Publicația industriei TECH regionale

2020 – între obstacol și reușită

În ultimele luni cu toții am luat parte la o schimbare ce s-a desfășurat în jurul nostru cu o rapiditate de nedescris. Fiecare dintre noi am încercat să ne adaptăm și să ne reconstruim modul în care ne desfășuram activitatea fie ea personală sau profesională, toate într-un mediu cât mai sigur. 
Productivitatea și performanța sunt elementele cheie ale unui model de business sănătos și sunt cu atât mai importante în această perioadă. În cazul nostru, acestea au rămas la fel sau sunt pe un trend ascendent. Dacă până acum compania avea o politică de două zile pe lună de WFH, în acest moment se lucrează de acasă în proporție de 95%. 
Suntem recunoscători tuturor colegilor pentru efortul depus în a se adapta întru-un timp foarte scurt și într-un context deosebit în care existau foarte multe necunoscute.
Măsurile inițiale au fost strict legate de oferirea siguranței în spațiul de birouri, prin introducerea regulilor de conduită, care au fost următoarele: 

  • termometrizare la intrarea în clădire cu termometrul digital;
  • purtarea măștilor de protecție în spațiile comune;
  • păstrarea distanței recomandate între birourile de lucru;
  • spațiile comune aerisite și dezinfectate zilnic;
  • nebulizarea spațiilor de birouri;
  • introducerea opțiunii de a alege să lucrezi de acasă sau de la birou. 

Deși ne este dor de întâlnirile, evenimentele și petrecerile pe care le organizam și la care participau colegii noștri într-un număr mare, am reușit să ne adaptăm și ne-am mutat în online.
Recrutarea s-a mutat și ea în online, în acest moment interviurile fiind în totalitate remote. Începând din luna martie până acum, ni s-au alăturat 59 de colegi care au fost direcționați către echipele deja existente sau care au intrat pe proiectele noi apărute, în funcție de dorițele și opțiunile lor.
În acest moment avem 28 de proiecte ongoing și încă 2 în pregătire, pe care abia așteptăm să le dezvoltăm.
Am făcut o mică listă cu cele mai frecvente întrebări primite din partea candidațlor la interviuri:
Î: Cum se lucrează în această perioadă?
R: Toate activitățile, atât de pe proiecte cât și la nivel de companie, s-au mutat online. 
Î: Există posibilitatea de a lucra full remote după  finalizarea pandemiei?  
R: Momentan nu am luat o decizie finală în acest sens. Bineînțeles că analizăm toate variantele și odată ce vom trece de această perioadă vom lua o decizie în funcție de context.
Î: Programul  de lucru este flexibil? 
R: Da, este flexibil , cu mențiunea că trebuie să ai 5 ore logate pe zi.
Î: Cum s-au integrat persoanele nou venite în companie? 
R: Newcommers s-au integrat bine. Acest fapt este datorată paletei largi de opțiuni și proiecte pe care le avem, oferindu-le posibilitatea de a-și alege proiectul în funcție de ce tehnologie și responsabilități vor să își asume. 
După partea de induction și meet the team, colegul nou este preluat de o persoană din echipă, care își ia rolul de Buddy,  prin care îi revine responsabilitatea de a-l ajuta să facă bonding cu echipa.
Datorită interviurilor online, timpul de planificare a acestora a scăzut, reușind astfel să creștem numărul de candidați intervievați. S-a făcut economie de timp datorită lipsei deplasării de la un birou la celălalt, astfel oferindu-ne posibilitatea de a planifica mai ușor discuțiile. 
Chiar dacă pentru colegele noastre de la recrutarea a fost mai dificil să transmită candidaților în interviurile online, vibe-ul, modul de lucru și starea de spirit din companie, credem că am reușit și că fost o perioadă bună până acum. 
Cum spuneam și mai devreme, acest an a fost unul al schimbărilor și putem spune că noua echipă de management a trecut cu brio prin această perioadă, o perioadă în care s-au reinventat și au muncit mult pentru ca echipele de proiect să nu fie impactate de situația actuală.  
Evidențierea culturii feedback-ului și implementarea acestuia în rândul colegilor noi veniți și nu numai, a fost unul dintre principalele proiectele ale echipei de management; un proiect pe care l-am dezvoltat împreună cu prietenii noștri de la Edurom. 
În CGM Software Romania ne bazăm pe abilitățile de comunicare ale oamenilor pentru a stabili o legătură bună cu echipele din diferite părți ale lumii.
Pandemia a adus o nouă dimensiune în viața noastră personală  dar și profesională. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care a trebuit să le inovăm și să le adaptăm în această perioadă fiind modul în care funcționează echipele noastre. Chiar dacă suntem obișnuiți să lucrăm în echipe mixte, pandemia a dus totul la un nou nivel. Echipele noastre locale au trebuit să învețe cum să lucreze la distanță pe termen lung, fără a pierde productivitatea.
Sunt mândru să spun că, în această perioadă, cu toate provocările pe care le-am avut, echipele noastre au reușit să dezvolte functionalități importante aplicațiilor noastre CGM, aplicații care sunt acum utilizate de mii de utilizatori.
Într-o notă pozitivă, aș spune că drumul noastru tocmai a început. Ideile extraordinare ale echipelor ce fac parte din CGM Software Romania vor sprijini în continuare dezvoltarea mediului eHealth sau cum ne place noua să spunem: Synchronizing Healthcare.” Silviu Tamas, General Manager CGM Software Romania.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,