Singura companie românească nominalizată la categoria „The Future of Creativity” poate fi susținută prin vot public până pe 29 octombrie.
Startup-ul românesc Kulth, dezvoltatorul unei platforme native pentru galerii de artă, spații conduse de artiști și ateliere ale artiștilor independenți, a fost selectat în top 25 la categoria „The Future of Creativity” în cadrul Investec Early-Stage Entrepreneur of the Year Awards (ESEYs), competiție globală organizată de comunitatea londoneză de antreprenori OPUS în parteneriat cu banca internațională și administratorul de active Investec.
Votarea este deschisă până pe 29 octombrie și procesul durează doar câteva secunde. Startup-ul românesc Kulth poate fi susținut cu un vot pe pagina oficială pentru Marius Pașculea.
„Am pornit Kulth convinși că arta contemporană devine mult mai accesibilă atunci când tehnologia îi dă o voce directă. Vrem ca orice vizitator, atât în spații comerciale de artă și muzee, cât și online, să poată purta un dialog real cu contextul și viziunea artistului. Faptul că suntem pe lista scurtă a unei competiții globale validează nu doar produsul, ci și potențialul scenei creative locale. Fiecare vot ne aduce mai aproape de delegația de la Davos și de resursele necesare extinderii internaționale”, a declarat Marius Pașculea, cofondator și CEO Kulth.
Lansat în 2024 după validarea în pre-acceleratorul Innovation Labs, Kulth funcționează ca un asistent inteligent de mediere culturală: le permite vizitatorilor să exploreze lucrările de artă prin dialog direct cu inteligența artificială, pe baza contextului furnizat de creatori. Prototipul a fost deja testat într-un proiect-pilot cu peste 250 de utilizatori, 13 galerii și artiști independenți și 200 de lucrări indexate.
Dacă va accesa o rundă de finanțare pre-seed, echipa din București și Timișoara pregătește extinderea internațională a aplicației în centrele de artă din New York, Los Angeles și Chicago, alături de componenta dedicată profesioniștilor Kulth Art Voice.
Competiția globală ESEYs
Candidaturile pentru cele 10 categorii printre care și „The Future of Creativity” au fost evaluate de echipele platformei de investiții Day Zero și OPUS, ambele din Marea Britanie, după patru criterii cu pondere publică: calitatea fondatorului (40%), progresul execuției (30%), ambiția pieței (20%) și relevanța culturală și socială (10%). Fiecare categorie are și criterii proprii.
Pentru fiecare dintre cele zece categorii, organizatorii au alcătuit o listă scurtă de până la 25 de companii. Conform organizatorilor, votul public are o pondere de 80% în stabilirea celor zece finaliști din fiecare categorie, alături de evaluarea candidaturii inițiale. Ulterior, câștigătorul categoriei este desemnat de un juriu format din fondatori, investitori și lideri de afaceri cu experiență în crearea și dezvoltarea de companii internaționale, între care Chris Tottman (fondator Notion Capital), Jeff Lynn (cofondator Seedrs și Day Zero), Imtiaz Patel (fost CEO MultiChoice Group) și Marine Tanguy (MTArt Agency).
Fondatorii principali ai câștigătorilor de categorie sunt invitați la Forumul Economic Mondial de la Davos 2027, în delegația OPUS, iar câștigătorul global este eligibil pentru o investiție de 250.000 de dolari.
***
Despre Kulth
Kulth este un startup românesc de tehnologie, care dezvoltă o platformă de asistență AI dedicată pieței de artă contemporană. A fost fondat în 2024 de Marius Pașculea împreună cu alți doi cofondatori specializați în zona tehnică și de marketing și growth. Prin intermediul inteligenței artificiale multimodale și a funcției de recunoaștere vizuală, Kulth conectează direct galeriile, artiștii și publicul, transformând vizita într-o experiență interactivă și personalizată. Cu o echipă activă în București și Timișoara, compania vizează democratizarea accesului la contextul cultural și scalarea soluției pe piețele internaționale.
Kulth Art Voice, componenta dedicată profesioniștilor, este concepută pentru ca spațiile comerciale din piața primară de artă, spațiile conduse de artiști și artiștii independenți să își organizeze și să furnizeze direct conținutul cultural care susține aceste interacțiuni: de la viziunea artistică până la contextul fiecărei lucrări de artă.
Obiectivul este ca explorarea să poată trece de la un detaliu al lucrării la practica artistului și la contextul cultural mai larg, în funcție de interesele fiecărui vizitator. Astfel, înțelegerea intelectuală și răspunsul emoțional se pot susține reciproc, iar întâlnirea cu arta poate continua dincolo de spațiul expoziției.
Despre ESEYs
Investec Early-Stage Entrepreneur of the Year Awards (ESEYs) este o competiție globală, aflată la a doua ediție, dedicată fondatorilor aflați în primii patru ani de activitate, înainte de obținerea unei finanțări de tip Series A. Competiția este organizată de OPUS, companie fondată în 2020 la Londra, cu Investec drept partener principal.
Despre Innovation Labs
Având o tradiție universitară solidă și o amprentă națională construită de-a lungul celor 13 ani de existență, Innovation Labs este cel mai longeviv program de educație antreprenorială dedicat startup-urilor de tehnologie din România.
Construit în jurul viziunii de a dezvolta o cultură antreprenorială centrată pe produse digitale, Innovation Labs este astăzi cel mai mare program de pre-accelerare din România și o comunitate activă în care pasionații de tehnologie colaborează cu antreprenori de succes și profesioniști din sectorul public și privat.
Inovația, creativitatea și perseverența sunt valorile care definesc programul. Printr-un parcurs educațional riguros de 10 săptămâni și sprijin din partea unei rețele extinse de mentori și parteneri, Innovation Labs oferă tinerilor antreprenori instrumentele necesare pentru a-și transforma ideile în afaceri de succes.
Ediția din 2026 marchează o evoluție strategică. Innovation Labs 2026 introduce cel mai mare hackathon la nivel național organizat în București, un centru unic de program și o cohortă națională și mai competitivă. În paralel, este lansată Innovation Labs Academy, o platformă digitală care susține procesul educațional al echipelor din program. Strategia de recrutare este intensificată prin parteneriate cu Societăți Antreprenoriale Studențești și consolidarea hub-urilor regionale din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Prin colaborarea cu zeci de universități la nivel național și o rețea extinsă de parteneri, Innovation Labs a sprijinit din 2013 aproape 6.000 de participanți și peste 1.260 de echipe, dintre care 768 au beneficiat de mentorat, iar 238 au ajuns pe scena Demo Day. Programul a contribuit la succesul a peste 60 de startup-uri, cu o valoare totală estimată la aproape 200 de milioane de euro și 10 exit-uri.
Contact pentru presă
Marius Pașculea, co-fondator și CEO Kulth
Email: [email protected]
Site: kulth.art
Link de votare: https://theeasies.com/vote?n=marius-pasculea



