Și-zici-că-știi-să-asculți

Dacă ești și tu ca cei mai mulți dintre noi, te irită, probabil atunci când simți că celălalt nu te ascultă, sau, mai rău, când îți face hatârul și te invită să spui odată ce ai de spus, că uite, te ascultă. Hai, spune.

Ce înseamnă, de fapt, să asculți?

Ascultarea pare să fie vitregită de către experții în comunicare, ajungând să fie înghițită de subiecte care abordează elocința, retorica, persuasiunea și propaganda. Dacă răsfoiești cele trei volume ale Enciclopediei Comunicării Interpersonale, dai peste o singură referință privind ascultarea. Nu vei găsi niciun capitol dedicat ascultării în The SAGE Handbook of Interpersonal Communication, o carte de căpătâi pentru specialiști și practicieni.  

Întreabă pe cineva ce înseamnă, de fapt, să asculți și, de cele mai multe ori vei primi răspunsuri care descriu păcatele neascultării: întreruperi, nervozitate, lipsă de răbdare, priviri aruncate fățiș sau pe furiș la telefon/ceas/tavan, întrebări în răspăr și uneori fără vreo legătură cu subiectul în cauză.

Dacă și tu faci la fel, oprește-te. Asta nu va însemna, însă, că te poți numi un bun ascultător.

Ascultarea este mai mult o stare mentală și prea puțin o listă de acțiuni. Este o deprindere pe care o poți dezvolta în timpul unor interacțiuni fără agendă, cu tot felul de persoane, arătându-ți disponibilitatea de a asculta fără să știi încotro o vor lua ideile interlocutorului tău. Sigur, te supui unui risc destul de însemnat, dar cu mult mai mic decât acela de a rămâne pe dinafara a ceea ce se întâmplă cu cei de care îți pasă.

În vremurile noastre poți da seen unor mesaje cât de rar vrei tu, poți comunica instant cu cât de mulți oameni vrei tu, de ce ar fi nevoie să depui efort pentru a asculta? Mai ales că unora le ia și mult timp până să ajungă la subiect: te plictisesc cu tot felul de povești menite să-i facă pe ei eroi, îți explică ceea ce, poate, chiar tu le-ai spus altă dată, îți dau detalii și te întreabă dacă ai înțeles.

Ascultarea este priza la realitate

Ascultând, ajungi să-i înțelegi pe ceilalți și să te înțelegi pe tine. 

Înainte de a începe să vorbească, bebelușii sunt alerți la voci, intonații, discordanțe. În ascultare recrutăm și alte simțuri cu care traducem informațiile și le dăm sens, deschizând astfel ușa creativității, empatiei și scopului ultim al ascultării: înțelegerea.

Frații Wright, pionierii aviației, Churchill și Roosevelt, liderii din cel de-al doilea război mondial, James Watson și Francis Crick, cei dintâi care au arătat structura ADN-ului, John Lennon și Paul McCartney, sunt notorii pentru timpul petrecut împreună și pentru relațiile puternice care le-au înlesnit succesul. Sigur ți s-a întâmplat să faci click cu cineva- prieten/ă, coleg/ă, partener/ă de business sau în cuplu: asculți și cuprinzi ceea ce-ți spune, uneori fără cuvinte, pur și simplu te sincronizezi, pe deplin, cu celălalt.

Uri Hasson, cercetător la Princeton Neuroscience Institute, a dus la capăt un studiu în care creierele subiecților sunt scanate cu rezonanță magnetică funcțională fMRI în timp ce-și spun, sau ascultă povești din viața reală. Reacțiile tuturor subiecților se leagă de firul poveștilor și au același tipar neural, vizibil, măsurabil, dovadă a modului în care se transmit ideile, emoțiile și amintirile. Studii similare arată cum creierele unor buni prieteni reacționează în același fel la secvențele video care li se prezintă. De fapt, concluzionează studiul, cu cât sunt mai aliniate activitățile cerebrale, cu atât se dovedește că subiecții împărtășesc o relație mai profundă, ceea ce ar putea conduce la ideea că cei pe care ne obișnuim să-i ascultăm ne modelează gândirea și reacțiile. 

