În epoca de aur a comunismului s-a scris și s-a vorbit mult despre așa-numita “cheie a filozofiei politice”, care asigura buna conviețuire a tuturor tovarășilor în societate, prin crearea unui om “domesticit” și civilizat în raporturile cu ceilalți cetățeni. Este vorba de contractul social, care prevedea metode concrete prin care omul rău (de la natură) să fie constrâns și educat (cu apel la lege) pentru a deveni tovarăș și cetățean “model”, integrându-se astfel în seminția politică de sorginți comuniste, singura care-i permitea “dezvoltarea multilaterală” [1].

Sub semnul “avalanșei” tehnologiei, care a cuprins toate domeniile societale, omul modern pare chiar mai greu de “îmblânzit” decât predecesorii lui din epoci apuse. Formele de “pacificare” a naturii umane și de educare la care face apel societatea modernă pentru a-l “struni” pe om depind din ce în ce mai mult de tehnologie. Răufăcătorii zilelor noastre sunt prinși și aduși în fața justiției cu ajutorul unor imagini captate de o rețea impresionantă (și în permanentă extindere) de camere video sau cu apel la analize sofisticate aplicate la nivel de ADN, toate aproape imposibil de imaginat cu doar câteva zeci de ani în urmă.

Se poate spune chiar că societatea modernă nu-și mai poate impune setul de valori civilizatorii, menite să facă posibilă conviețuirea oamenilor, fără apel la tehnologie. Pe fondul efectelor Pandemiei cu COVID – 19, se discută deja și de monitorizarea digitalizată a conduitei medicale a fiecărui cetățean, proces în cadrul căruia tehnologia va juca – de asemenea – un rol covârșitor. Potrivit BBC News, certificatul digital de sănătate, livrat prin intermediul unei aplicații software care va permite autorităților citirea respectivelor certificate cu ajutorul unor coduri de bare, va deveni, foarte curând, standardul internațional de sănătate [2]. 

Unii cititori pot considera că răufăcătorii sunt un exemplu neinspirat ales, pentru că ei sunt de fapt exponenții unor nereușite ale sistemului educațional, în care factorul tehnologic are un aport nesemnificativ. Ei bine, nu este așa! Realitățile ultimilor ani și cu precădere cele ce se referă la anii afectați de realitățile pandemicului Coronavirus, demonstrează că până și “șlefuirea” noilor generații depinde, într-o măsură dramatică, de tehnologie, ajungându-se până acolo încât: cine nu a avut acces la tehnologie, nu a avut acces nici la educație.

Iată deci că tehnologia își dovedește și “caracterul reglator” în societate, căci participă nemijlocit la instituirea unui orizont de educare și corecție, fără a face apel (neapărat) la rezolvări radicale, căci pe acel palier încă intervine factorul uman (prin sistemul judiciar). Unde va duce proliferarea la scară largă a Inteligenței Artificiale și în ce măsură ea va juca un rol (de o anumită factură) în “corijarea” devierilor unora dintre concetățeni … vom vedea. Imaginația ne permite însă să facem exerciții extrem de interesante în aceasta direcție, încă de pe acum. Până la urmă, dacă oamenii deja îndrăznesc să își lase viețile pe seama unei Inteligențe Artificiale integrate în mașinile tot mai sofisticate (capabile să se conducă singure), de ce nu ar fi de acord – într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat – să accepte ca o inteligență similară să decidă, într-o instanță oficială și digitalizată, vinovăția sau nevinovăția unor semeni de-ai noștri care … “sar gardul”?

Dar într-un astfel de scenariu, numai parțial imaginativ, cum se va rescrie teoria contractului social, din moment ce judecătorii clasici (oamenii prezumtiv înzestrați cu “frica de Dumnezeu”, adică cu conștiința) vor fi înlocuiți de “mașini”? Care va fi noua “super-constiință” evaluatoare a performanței “mașinilor judecătoare”, atâta timp cât tehnologia însăși va fi principalul instrument de control a conștiinței morale a oamenilor?

