Interviu cu ec. dr. ing. Mihai Talpoș, Co-fondator & Managing Partner al Școlii Informale de IT

Mihai Talpoș este un antreprenor cu profil pluri-disciplinar, atât ca background educațional (absolvent de studii economice, psihologice și inginerești), cât și ca experiență profesională (manager de ONG-uri, bancher, cadru universitar, IT-ist și antreprenor). A scris numeroase articole de specialitate și cărți, publicate în țară și străinătate, fiind și deținătorul titlului de autor al celei mai bune cărți de management a anului 2012, acordat de către Societatea Academică de Management din România, pentru lucrarea: “Internet Banking-ul în România, de la provocare la succes”.

Vlad Pintea (VP): Ce este “lifelong learning”-ul sau – altfel spus – învățarea pe tot parcursul vieții? 

Mihai Talpoș (MT): “Lifelong learning”-ul este o formă alternativă de educație, care se focusează pe dezvoltarea personală a fiecărui individ, indiferent de vârsta acestuia, și care uzează de mijloace educaționale ce nu țin – de cele mai multe ori – de formele tradiționale de învățământ. 

VP: De ce este important și util “lifelong learning”-ul?

MT: În opinia mea, principala utilitate a învățării pe tot parcursul vieții este aceea că permite oamenilor să-și creeze premisele necesare și suficiente în a face reorientări profesionale eficiente, atunci când condițiile economice și / sau de pe piața muncii o cer.

Pe lângă aceasta, însă, “lifelong learning”-ul este important și pentru că poate contribui la ameliorarea consistentelor neajunsuri pe care sistemul tradițional de învățământ le manifestă la nivel național, european sau chiar mondial. În sprijinul acestei afirmații vă pot aduce o statistică îngrijorătoare prezentată într-un raport oficial al Uniunii Europene, mai exact al Comisiei Europene pentru educație și formare profesională, și care arată că: “cel puțin unul din zece copii părăsesc școala fără calificări suficiente, mai puțin de patru din zece tineri ajung să fie absolvenți de învățământ superior, iar doi adulți din zece au un nivel scăzut de alfabetizare și competențe numerice slabe.” 

Așadar, nevoia educației continue este evidentă pe bătrânul continent, însă nici restul continentelor nu stau cu mult mai bine. Conform raportului GPE (Global Partnership for Education) pe anul 2017, la nivel mondial existau peste 800 milioane de persoane adulte slab alfabetizate sau chiar deloc alfabetizate.

VP: Este “lifelong learning”-ul și mai important acum, când societatea se confruntă cu procesul digitalizării?

MT:  Aș spune că poate fi, în contextul în care unul dintre efectele digitalizarii ce se manifestă deja pe majoritatea palierelor societale este acela al dispariției efective a unor meserii. Conducerea Uniunii Europene, deja menționată, a conștientizat acest lucru, incluzând în strategiile creionate în urmă cu câțiva ani un obiectiv concret în ceea ce privește implicarea populației adulte în programe de tipul “lifelog learning”. Obiectivul vizează, pentru anul 2020, atingerea unui procent de 15% din populația adultă, care să fie implicată activ în diverse programe de educație alternativă sau reorientare profesională. În realitate însă, progresele în această materie sunt modeste. Spre exemplificare, în intervalul 2011 – 2016, procentul menționat a crescut de la 9,1% la doar 10,8%, iar în anul 2018 s-a ajuns abia la 11,1% (potrivit Eurostat).

Dar nu numai dispariția unor job-uri poate genera interes sporit pentru învățarea alternativă continuă ca mijloc de reorientare profesională, căci această reorientare profesională poate surveni – și survine foarte des – pe fondul multiplelor nemulțumiri pe care angajații le pot avea față de actualul lor loc de muncă. Conform unui studiu (DSI – Deloitte Shift Index) efectuat de specialiștii renumitei companii multinaționale de audit și consultanță financiară – Deloitte, nu mai puțin de 80% dintre angajați (la nivel global) sunt nemulțumiți de actualul loc de muncă. 

