Publicația industriei TECH regionale

Școala informală de IT: Un junior de Java poate câștiga un salariu între 2.500-4.000 de lei net/pe lună, un senior ajunge până la 15.000 de lei

 

  • Un dezvoltator junior de Java câștigă 2.500-4.000 de lei net lunar
  • Un programator mid-level are un salariu de aproximativ 7.000 de lei net/pe lună, iar un senior – 15.000 de lei 
  • SIIT lansează o serie noua de cursuri Java în 18 mai
  • 80% din cursanții SIIT se angajează în primul an de absolvire
  • Participanții la cursuri sunt în special persoane pasionate de IT. Cei care sunt interesați doar de salarii, renunță

București, Cluj-Napoca, 28 aprilie, 2021: Un dezvoltator junior de Java poate câștiga un salariu net între 2.500-4.000 de lei lunar, în timp ce un senior poate ajunge la venituri 

lunare de 15.000 de lei, conform informațiilor Școlii informale de IT (SIIT), unul dintre cele mai importante branduri de educație non-formală din industria IT din România. 

Pe de altă parte, un dezvoltator Java mid-level poate ajunge la un salariu net de 

aproximativ 7.000 de lei lunar.

Ce își doresc angajatorii de la programatorii Java

“Angajatorii care recrutează programatori Java vor să vadă însușirea deprinderilor de a programa corect și respectând principiile object-oriented programming (OOP). Caută o 

gândire analitică bine dezvoltată și dorința de a învața lucruri noi. Își doresc ca persoana care candidează pentru un job să înțeleagă cât mai mult din ecosistemul în care se 

încadrează respectiva poziție”, afirmă Filip Fiat, site manager Școala informală de IT și mentor Java Development.

Școala informală de IT va lansa următorul curs de Java Development pe 18 mai, iar costul acestuia este de 1.350 de euro (270 de euro pe lună). Cursul durează cinci luni și se 

desfășoară de-a lungul a două întâlniri pe săptămână.

Pentru a participa la cursuri, candidații trebuie să aplice online pe scoalainformala.ro la 

cursul dorit, apoi sunt contactați de reprezentanții SIIT pentru a susține un test tehnic și un interviu.

Cursanții sunt în special persoane pasionate de IT. Cei interesați doar de salarii, 

renunță

“Participanții la curs sunt în general persoane care își doresc o schimbare a jobului mai ales pentru a face lucruri noi, dar și persoane pasionate de tehnologie care nu au avut șansa să facă IT de la începutul carierei. Este vorba mai puțin de persoane care vor în IT doar pentru că se câștigă bine – aceștia din urmă, deși banii sunt un motiv bun, în general, renunță. Cursul durează cinci luni, dar foarte des am avut cursanți care s-au angajat încă din ultima lună de curs. Așadar, un minim de timp pentru reconversie profesională ar fi de patru-cinci luni, iar un maximum poate ajunge la opt-doisprezece în cazul în care adaugăm și cursul de inițiere cu durată de două luni. Din rândul absolvenților SIIT, 80% își găsesc un job în domeniu în primul an de la absolvire”, adaugă Filip Fiat

Gândirea analitică, un must 

Absolvenții cursului pot candida pentru poziții în companii de programare, inclusiv pe alte limbaje decât cel Java. Printre acesta se numără joburile de începător pe limbaje precum Python, C++, NodeJS, Go. 

“Pozițiile pe care se poate intra în industria IT după un curs la Școala informală de IT sunt evident de începător, dar, pe baza noțiunilor însușite la curs, prin învățare continuă, se poate accede ușor către poziții mid-level. Trebuie să ai timp de investit în învățare, să iți dorești să înveți și să ai gândire analitica”, explică reprezentantul SIIT.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,