
Înscrieri deschise pentru fondatorii care vor să scaleze în SUA
Rubik Hub anunță lansarea unei noi ediții a programului Rubik Scale to USA, acceleratorul conceput pentru a sprijini startupurile europene de tip pre-serie A în

Rubik Hub anunță lansarea unei noi ediții a programului Rubik Scale to USA, acceleratorul conceput pentru a sprijini startupurile europene de tip pre-serie A în

Digital Stack a devenit, încă din 2019 – anul lansării, un partener esențial pentru companiile care își doresc să rămână competitive într-un mediu aflat în

La sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Culturii din Iași, Asociația „Moldova Vrea Autostradă” (MVA) a organizat o dezbatere amplă intitulată „Autostrada A8: între costuri și

Adservio, liderul platformelor de management educațional din România, sărbătorește 16 ani de activitate. Aniversarea marchează o nouă etapă de inovație prin lansarea unor funcționalități integrate

Anul acesta, un număr record de 67 de proiecte au fost înscrise la „Bursele ANIS”. Aplicațiile au fost depuse de cadre universitare de la 48

GoTech World 2024 se va desfășura marți, 12 noiembrie, și miercuri, 13 noiembrie 2024, în pavilionul B1 din cadrul Romexpo. Cea mai amplă expo-conferință B2B

Pentru cea de-a XIII-a ediție, GoTech World, cea mai amplă expo-conferință B2B cu soluții IT și digitale din Europa Centrală și de Est, promite două

AROBS Polska, în cooperare cu AROBS Engineering din România – ambele companii parte din grupul AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa

Dintre cele 67 de proiecte înscrise de asistenți universitari, lectori și doctoranzi din majoritatea centrelor universitare din România, un record absolut de la debutul programului,

Au mai rămas doar câteva locuri libere la Devfest București, conferința de top unde își dau întâlnire peste 300 de programatori pasionați de Mobile Development,

Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, revine la Iași cu zeci de angajatori din

Iași, 7 octombrie 2024. Banca Comercială Română și Fab Lab Iași inaugurează hub-ul Zbor, un spațiu sigur și creativ pentru dezvoltare personală, profesională și socială.

Technical Center Iași, deschis de furnizorul internațional automotive FORVIA HELLA, a evoluat constant în ultimul an, marcând o serie de repere importante. Locația a preluat

ABSL (Asociația Business Service Leaders) estimeazǎ cǎ numǎrul angajaților din industria serviciilor pentru afaceri va creşte moderat, sub 10%, pânǎ la finalul acestui an, pentru

As the host of the annual SPEED event series, Tremend – Publicis Sapient is dedicated to highlighting real use cases – from valuable applications to
București, 21 ianuarie 2026 – UNbreakable România, cel mai mare program național de educație în securitate cibernetică pentru liceeni și studenți, deschide oficial înscrierile pentru
PIN Connect 2025 a reunit peste 90 de lideri ai industriei tech ieșene, într-un eveniment dedicat oamenilor, ideilor și conexiunilor strategice Iași, 11 decembrie 2024
Fab Lab Iași anunță un parteneriat strategic cu SAMDAM România, companie specializată în cadouri corporate, articole promoționale, textile și servicii de personalizare, pentru lansarea unei