Publicația industriei TECH regionale

Mastodon și alte rețele sociale descentralizate aflate în mâna comunităților, susținute la nivel european

NGI, o inițiativă a Comisiei Europene care susține dezvoltarea unui Internet sigur și incluziv, finanțează platforme online open source, interoperabile și descentralizate, care nu sunt controlate de o singură companie dominantă pe piață, ci de administratori voluntari care gestionează individual serverele. 

În ultimele săptămâni, Twitter, un serviciu de mesagerie popular în mediul online, s-a aflat în centrul atenției după schimbarea acționariatului și anunțul unor măsuri controversate de către noua conducere. Unele surse au numit acest lucru „marele exod”, iar organizații mari pentru drepturile omului, printre care NAACP și Anti-Defamation League, au făcut apel la boicotarea acestei platforme. Desigur, Twitter nu este un caz singular. 

În cadrul Inițiativei Next Generation Internet, specialiștii și-au setat ca misiune transformarea Internetului într-un ecosistem puternic, de încredere și durabil, explorând alternative posibile în viitor. Acestea au câteva lucruri în comun – standarde deschise, software și hardware open-source și gratuit. Sunt instrumentele ideale pentru restabilirea sănătății internetului, deoarece oferă mai multă putere utilizatorilor individuali și comunității pentru a opera propriile servicii de internet, în loc ca acestea să fie controlate de o singură entitate.

Un instrument esențial în spațiul „social” este un standard numit W3C ActivityPub, creat de World Wide Web Consortium. ActivityPub permite oamenilor să fie prezenți pe așa-numitul Fediverse și, de fapt, să dețină și un cont de utilizator – pot să-și configureze propriul domeniu de internet, să stabilească politicile și regulile, setările de confidențialitate și să folosească același cont oriunde pentru a interacționa cu ceilalți.

Fediverse este un ansamblu de rețele sociale descentralizate, interoperabile, fără publicitate, deținute de comunități și nu de companii mari. 

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte Fediverse este Mastodon. A câștigat rapid teren pe piața globală: într-un timp scurt, a atras peste 500.000 de utilizatori, înregistrând în prezent peste 1 milion de utilizatori activi. Recent, numărul de servere independente pentru Mastodon s-a dublat. 

Spre deosebire de rețelele sociale tradiționale, Mastodon nu este un site web sau un serviciu singular. Pentru a utiliza rețeaua, poți alege propriul furnizor, implementând protocolul ActivityPub (sau să rulezi individual serverele), care îți permite să te conectezi cu întregul ecosistem după propriile tale condiții. 

Utilizatorii pot încărca texte (în limita a 500 de caractere), imagini, link-uri și clipuri video, iar aceste „Toots” (denumirea dată postărilor) sunt publicate strict în ordine cronologică (nu există un algoritm care să clasifice „Toots”), fără publicitate.

NGI-pinmagazine

NEXT GENERATION INTERNET – CONSTRUIT PRIN STANDARDE DESCHISE ȘI SOFTWARE GRATUIT ȘI OPEN SOURCE

Comisia Europeană și-a setat ca target transformarea digitală a Europei până în 2030. Obiectivele sale urmăresc construcția unui viitor digital prosper, sustenabil și cu focus pe oameni, în care comunitățile și cetățenii sunt mult mai puternici.

Oferind cetățenilor o alternativă la principalii jucători comerciali, ActivityPub livrează toate elementele de bază pentru o cooperare transfrontalieră. De asemenea, încurajează Fediverse – transformând din nou Internetul într-o infrastructură descentralizată, care promovează diversitatea și reprezintă o alternativă gratuită și mult mai democratică.

NGI susține multe proiecte Fediverse precum MastodonPeerTubePixelfedGoToSocialLemmy și Owncast. Puterea Fediverse stă în diversitatea sa. Pentru utilizatori, el poate fi văzut ca „un simplu ansamblu de pagini web”. PixelFed este orientat mai multe înspre partajarea de fotografii (precum Instagram). Lemmy este o alternativă la Reddit. Iar Owncast îți permite să faci live streaming, precum Twitch. Împreună, aceste soluții le oferă utilizatorilor posibilitatea de a migra înspre alte rețele sociale care să nu aparțină marilor corporații.

Despre Next Generation Internet

Next Generation Internet (NGI) este o inițiativă a Comisiei Europene care și-a propus să contureze dezvoltarea și evoluția Internetului în Internetul oamenilor. Un Internet care răspunde la nevoile fundamentale ale oamenilor, inclusiv în materie de încredere, securitate și incluziune, totodată reflectând valorile și normele de care se bucură toți cetățenii în Europa.NGI cuprinde un program ambițios de cercetare și inovare care are la bază o investiție inițială a Comisiei Europene de peste 250 de milioane de euro între 2018-2020 și face parte din programul viitor Orizont Europa (2021-2027). Peste 700 de inovatori în domeniul tehnologiei au fost susținuți până acum prin acest program. Oricine dorește să schimbe Internetul în bine poate aplica aici.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,