Un alt studiu, extrem de interesant, de această dată realizat în mediul academic la Universitatea Canberra din Australia, a demonstrat că, a avea un loc de muncă pe care îl urâm este la fel de nociv sau chiar mai nociv decât a nu avea deloc un loc de muncă. Nivelul depresiei și al anxietății oamenilor care sunt nefericiți la serviciu este același sau chiar mai mare decât al șomerilor, al celor care nu au loc de muncă.

Ca să conchid la acest punct, aș spune că educația continuă este importantă tot timpul, nu doar atunci când societatea se confruntă cu presiuni și provocări suplimentare date de efectele procesului digitalizării. În acest sens, v-aș aduce doar un singur argument pe care eu il consider foarte sugestiv. L-am găsit în remarcabila carte a psihologului clujean Daniel David, intitulată “Psihologia poporului român”, apărută la editura Polirom în anul 2015 și în care se afirmă că există o corelație directă între coeficientul de inteligență națională (măsurat de pildă în realizările academice: număr de publicații, număr de patente, premii Nobel pentru știință etc.) și Produsul Intern Brut al țării respective. Cu alte cuvinte, popoarele mai bine educate o duc mai bine din punct de vedere economic.

VP: Apropo de realități românești, ce face Romania la acest capitol, al “lifelong learning”-ului?

MT: Primul meu impuls, ascultându-vă întrebarea, a fost să vă răspund precum ar fi făcut-o Caragiale, și anume: “măsurile luate sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire”. Totusi, chibzuind puțin mai bine, aș spune că măsurile pe acest palier nu lipsesc cu desăvârșire nici în România, însă sunt, cu siguranță, insuficiente.

Ca să susțin cu cifre această afirmație, am sa fac apel la o altă statistică recentă a Eurostat, care arată că în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cea mai mare rată de participare a adulților la programe de tipul “lifelong learning” o înregistrează Suedia (cu 29.2 %),  urmată de Finlanda (cu 28.5 %) și Danemarca (cu 23.5 %). În contrast, țările cu cele mai mici rate de participare a adulților în programe de tipul “lifelong learning” sunt: România (0.9 %) pe ultimul loc, urmată Bulgaria (2.5 %) și Croația (2.9 %).  

Așadar, sunt foarte multe lucruri de făcut în această direcție, dacă vrem ca țara noastră să se apropie cât de cât de realitățile existente la nivelul tărilor surori din Uniunea Europeană. Inițiativa Guvernului României din anul 2018, concretizată prin programul “Investește în tine”, a dat un semnal bun, însă s-a cam blocat (dupa părerea mea) în veșnicul paradox românesc ce se creează între teorie și practică. Programul “Investește în tine” vizează acordarea către persoanele fizice interesate de programe de educație alternativă a unor credite (de pana la 60.000 lei) parțial garantate de stat și cu dobândă zero. 

În practică, se constată faptul că finanțatorul condiționează depunerea cererii de finanțare de începerea efectivă a cursurilor de formare profesională; în consecință, eliberarea Adeverinței prevăzută în normele de aplicare nu se poate realiza decât odată cu începerea propriu-zisă a cursurilor, fapt ce poate atrage un inconvenient pentru beneficiar – incovenient determinat, pe de o parte, de incertitudinea obținerii finanțării, iar pe de altă parte de o eventuală condiționare de plată din partea furnizorului de formare profesională înainte de începerea programului. 

VP: La modul concret, ce credeți că ar putea face guvernanții pentru a dezvolta programe de “lifelong learning” cu adevarat eficiente și în Romania?

MT: Cred că – în primul rând – ar putea să se inspire din experiențele pozitive posibil de reperat la nivelul țărilor care deja au tradiție în segmentul programelor de învățare continuă. Japonia de pildă, aș zice ca e țara cu cea mai veche tradiție în materia programelor guvernamentale de “lifelong learning”. Această țară, încă din anul 1990, și-a setat obiective strategice concrete, investind masiv (cca 4 miliarde $ / an) în dezvoltarea și subvenționarea unor programe consistente de învățare alternativă și înființând la nivelul marii majorități a municipalităților din țară (peste 19.000 la număr) așa-numitele Kominkan-uri, adică centre de formare și reorientare profesională pentru adulți, unde peste  8,7 milioane de persoane au studiat deja.

