Târgul de Cariere Iași are loc în 8 martie (interval orar 10:00-19:00) și 9 martie (interval orar 12:00-18:00) la Palas Mall. Cele mai active companii de pe piață participă la eveniment. Accenture, Almaviva Services, ESET, SCC Services, Lidl, Conduent, Faurecia, EON, EZLO Romania, VEO Worldwide Services, Kuka, Amazon, Xerox, Delphi Technologies, Expleo Group, Alten, Centrul Educațional Unirea, Elflein Transport & Logistik, UniCredit Bank, Randstad Romania, Firecredit, ArcelorMittal Iași sau Bosch Automotive sunt printre cele mai cunoscute companiile care își vor prezenta ofertele de muncă. Vor fi disponibile peste 2000 de job-uri, din domeniile Automotive, Retail, Resurse Umane, Energie, Inginerie, Financiar-Bancar, Call Center sau IT.
Recrutarea se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicației prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Iași.
“Începem sezonul evenimentelor de recrutare la Iași. Ne bucurăm că în sezonul trecut am stabilit un nou record de candidați aici și sperăm să depășim numărul acum. Aducem mii de joburi pentru cei interesați să-și înceapă cariera sau să facă o schimbare în carieră. Angajatorii au pregătit atât oferte full-time, cât și oferte part-time.”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.
La această ediție, organizatorii se așteaptă să participe peste 7000 de candidați, interesați de toate oportunitățile profesionale oferite în cadrul evenimentului.
Mai multe detalii despre firmele participante și locurile de muncă disponibile găsiți pe www.targuldecariere.ro/iasi .
Povestea Târgului de Cariere a început în anul 2006, în Cluj-Napoca și s-a conturat odată cu trecerea timpului. În prezent, după un deceniu de evenimente, Târgul de Cariere a devenit cea mai răspândită platformă de recrutare și totodată, cea mai complexă. Târgul de Cariere transformă evenimentele într-o adevărată călătorie pentru candidați și pentru companiile participante, una care implică dezvoltarea personală, inițierea și dezvoltarea carierei. Prin evenimentele de recrutare organizate, platforma pune accent pe multitudinea de oportunități existente.
BCR și Fab Lab Iași inaugurează Zbor – un spațiu de explorare dedicat tinerilor
Iași, 7 octombrie 2024. Banca Comercială Română și Fab Lab Iași inaugurează hub-ul Zbor, un spațiu sigur și creativ pentru dezvoltare personală, profesională și socială.