Revolut ajunge la 50.000 de utilizatori în România la două luni după deschiderea unui birou local
Românii au efectuat peste 750.000 de tranzacții folosind cardurile Revolut, cu o valoare totală de peste 25 de milioane de dolari
Ieșenii sunt invitați să participe la evenimentul #RevRally din Iași care va avea loc joi, 19 iulie, ora 18:30 la Fab Lab Iași
Revolut, unicornul fintech care și-a propus să elimine granițele fizice, precum și taxele și comisioanele ascunse percepute de bănci, ajunge la 50.000 de utilizatori în România la două luni după deschiderea unui birou local. Pentru a sărbători această realizare, Revolut va organiza un turneu prin țară pentru a cunoaște comunitățile locale. Ieșenii care își doresc să cunoască echipa, să afle noutăți legate de produs sau să se alăture revoluției fintech își pot rezerva locul gratuit la #RevRally Iași care va avea loc joi, 19 iulie, ora 18:30 la Fab Lab Iași.
Meetup-urile #RevRally sunt evenimentele de comunitate organizate de Revolut care aduc împreună utilizatori activi, persoane pasionate de fintech, lideri ai comunităților locale și media. Participanții la evenimente vor cunoaște echipa locală, vor afla povestea Revolut, strategia companiei pe piața locală și noutăți legate de produs și vor avea ocazia să ofere feedback și să pună întrebări.
Despre Revolut la Iași
Iașiul este în topul orașelor cu cel mai mare număr de utilizatori activi Revolut, iar Fab Lab Iași va găzdui primul #RevRally local care va avea loc joi, 19 iulie, începând cu ora 18:30.
Turneul #RevRally se va desfășura în perioada 12 iulie- 9 august, iar echipa Revolut va ajunge în București, Brașov, Constanța, Iași și Timișoara, în parteneriat cu Fintech Camp.
“Mii de ieșeni au încredere în Revolut și folosesc serviciul nostru pentru a-și gestiona mai bine banii. Revolut este contul lor de zi cu zi, singura alternativă bancară digitală potrivită pentru stilul lor de viață global, care elimină taxele ascunse și comisioanele la cursul de schimb valutar. Am ajuns la 50.000 de utilizatori în România, dublând numărul de utilizatori în ultimele două luni, și nu am fi putut să creștem atât de repede fără sprijinul și implicarea activă a comunității. În semn de mulțumire, vrem să cunoaștem personal cei mai activi utilizatori Revolut în cadrul turneului #RevRally pe care îl organizăm în parteneriat cu Fintech Camp și vrem să le mulțumim pe această cale comunităților locale și Fab Lab Iași, care ne va găzdui evenimentul din Iași”, a spus Irina Scarlat, Country Manager Revolut România.
Revolut în România, 2 luni mai târziu
Revolut a depășit 50,000 de utilizatori în România. Aceștia au efectuat deja peste 750,000 de tranzacții folosind cardurile lor Revolut în valoare totală de peste 25 de milioane de dolari. Vârsta medie a utilizatorilor din România este de 33 de ani, iar comercianții la care efectuează cele mai multe tranzacții sunt Carrefour, Auchan, Taxify, Ali Express și McDonald’s.
Principalele țări către care românii transferă bani sunt Lituania, Marea Britanie și Germania, urmate îndeaproape de Statele Unite și Slovenia. Utilizatorii Revolut au cheltuit bani fără taxe și comisioane ascunse în țară și peste hotare. Aceștia au economisit folosind Vaults, ”pușculița digitală” care îi ajută să economisească bani rotunjind fiecare tranzacție până la cea mai apropiată valoare rotundă și adăugând diferența în depozitul Vault. Românii au deschis până acum peste 8.000 de Vaults și au economisit peste 1 milion de RON. Cele mai populare motive pentru care economisesc românii sunt vacanțele, criptomonedele, nunțile sau cumpărarea unei noi case sau mașini, însă o parte dintre ei au un obiectiv ambițios: economisesc bani pentru prima călătorie în spațiu.
Despre Revolut
Revolut a fost înființat în iulie 2015 cu o misiune ambițioasă: să zguduie de la temelie sectorul financiar bancar. Utilizatorii Revolut își pot face un cont curent în 60 de secunde, pot cheltui bani în străinătate în peste 150 de monede, fără comisioane ascunse, și au posibilitatea de a deține și schimba 25 de monede direct din aplicație. De asemenea, ei pot efectua transferuri domestice și internaționale folosind cursul de schimb valutar real. Compania cu sediul în Londra are peste 2.000.000 de utilizatori în Europa și a procesat până în prezent peste 100 de milioane de tranzacții în valoare totală de mai bine de 16 miliarde de dolari. Revolut a obținut finanțări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.