Un alt exemplu interesant este cel al Canadei, care dezvoltă strategii guvernamentale pe zona de “lifelong learning” încă din anul 1994. Cazul Canadei este deosebit de interesant, în opinia mea, pentru că acolo s-a accentuat pe două paliere importante de acțiune: 1) dezvoltarea de cursuri de pregătire specială a profesorilor implicați în programele din sfera “lifelong learning” și 2) implicarea activă în programele de “lifelong learning” a mediului de afaceri, prin intermediul proiectului intitulat: „Învățarea pe tot parcursul vieții, instrument strategic pentru dezvoltarea afacerilor”.

VP: Școala Informala de IT ar fi dispusă să se implice în astfel de programe structurate – la nivel strategic – de către guvern?

MT: Desigur. De altfel, Școala Informală de IT acționează deja cu efecte considerabile, pe “frontul” ameliorării situației dificile cu care se confruntă țara noastră atât în ceea ce privește programele de “lifelong learning”, cât și în ceea ce privește deficitul de forță de muncă specializată, manifestat la nivelul industriei IT & Software.

Ca să înțelegeți de ce îmi permit să afirm acest lucru, aș face apel – din nou – la câteva repere numerice. De la înființarea sa (2013) și până acum, Școala Informală de IT a analizat profilele profesionale a unui numar de peste 10.500 de persoane adulte, selectând pentru programele sale de pregătire profesională aproximativ 46% dintre acestea. 

În acest fel, urmărind calitatea în detrimentul “cantității”, a contribuit cu cca 4000 de  absolvenți (calificați în diverse meserii din sfera industriei IT & Software) la ameliorarea deficitului de personal estimat pentru această industrie la circa 35.000 persoane. Altfel spus, un procent de cca 11,4% din acest deficit ar putea fi acoperit prin eforturile de circa 6 ani ale Școlii Informale de IT. 

Ei bine, circa 61% dintre cele 4000 de persoane adulte menționate au optat pentru cursuri ce vizau reorientarea profesională, alegând meserii cu precădere din zona programării și a testării software, dar nu numai.

VP: Apropo de reorientare profesională, credeți că există o vârstă propice pentru a face un astfel de pas în viață?

MT: Conform psihologului Daniel David, deja menționat mai înainte, potențialul intelectual suferă un declin semnificativ de la vârsta de 18-29 ani până la vârsta de 30-39 ani, după care, deși există un ușor declin spre vârsta de 40-58 de ani, acesta nu este semnificativ. Cu alte cuvinte: vârsta cea mai bună pentru a face o reorientare profesională (la români, căci studiul menționat a fost realizat de către remarcabilul psiholog clujean pe un eșantion relevant de populație din țara noastră) este în intervalul 25-29 ani.

Interesant este faptul că și statisticile Școlii Informale de IT arată că media vârstei cursanților școlii se așează chiar acolo, în jurul vârstei de 29 ani.

VP: Ce mesaj de final ați transmite persoanelor care se gândesc să facă pasul și să se înscrie într-un program de reorientare profesională? 

MT: Cel mai probabil le-aș transmite un mesaj cu trei componente esențiale:

– să iși facă curaj, căci universul îi ajută pe cei care îndrăznesc;

– să realizeze că nu există investiție mai bună decât în propria dezvoltare personală,

și nu în ultimul rând,

– să își reamintească ceea ce foarte frumos spunea Henry Ford, cu mulți ani în urmă: “Oricine renunță să învețe este bătrân, chiar dacă are 20 sau 80 de ani. Oricine continuă să învețe rămâne tânăr. Cel mai important lucru în viață este să-ți păstrezi propria minte tânară”.

Interviu realizat de Vlad Pintea, corespondent Pin Magazin din Cluj-Napoca