Publicația industriei TECH regionale

Soluția SeedOn: Revoluționarea crowdfundingului convențional începe de la Iași

“Ne propunem să dezvoltăm platforma de generație următoare pentru crowdfunding, care va minimiza riscurile de investiții și va promova transparența tranzacțiilor cu ajutorul tehnologiei blockchain”.

Firma a atras finanțări de 1,4 milioane de dolari. Noi reguli pentru platformele de crowdfounding – Vor putea funcționa numai dacă vor fi autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) 

Un proiect de lege care a fost trimis spre promulgare președintelui României, Klaus Iohannis, prevede că finanțarea participativă a afacerilor (crowdfunding, în engleză) va fi intermediată numai de furnizori autorizați, iar cei care vor activa fără autorizarea ASF vor risca între trei luni și un an de închisoare sau o amendă penală. 

„Finanțarea participativă a afacerilor este reglementată inclusiv în România, printr-un regulament european aflat în vigoare de astă-toamnă, însă autoritățile trebuie să vină cu norme de aplicare pentru acesta. Concret, este vorba de Regulamentul european 1.503/2020, care se aplică direct în toate statele membre UE începând din 10 noiembrie 2021”, potrivit siteului avocat.net. 

Totuși, pentru ca actul normativ să fie cu adevărat funcțional în România, Parlamentul a adoptat în iunie un proiect de lege care stabilește că intermediarii vor fi autorizați de ASF și impune sancțiunile pe care le vor risca aceștia. Promulgarea legii de către președintele României e ultimul pas. După aceea, firmele care vor dori să devină furnizoare de servicii de crowdfunding vor trebui să obțină o autorizație de la ASF, care va analiza și soluționa cererile în termen de maximum trei luni. Odată ce cererea a fost aprobată, furnizorii de servicii de finanțare participativă vor fi înscriși într-un registru special. Mai departe, Autoritatea de Supraveghere Financiară va avea puterea de a-i controla pe intermediarii campaniilor de crowdfounding și chiar de a le retrage autorizațiile. Iar furnizorii de servicii de crowdfunding care vor încălca legislația europeană în domeniu riscă amenzi care încep de la 5.000 de lei și pot ajunge și la 2,4 milioane de lei.

 Companiile de crowdfounding vor fi obligate să obțină o dovadă că firma care apelează la serviciile lor pentru a obține bani de la potențialii investitori nu este stabilită într-un așa-zis paradis fiscal. În plus, vor trebui să pună la dispoziția potențialilor investitori o fișă cu informații esențiale legate de investiție, care să fie redactată cel puțin în limba română. 

Mai mult, conform regulamentului european, furnizorii de servicii de crowdfunding vor trebui să obțină dovada că firma care vrea să obțină finanțare n-a încălcat legislația comercială, a insolvenței, a serviciilor financiare, a combaterii spălării banilor, a combaterii fraudelor sau a răspunderii profesionale. Măsura impunerii unui regulament pe piața Uniunii Europene de crowdfounding s-a suprapus peste o perioadă de creștere accelerată a acestui tip de business. 

Cum funcționează crowdfunding-ul? În esență, furnizorii de servicii de finanțare participativă acționează ca intermediari între firmele care vor să obțină bani pentru afacerile lor și potențialii investitori, prin intermediul unui site. Investitor poate fi orice persoană fizică sau juridică ce acordă, prin acel site, împrumuturi în bani sau cumpără părți sociale de la firma care cere finanțare.

Startup-ul SeedOn urmează să își lanseze în august prima variantă, V1, a platformei

SeedOn, un startup fondat de doi ieșeni, își propune să revoluționeze crowdfoundingul convențional. “După o analiză amănunțită a industriei de crowdfunding, am identificat o serie de probleme recurente, pe care ne propunem să le soluționăm. Ideea noastră a fost primită cu brațele deschise de către comunitatea internațională. 

La finele anului 2021 am încheiat cu succes două runde de finanțare și am cumulat un capital de 1.4 milioane de dolari. Cea de-a doua rundă de finanțare, deși plănuită pentru o lună, s-a încheiat la cinci ore după începerea ei, atingând suma de 1.2 milioane de dolari”, a declarat Tudor Vrabie, co-fondator al SeedOn. 

