Publicația industriei TECH regionale

Bursele ANIS 2023: Cadrele didactice universitare pot obține granturi de câte 5.000 de euro

Bursele ANIS 2023 -PINmagazine

București, 16 mai 2023 –  ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță lansarea celei de-a șasea ediții a programului Bursele ANIS. Bursele ANIS se adresează cadrelor didactice tinere care integrează tehnologii noi și metode inovatoare de predare, în cadrul cursurilor sau laboratoarelor din programa universitară. O noutate a acestei ediții o reprezintă acceptarea candidaturilor din partea doctoranzilor, pe lângă cele ale titularilor de curs și asistenților universitari. Ca în fiecare an, membrii comitetului de evaluare a aplicațiilor sunt profesori reputați din toate centrele universitare mari și reprezentanți ai industriei din top managementul unor companii mari.

Proiectele selectate la finalul perioadei de evaluare vor beneficia fiecare de câte o bursă de 5000 de euro.

Calendarul ediției a VI-a a programului Bursele ANIS 2023 este următorul:

  • Lansarea programului: 16 mai 2023
  • O sesiune online de informare pentru cei care doresc să aplice: 7 iunie 2023.

La eveniment vor participa atât câștigători din edițiile anterioare, cât și membri ai comitetului de evaluare și potențiali candidați. Formularul de înscriere la eveniment este disponibil aici. Scopul evenimentului online este de a clarifica toate aspectele participării la Bursele ANIS 2023 astfel încât un număr cât mai mare de cadre universitare și doctoranzi să își poată înscrie proiectele.

  • Începerea perioadei de aplicare pentru burse: 1 septembrie 2023
  • Gala Bursele ANIS – noiembrie 2023 (data exactă urmează a fi confirmată)

„Faptul că am ajuns la cea de-a șasea ediţie a programului Bursele ANIS demonstrează că iniţiativa noastră a fost nu doar bine primită de mediul universitar care are nevoie de sprijin permanent pentru a pregăti optim viitorii angajați ai industriei noastre, dar a avut impact puternic și la nivelul companiilor IT. Ne bucurăm să avem deja susținerea unor companii importante din industrie încă de la lansarea acestei noi ediții a programului Bursele ANIS și le mulțumim atât lor, cât și celor care se vor ralia acestui demers în perioada următoare. Prin astfel de programe, ANIS depune toate eforturile pentru a contribui la creșterea competitivității companiilor IT din Romȃnia, prin asigurarea unei viitoare forțe de muncă bine pregătită, la curent cu cele mai noi tehnologii. Universitățile au dificultăți mari să recruteze, să formeze și să păstreze profesori tineri, și pe de altă parte materiile pe care aceștia le predau studenților trebuie frecvent actualizate cu avansul tehnologic rapid din ultimii ani”, a declarat Corina Vasile, Director Executiv ANIS.

În 2023, programul Bursele ANIS propune următoarele 7 categorii la care candidații pot înscrie proiecte:

  • Big Data
  • Cybersecurity
  • Artificial Intelligence/Machine Learning
  • Virtual Reality
  • Blockchain
  • Internet of Things
  • Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT).

Eligibilitate

Pentru a fi eligibile, cadrele didactice trebuie să aibă până în 40 de ani, să fie titulari de curs, asistenţi universitari sau doctoranzi și să integreze în cursurile și laboratoarele din anul universitar 2023-2024 tehnologii şi metode inovatoare de predare și să se încadreze într-una dintre categoriile menționate.

Cursurile sau laboratoarele propuse trebuie să facă dovada introducerii noilor tehnologii și/sau a unor metode de predare noi și inovatoare în anul universitar 2023-2024. Cursurile și laboatoarele pot fi nou introduse în anul universitar 2023-2024 sau actualizate în proporție de cel puțin 50% în anul curent sau 60% în ultimii doi ani.

Înscrierile pentru ediţia din 2023 sunt aşteptate în intervalul 1-24 septembrie. Ulterior înscrierii, candidaţii selectați vor avea câte un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în luna noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate în cadrul Galei Burselor ANIS 2023. Regulamentul programului şi criteriile de evaluare pot fi consultate pe site-ul ANIS.

280.000 de euro – valoarea burselor acordate în ultimele cinci ediţii

În ultimii cinci ani, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 56 de proiecte didactice, care au obţinut granturi cu o valoare cumulată de 280.000 de euro. Per total, la ediţiile anterioare au fost înscrise 152 de proiecte, provenind de la 51 de facultăţi, aflate în 11 centre universitare. Totodată, prin intermediul programului au luat naştere mai multe colaborări între companii şi mediul academic pe proiecte R&D.

La ediția din acest an, și-au manifestat deja interesul pentru susținerea financiară a programului companiile Adobe, Eviden (an Atos business), Bitdefender, Deutsche Bank, Endava, Softbinator Technologies, Wipro.

###                     

Despre ANIS 

25 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

Peste 170 de membri. În cadrul ANIS sunt reprezentate atât companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaționale, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.

Cu o reprezentare de peste 65% din totalul veniturilor generate de industria IT la nivel național și aproximativ 42% din totalul angajaților industriei IT din România, ANIS își mărește an de an amprenta economică în plan local.

Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,