Se deschide astfel un spațiu al moralității ce devine tranzitiv, de la o etapă evolutivă (a societății) la alta, într-un registru care va presupune, cel mai probabil, creșterea treptată și ireversibilă a rolului “reglator” pe care tehnologia îl va juca în organizarea societală a viitorului. 

Pare-se că teoria francezului Jacques Ellul poate fi completată și cu câteva repere ce țin viitorul efect al tehnologiei asupra justiției, ca palier societal pe care celebrul filozof nu l-a avut în vedere în anul 1954, atunci când a postulat cele cinci etape ale metamorfozei societății tehnologizate (automatismul, autodezvoltarea, monismul, universalismul respectiv autonomia) [3]. 

În cadrul lucrării sale de căpătâi, intitulată “La Technique”, Jacques Ellul explica remarcabil modul în care urma să aibă loc metamorfoza societății omenești, sub efectul tehnologiei. În opinia sa, automatismul era etapa caracterizată de faptul că societatea se va strădui să elimine metodele ineficiente, rămânând una dominantă, care va genera eficienţa maximă. Autodezvoltarea era etapa în care urma să aibă loc generarea automată a unor inovaţii tehnologice. Monismul era faza caracterizată prin faptul că tehnologia își pierdea aspectul particularizat, ea devenind o realitate integratoare într-un sistem constituit ca o reţea. În universalism, atât din punct de vedere spaţial, prin globalizare, cât şi calitativ, realitatea vieţii urma să fie subordonată eficienţei tehnice manifestate în sistemul reticular, iar în etapa de autonomie, tehnologia urma să domine toate aspectele vieții. La această fază, în opinia autorului menționat, nu se va mai putea vorbi de un control al factorilor economici, sociali, politici sau religioşi asupra tehnologiei [3], ci mai degrabă de controlul tehnologiei asupra tuturor factorilor menționați. 

Tehnologia este deja un reper existențial pentru om, chiar dacă în istoria ei nu a putut onora de fiecare dată acest rol, așa cum s-ar fi cuvenit. Ea a fost însă, în tot acest răstimp, prezentă și a “dospit” (în bună măsură) caracterul generațiilor de azi, care se arată a fi o adevărată comunitate genetică centrată pe tehnologie. Tehnologia este deci un adevăr factual de care nimeni nu mai poate face abstracție, chiar dacă unii o consideră cheia de înțelegere a multora dintre consecințele dezastruoase cu care societatea modernă deja se confruntă, și mai ales pe care le va avea de înfruntat de acum înainte, într-un viitor  deloc îndepărtat. 

Altfel spus, sub ochii noștri, tehnologia a trecut rapid de la statutul de “zvon”, la statutul de “adevăr trăit”. La fel se va întâmpla și cu zvonul apariției unei alte variante a contractului social, diferită consistent față de cea care în mod ticălos și complice promovată până mai ieri pe ecranele de propagandă ale comunismului [4].

Dar oare: va “limpezi” lumea noastră agitată această nouă formulă a contractului social, dezvoltată în jurul tehnologiei, ca termen cheie, sau o va “tulbura” și mai mult? 

Greu de dat un răspuns bine articulat la o atât de complicată întrebare! Ce se poate intui însă, este faptul că succesul noului contract social în impunerea unui set de valori civilizatorii pentru societatea viitorului va depinde semnificativ de locul pe care tehnologia îl va ocupa în conștiința noastră, deopotrivă particulară și colectivă. 

Autor:

Mihai Florin Talpoș

Managing Partner @ Școala informală de IT

Bibliografie:

[1] Gabriel Liiceanu, 2020, Isus al meu, Editura Humanitas, București, pag. 192

[2] Covid-19: China pushes for QR code based global travel system, Articol Internet, sursa: https://www.bbc.com/news/business-55039662, consultată la data de 12.01.2021

[3] Jacques Ellul, 1964, The Technological Society, Editura Alfred A. Knoph, New York. 

[4]  Gabriel Liiceanu, 2021, Complicii, Articol Internet, sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-24527298-complicii.htm, consultată la data de 12.01.2021