm să fim proactivi – am contactat foștii absolvenți din companiile partenere și i-am solicitat să facă propuneri de cursuri cât mai utile pentru ceea ce cere acum piață muncii, încercând astfel să fim flexibili și adaptați”, se arată încrezător Marius Apetrii.
Carmen Ciulacu, CEO şi Co-fondator, Digital Stack – dezvoltator de cursuri personalizate de IT pentru angajaţi: „Oamenii sunt în centrul activității noastre. Am reușit să redefinim educația în IT din România”
Digital Stack a devenit, încă din 2019 – anul lansării, un partener esențial pentru companiile care își doresc să rămână competitive într-un mediu aflat în