Startup-ul SeedOn, al cărui “foaie de parcurs” a început în februarie, urmează să își lanseze în august prima variantă, V1, a platformei. Cofondatorii SeedOn, Claudiu Minea și Tudor Vrabie pun accent pe încredere, transparență și securitate cibernetică, își propun să rezolve provocările și fraudele actuale atunci când vine vorba de susținerea unei idei sau a unui proiect propus de un nou startup sau de o companie existentă și sunt atenți la protecția proprietății intelectuale. 

SeedOn va utiliza un model de contract inteligent Escrow

“Ne propunem să dezvoltăm platforma de generație următoare pentru crowdfunding, care va minimiza riscurile de investiții și va promova transparența tranzacțiilor cu ajutorul tehnologiei blockchain”, a explicat Tudor Vrabie. 

Iar Claudiu Minea a mai arătat că „Pentru a avea un control deplin asupra capitalului obținut și pentru a nu permite antreprenorilor să fraudeze investitorii, SeedOn va utiliza un model de contract inteligent Escrow în asigurarea infuziei de capital către startup-uri”. 

Acest lucru înseamnă că fondurile strânse prin finanțare participativă vor fi împărțite pe etape și deblocate pentru antreprenori pe măsură ce obiectivele sunt finalizate, pentru a minimiza riscul investitorilor. 

Bazate pe tehnologia blockchain, tranzacțiile platformei SeedOn.io vor fi accesibile și vizibile pentru oricine, datele istorice de finanțare pentru toate proiectele finanțate prin intermediul platformei vor putea fi accesate în orice moment, sub forma unei cronologii, iar fiecare etapă finanțată va include și detaliile specifice cu ratele sau motivele de succes sau de eșec. 

Din perspectiva dezvoltării, suntem destul de solizi, suntem pe drumul cel bun. În acest moment așteptăm obținerea licenței pe care am solicitat-o în SUA ca portal de finanțare. De asemenea, suntem în plin proces de obținere a licențelor de schimb de cripto din Lituania, ceea ce le va oferi utilizatorilor noștri posibilitatea de a cumpăra cripto cu bani fiduciari”, deci cu card de debit, explica recent Claudiu Minea într-o discuție cu Ashton Addison, CIO al BlockWest Capital.

”Punem accent pe transparența tranzacțiilor, încrederea dintre investitori și antreprenori și securitatea userilor de pe platformă”

SeedOn și-a propus ca pentru început să își lanseze soluția pe cea mai mare piață de crowdfounding: piața Statelor Unite ale Americii. 

“Antreprenorii din orice arie de activitate pot aplica pe platforma noastră pentru a-și lista proiectul. Însă, aceștia vor trebui să pregătească mai multe materiale privind business-ul lor, astfel încât să putem verifica veridicitatea și potențialul lor. 

În comparație cu celelalte platforme de crowdfunding, noi punem accent pe transparența tranzacțiilor, pe încrederea dintre investitori și antreprenori și pe securitatea tuturor userilor de pe platforma noastră. Datorită faptului că am analizat piața de crowdfunding, am identificat diverse probleme recurente care sunt cu greu adresate de către jucătorii actuali”, atrage atenția Tudor Vrabie. 

În total, SeedOn și-a propus să se concentreze pe șapte beneficii de bază, între care sunt și gestionarea proprietății intelectuale, cea a reducerii fraudei, comunicarea cu investitorii, care este discontinuă în cazul altor platforme de crowdfounding, dar și posibilitatea de a plăti cu criptomonede. 

Cum evită SeedOn fraudele?

Pentru a reduce frauda, SeedOn a creat un sistem prin care un antreprenor va fi nevoit să ofere mai

multe detalii care să contribuie ulterior la definirea etapelor proiectului. Planul de afaceri al antreprenorului aflat în căutare de capital va fi împărțit în etape. 

Iar fiecare etapă va avea, la rândul ei, o serie de obiective de îndeplinit pentru a putea fi deblocată suma alocată următoarei etape. “Acest sistem face referire la Smart Contract ESCROW, unde banii strânși de către antreprenori vor fi oferiți în etape, iar în cazul neîndeplinirii obiectivelor unei etape, restul banilor vor fi returnați către investitori, aceștia având o pierdere de maximum 20%, în cazul în care prima etapă nu a fost finalizată. 