Cu cât asculți mai autentic pe cineva, și cu cât celălalt te ascultă mai autentic, cu atât veți ajunge să gândiți la fel. 

Daniel Kahneman și Amos Tversky; despre prietenia lor, soția lui Tversky spunea că era mai intensă decât o căsnicie. Deși diferiți ca personalitate, Tversky- impulsiv, în vreme ce Kahneman mai degrabă rezervat, când lucrau, lucrau la aceeași mașină de scris. „Am împărțit aceeași minte”, mărturisea Kahneman la decernarea premiului Nobel, în 2002.  Oamenii își pot schimba dinamica în relație de îndată ce învață să se asculte unul pe altul. 

În textul pe care l-ați citit, poate, în numărul precedent, PIN18, scriam despre conversațiile dificile. Cât de greu ne este să le inițiem și să le facem față. În mod surprinzător, în ciuda a ceea ce pare a fi o infinitate de variații, conversațiile dificile tind spre o structură comună care reușește adesea să treacă neobservată. 

Pentru a o face vizibilă, un pas important ar fi să înțelegem și ceea nu s-a transmis prin cuvinte. Avem nevoie să ne înțelegem mecanismele gândirii, ce anume simțim și ceea ce nu ne spun ceilalți. 

Fiecare conversație dificilă îmbracă alte trei conversații:

  • „Iată ce s-a întâmplat, de fapt”- Cine ce-a spus, care sunt faptele, ce anume înseamnă un anume gest.
  • „Iată ce simt în legătură cu ce s-a întâmplat” – Sunt emoțiile mele întemeiate? Trebuie să le ascund, să le amân, să le expun? Ce fac cu emoțiile celuilalt? Am deschis cumva o rană?
  • „Iată ce înseamnă asta pentru mine” – Conversația pe care o purtăm cu noi înșine, întrebându-ne dacă suntem sau nu în stare de ceva anume, dacă suntem sau nu o persoană ok, iubibilă sau nu. Răspunsurile pot duce spre echilibru, ori spre anxietăți identitare.

Poate fi dificil să cuprindem înțelesul celor trei conversații atunci când ne aflăm într-o situație dificilă, dar este mai sănătos măcar să ne străduim, în loc să ne aruncăm orbește într-o confruntare cu consecințe greu de iertat.

Premisa: ascultă dacă vrei să obții ceea ce-ți dorești: o promovare, o negociere, o întâlnire. Dacă te vei limita însă doar la a-ți urmări obiectivul, dacă aceasta este singura ta motivație, celuilalt îi va fi ușor să simtă că joci un rol și că, eventual, bifezi o listă cu gesturi „de făcut” în ascultarea activă. Nu ai nevoie să te comporți ca și cum ai fi atent dacă, de fapt și de drept, ești atent.

„Unul din instrumentele de căpătâi ale unui jurnalist de calitate este curiozitatea”, mi-a spus Mona Dîrțu cu mulți ani în urmă, ea însăși fiind printre cei mai valoroși jurnaliști din țară și compulsiv curioasă din fire. „Orice om este interesant dacă știi ce să-l întrebi”, mai crede ea.

Înainte de toate, ascultarea este despre a fi curios să afli. Cu toții am fost așa. În copilărie totul este nou, așa că te uiți cu curiozitate în jur și la oricine. Ca să înțeleagă, copiii întreabă la tot pasul și ascultă tot ce le spui, repetând cu admirație, uneori, exact ceea ce nu te-ai fi așteptat să rețină. 

Curioși autentici sunt peste tot. Unul dintre ei se află în fața mea, în aeroport: are o carte în mână, dar nu a deschis-o deloc. Pare fascinat de forfota din jur, de impredictibilitatea pasagerilor, de tropăitul unui copil care învață să meargă. 

Chiar și cei despre care ai crede că le-au auzit pe toate, taximetriști, ospătari, coafeze, medici, psihoterapeuți, criminaliști, jurnaliști, îți vor spune că încă sunt uimiți, intrigați sau cuceriți de ceea ce află de la oamenii cu care interacționează. Este, poate, ceea ce face ca viața lor să fie interesantă, iar ei să fie interesanți pentru noi.

dr. Letiția Lucescu

Cognitive Behavioural Coaching, MCC

CategoriesEducație