White Image, prima agenție de email marketing din România, anunță că a ajuns în 2019 la o cifră de afaceri de peste 800.000 euro, în creștere cu 15% față de 2018. Totodată, compania a încheiat parteneriate cu clienți importanți din piață, cum ar fi OTP Bank, Allianz-Țiriac, Porsche Leasing, Lensa sau Oney. În aceeași perioadă, compania a oferit un volum mult mai mare de servicii de creație și strategie. Această creștere vine pe fondul dorinței clienților de a livra un număr cât mai mare de mesaje automatizate, dar care să iasă în evidență pentru destinatari.
Ca perioade importante pentru acest domeniu se remarcă intervalul octombrie – decembrie, când sunt derulate principalele campanii ale anului. Black Friday a ajuns un pivot important în această perioadă. La polul opus este începutul de an, între ianuarie – martie, când companiile își stabilesc strategiile și bugetele pentru anul în curs. Sunt însă și câteva industrii care fac excepție de la regulă. Cea financiară și de travel, de exemplu, au o comunicare uniformă de-a lungul anului.
„Ce am observat în 2019 e că a fost anul în care tot mai mulți clienți s-au concentrat pe dezvoltarea bazelor de date calitative. Astfel, miza a fost colectarea informațiilor relevante despre fiecare abonat și a fost anul în care integrarea datelor din wearables, de care se vorbește de ceva timp, a început să devină realitate. În acest context, nu neapărat ca noutate în domeniu, ci mai degrabă ca amploare, tot mai mulți clienți au început să folosească segmente mai complexe. Toate acestea ne arată că email marketingul este un canal de comunicare matur, în care strategiile sunt bine definite din punct de vedere al eficienței și al resurselor, iar diferențele vin din calitatea bazelor de date gestionate de client”, a explicat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.
Previziuni pentru 2020
White Image a identificat cinci direcții majore care vor contura această industrie în 2020: inteligență artificială (AI), personalizările, conținutul, automatizările și GPDR. Compania atrage atenția însă că, deși AI va ajunge să fie implicată în tot mai multe decizii legate de campaniile de email, de la conținutul lor la planificarea acestora, este o unealtă cu două tăișuri și trebuie pus în egală măsură accentul pe identitatea de brand și autenticitate, pe cât este pus pe automatizare și analiza datelor.
În anul 2018, automatizările au fost o provocare și un subiect de interes în piață, dar în practică lucrurile au stat puțin diferit. Abia anul ulterior, în 2019, tot mai multe companii au resimțit nevoia unui control mai detaliat al proceselor automatizate, pentru că, în lipsa controlului, multe își pierd autenticitatea. White Image recomandă astfel ca accentul să fie pus pe identitatea de brand, care vine la pachet cu strategiile de conținut. Și acesta trebuie să fie mult mai umanizat, chiar și când este folosit în automatizări.
Pe măsură ce sistemele automatizate, cu accent pe AI, vor fi tot mai folosite de jucătorii din piață, distincția între branduri nu mai este atât de evidentă. Astfel, companiile nu trebuie să uite să aibă o voce proprie.
Legat de GPDR, 2019 a fost anul în care principiile regulamentului european au început să fie conștientizate din ce în ce mai mult. Clienții au mai mult control asupra modului în care le sunt folosite datele, iar dacă brandurile pun corect în aplicare reglementările și autoritățile se asigură de respectarea acestora, GDPR poate ajuta la creșterea încrederii în companii și în marketeri, dar și la construirea unor relații de încredere.
„Ne pregătim de un an în care emailul va fi mai puternic ca niciodată. E suficient să vedem interesul tot mai mare al publicului pentru newslettere, dar și accentul pe care Google îl pune pe transformarea acestui canal într-unul mai complex și mai versatil. Emailul ar putea deveni astfel un fel de «www – world wide web». Cu un click poți plasa o comandă, poți verifica oferta unui magazin sau îți poți lua o mulțime de informații conexe. Totul din interiorul mailului, pe telefon. Astfel, această tehnologie va fi mult mai relevantă în gestiunea «customer journey» pe măsură ce marketerii integrează mai multe comportamente și achiziții din offline și online”, a adăugat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.
Despre White Image
White Image a fost înființată în 2003 și a fost prima agenție de email marketing din România. În 2006, la doar trei ani de la înființare, White Image devine prima companie din Europa de Est certificată pentru bune practici în email marketing. În 2008, compania câștigă primul premiu internațional: Marketing Sherpa Email Award, cel mai important eveniment de email marketing din lume, ce s-a desfășurat în SUA; prima medalie de aur: Gold Consumer la categoria Best Postcard-Style Campaign pentru campania Renault SIAB. În 2009, primește a doua medalie de aur pentru același client Renault, dar printr-o campanie mult mai complexă, integrată cu comunicări în etape diferite: Best Limited Series Email Newsletter for Marketing Purposes pentru campania „Caravana Renault Koleos”. În 2013, White Image câștigă un nou premiu: Silver în categoria Best Email List Growth Strategy pentru Noriel. În același an, obținea Locurile 1, 2 și 3 la categoria Best Newsletter Design – eTravel Awards. În 2014, câștigă trei mențiuni de onoare la MarketingSherpa’s Email Marketing Awards, împreună cu clienții Porsche Inter Auto, Altex și Renault.