O altă problemă pe care o adresăm este cea a reducerii fraudei. Rug pulling-ul este, spre exemplu, un scam destul de cunoscut, în care antreprenorul, în urma încheierii campaniei de crowdfunding, fuge cu banii primiți și nu are parte de repercursiuni, lăsându-i pe investitori cu o sumă de bani în minus”, a detaliat Claudiu Minea.

Cum comunică SeedOn cu investitorii?

În ce privește comunicarea cu investitorii în campaniile de crowdfounding, Claudiu și Tudor au observat că, deseori, comunicarea se oprește după îndeplinirea obiectivului unei campanii, investitorii nu mai știu ce se întâmplă cu investiția făcută și, astfel, apare teama că au fost trași pe sfoară și că vor pierde suma investită. 

SeedOn propune ca investitorii să fie implicați și informați prin ședințe lunare, trimestriale sau bi-anuale în care să le fie prezentat progresul făcut.

Aplicația SeedOn Finance completează ecosistemul SeedOn

Un alt beneficiu este posibilitatea de a plăti cu criptomonede. Ecosistemul SeedOn s-a îmbogățit în luna mai cu aplicația SeedOn Finance. Fondatorii SeedOn promit o platformă cu mai multe funcționalități, de la tranzacțiile de convertire a banilor în criptomonedă, la un modul KYC (n.r. Know Your Customer – este astăzi un element semnificativ în lupta împotriva criminalității financiare și a spălării banilor, iar identificarea clientului este cel mai critic aspect, deoarece este primul pas pentru a performa mai bine în celelalte etape ale procesului), până la informații din industria criptografică. 

Investitorii își vor putea crea un cont și vor putea avea portofel financiar SeedOn, sau pot folosi un portofel extern. “Putem transfera către MetaMask sau Trust Wallet sau orice alt furnizor de portofele”, a aflat Addison de la Claudiu Minea, în cadrul aceluiași interviu. (n.r. MetaMask este un portofel digital open source pentru stocarea informațiilor referitoare la criptomonede din blockchain-ul Ethereum, care oferă utilizatorilor un punct de intrare în lumea emergentă a finanțelor descentralizate (DeFi). 

Accesul utilizatorului către tokenuri se face exclusiv pe baza cheii private. Trust Wallet este un portofel de criptomonede mobil, fără custodie, fondat în 2017. Acesta are o gamă largă de funcționalități și permite utilizatorilor să acceseze o selecție mare de blockchains, active digitale și DApps. Trust Wallet are, de asemenea, propriul token de guvernanță, TWT, care permite deținătorilor să ia parte la voturile cheie de guvernanță. 

Trust Wallet este portofelul descentralizat oficial al Binance, ceea ce îl face o opțiune sigură și securizată pentru utilizatori). Tokenul SeedOn este SEON, monedă care poate fi achiziționată de pe CEX-urile Bitmart si Digifinex, cât și de pe DEX-ul PancakeSwap.

Claudiu Minea: “În principiu, încercăm să construim ceva mai mult decât un simplu portofel, ne dorim să avem o sursă de informații în industria criptografică pentru utilizatorii noștri, așa că vom avea evenimente din industria criptografică pe platforma noastră. 

Vom avea, de asemenea, știri, care vor fi agregate de la anumite nume mari din industrie, cum ar fi cointelegraph.com, theblockcrypto.com, dailycoin.com și așa mai departe”. Astfel, utilizatorii vor avea toate aceste informații în același loc și vor putea să fie la curent cu ultimele noutăți.

Cum îi vor afecta reglementările europene?

Dacă revoluționarii crowdfoundingului de la Iași își urmează foaia de parcurs, așa cum au reușit să o facă până acum, în august vor lansa platforma V1 și vor începe demararea procedurilor pentru a deveni broker autorizat FINRA/SEC, iar în octombrie vor trebui să bifeze “adoptarea soluției blockchain hibride a IBM pentru aplicații financiare”. 

Cât despre reglementările europene în domeniul finanțării participative și măsurile românești care se vor lua în acest domeniu, Tudor și Claudiu pot sta liniștiți. 

SeedOn, un business dezvoltat pe ideea de încredere și pe verificarea strictă a participanților la procesul de crowdfounding, nu se teme de legea care așteaptă promulgarea pe biroul lui Klaus Iohannis. (Cristina Petrache)

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,