Publicația industriei TECH regionale

Peste 7000 de oameni au ales joaca cu sens la De Basm – Festival de joacă și voie bună Salvați Copiii Iași

De basm-pinmagazine

Iașiul a trăit, în weekend-ul 6–7 iunie, două zile pline de magie, muzică, joacă și solidaritate la De Basm – Festival de joacă și voie bună, eveniment caritabil organizat de Salvați Copiii Iași, alături de partenerul principal LOOM. Peste 7000 de participanți au trecut prin poarta festivalului și s-au bucurat de joacă, ateliere de creație, spectacole și concerte, toate cu scopul de a susține copii vulnerabili prin proiectul educațional Școala Mobilă.

Pe parcursul celor două zile, scena festivalului a găzduit și concertele artiștilor Smiley, Feli, NOi Și VECHi, ARHAIC Beats și Trupa de weekend, oferind publicului momente muzicale pentru toate gusturile.

Misiunea principală a festivalului a fost aceea de a crea contexte autentice de conectare între copii și părinți, prin joacă, creativitate și experiențe trăite împreună. Cei mici s-au bucurat de numeroase zone dedicate lor, cu ateliere creative, activități interactive, jocuri și provocări, în timp ce personajele îndrăgite au adus lumea poveștilor mai aproape de participanți. Minionii, Mickey Mouse, Goofy, pirații, personajele pe picioroange și alte personaje fantastice au animat evenimentul, iar spectacolele și momentele artistice susținute de copiii talentați au adus pe scenă multă emoție și bucurie autentică. 

Pentru mulți dintre copiii pe care îi întâlnim prin proiectul Școala Mobilă, joaca are loc pe ulițe de sat, pe marginea drumului sau în locuri improvizate. Și totuși, de fiecare dată când ajungem în comunitățile vulnerabile, descoperim aceeași bucurie autentică. Copiii găsesc motive să se joace, să râdă și să viseze indiferent de vreme, de lipsuri sau de dificultățile din jurul lor. Această capacitate extraordinară de a transforma orice colț de lume într-un spațiu al imaginației este una dintre cele mai valoroase lecții pe care ni le oferă. 

La fel ca în povești, drumul nu este întotdeauna ușor. În esență, basmele sunt povești despre curaj, perseverență și depășirea obstacolelor. Eroii lor pornesc adesea din situații dificile, trec prin încercări, înfruntă temeri și găsesc puterea de a merge mai departe. Tocmai de aceea, basmul vorbește atât de bine despre provocările copiilor vulnerabili pe care îi sprijinim și despre șansa de a descoperi resurse acolo unde lipsesc cu desăvârșire și despre încrederea că viitorul poate fi mai bun. 

Așa cum eroii din basme au prieteni care îi ajută și copiii vulnerabili cu care lucrăm în fiecare zi au nevoie de sprijin pentru a-și scrie propria poveste. Iar prin Școala Mobilă și prin solidaritatea comunității, încercăm să le oferim instrumentele necesare pentru a continua parcursul educațional.

„Visăm demult la un festival pentru cei mici și cei mari deopotrivă, prin care să susținem copiii din medii defavorizate, iar anul acesta acest vis a devenit realitate. Mulțumim tuturor participanților, artiștilor, voluntarilor, partenerilor și sponsorilor care au făcut posibilă această ediție de basm.”, declară organizatorii.

ORGANIZATOR: SALVAȚI COPIII IAȘI

PARTENERI ÎN ORGANIZARE: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI, SEPTEMBER MEDIA, GO PLANET, BOGDAAR

PARTENER PRINCIPAL: LOOM by SILK DISTRICT

SPONSOR GOLD: LOGARITHMIC

SPONSOR SILVER: HCLTECH

PARTENER PRINCIPAL MEDIA: EUROPA FM

PARTENER PRINCIPAL OUTDOOR: MAGNIUS

PARTENERI: MATECO, TRANSGOR LOGISTIK, CHALETTE, WINK PUBLIC MULTIMEDIA, UNREEL MEDIA, MISTA BARISTA, KARTEZIAN, AEROPORT INTERNAȚIONAL IAȘI, TRICORP SOUND & LIGHTS, TOUCH MUSIC, FORWARD, JASSYRO, BLISS EVENTS, SINAPS, MISAVAN, IASISTING, ESENDIS, CONDUENT, BRAIN LAB, MALL MOLDOVA, GEELY, PALAS MALL, IULIUS MANAGEMENT CENTER

PARTENERI INSTITUȚIONALI: INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN IAȘI, SALUBRIS SA, COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC IAȘI, POLIȚIA LOCALĂ, INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „MIHAIL STURDZA” AL JUDEȚULUI IAȘI, SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ, SERVICII PUBLICE IAȘI

PARTENERI MEDIA: EVENTSMAX, ZIARUL DE IAȘI, INFO ANUNȚ, AGORA PRESS, IAȘI TV LIFE, TVR IAȘI, IN ORAȘ, AFFICHAGE, GETICA, EUROMEDIA, ULTRAVISION, ITINERIS, ORDINEA ZILEI, IASI4U, UNITEDMEDIA, FABLAB IAȘI, NEAȚA IAȘI

PARTENERI FOTO/VIDEO: BOGDAN BURLACU, RĂZVAN STANCIU PHOTOGRAPY, LUCIAN MERCAȘ, ELIAS POPA, DANIEL ASOLTANI, DANIEL ALEXANDRU UPSCALE IMAGE, ANDREI CHIȘ

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,