Publicația industriei TECH regionale

STARTUP MOLDOVA: Lucrăm cu peste 160 de inițiative antreprenoriale tehnologice

Moldova StartUp, pinmagazine

Startup Moldova este o inițiativă care vine să accelereze inovațiile tehnologice din Republica Moldova prin capacitarea, încurajarea, dar și contribuția directă la crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea startup-urilor și a inițiativelor de inovație tehnologică din țară. 

Organizația are drept scop construirea unui ecosistem puternic și incluziv pentru inovare digitală și antreprenoriat în Republica Moldova, activând drept un partener de încredere pentru startupuri individuale și pentru comunitatea în ansamblu.

Activitatea Fundației, este direcționată către 3 obiective de bază:

  • Crearea și menținerea unei comunități de startup-uri active și promovarea brandului de startup-uri moldovenești. Crearea unei comunități de colaborare în Republica Moldova.
  • Facilitarea accesului la finanțare pentru startupuri, inclusiv pregătirea și training-ul fondatorilor pentru a atrage investiții. De asemenea, asigurăm o punte de legătură dintre investitorii străini, venture funds, business angels și investitori locali și ecosistem.
  • Suportul și resursele pentru viitori fondatori și startupuri deja existente, pentru că Startup-urile au nevoie nu doar de suport financiar sau investiții dar și de mentori, parteneri, scalare care vine și cu necesitatea de a înțelege specificul țării cu o potențială piață de desfacere.

O resursă importantă pentru startupuri sunt reducerile din partea partenerilor noștri internaționali, precum: Google for Startups, Hubspot, Miro, Microsoft, Bubble și mulți alții.

Orice fondator poate beneficia de aceste reduceri sau pachete promoționale prin intermediul Fundației. De asemenea, în activitatea sa Fundația se concentrează pe internaționalizarea ecosistemului moldovenesc, semnând parteneriate cu organizații precum: Swiss Startup Association, Techstars, Impact Hub Bucharest, TechBBQ, Startup Estonia și mulți alții.

De-a lungul existenței sale, Startup Moldova a implementat mai mult de 30 inițiative, programe și proiecte menite să sporească posibilitățile și abilitățile fondatorilor de afaceri și startup-uri.

Startup-uri de succes la nivel global

Deși ecosistemul moldovenesc de startupuri este încă puțin dezvoltat, în Moldova există deja o comunitate activă și startupuri cu succese la nivel global.  Printre acestea se numără: 

  • XOR – un startup ce propune soluția tech pentru automatizarea fluxului mare de resurse umane și a achiziției de talente, un asistent inteligent de recrutare care ajută companiile să angajeze până la 3000 persoane pe zi. 
  • INDEX – o platformă globală de recrutare care ajută companiile internaționale din SUA, Marea Britanie și Canada să angajeze la distanță programatori și ingineri software înalt calificați din Europa. 
  • Bloomcoding – Școală Digitală de Programare și Logică pentru copii; Bloomcoding a reușit deja să cucerească piața României, Poloniei și Bulgariei.
  • ENABLD – startup-ul care conectează dezvoltarea IT și software cu industria CSP pentru a oferi soluții și funcționalități în telecomunicații de ultimă oră; și multe alte startupuri de succes lista cărora poate fi consultată pe pagina web a Fundației.

La moment baza de date a startupurilor moldovenești numără cca 70 de afaceri tehnologice active pe care Fundația le monitorizează. Acestea sunt startup-urile mature, pregătite să atragă investiții. În același timp, în colaborare cu alți jucători din ecosistem, precum Dreamups, XY Partners, Technovaror și Yep Moldova, Fundația ține contul a peste 160 de inițiative de startup-uri ce sunt încă la o etapă incipientă, asigurând accesul la resurse și training.

Cele mai multe startupuri moldovenești oferă soluții în domeniul Health Tech și EdTech. Un număr considerabil de startupuri se regăsesc și în verticalele HRTech, FinTech, Social media Tech, E-commerce și altele. Cu siguranță potențialul pe care îl prezintă ecosistemul este încurajant.

Anual, organizăm Startup Moldova Summit

Fundația Startup Moldova este partenerul de încrede al investitorilor, mentorilor și fondatorilor străini care doresc să investească sau să scaleze pe piața din Republica Moldova. În acest sens, Fundația monitorizează și comunică în permanență cu toate startupurile, actualizează continuu baza de date și organizează evenimente de comunitate pentru a asigura matching-ul. Anual, Fundația adună toată comunitatea la cel mai mare eveniment de startup-uri tech din Rep. Moldova: Startup Moldova Summit

În acest an, evenimentul urmează a avea loc pe 25 noiembrie și va fi organizat în 3 blocuri: actori ai ecosistemului, investitori și startup-uri, fiecare dintre blocuri combinând prezentarea eforturilor locale și internaționale, lecții învățate și împărtășirea celor mai bune experiențe. Pe lângă Summit, evenimentele de comunitate includ: Founders Meetup, Talk to an investor și diverse webinare tematice. În acest context, rolul Startup Moldova vine și în direcția consolidării cooperării dintre jucătorii ecosistemului, asigurând o sinergie și colaborare activă pentru realizarea potențialului maxim al ecosistemului. Echipa Fundației este în căutare de noi talente dornice să contribuie la consolidarea ecosistemului moldovenesc și alături de Directorul Executiv, Natalia Bejan să lucreze la implementarea acestor directive și priorități prin intermediul evenimentelor, programelor și activităților.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,