O scurtă istorie a eșecurilor

Progresele enorme ale tehnologiei informației (IT) din ultimii ani sunt de necontestat. Domeniul IT cu cel mai mare impact în viața noastră de zi cu zi este, fără îndoială, cel al inteligenței artificiale (AI). – Andrei Pruteanu, Data Science Engineer

El schimbă deja modul în care facem cumpărături online, ne uităm la serialele favorite, ascultăm muzica artiștilor preferați, traducem texte din aproape orice limbă, navigăm cu maximă precizie ș.a.m.d.
Substratul acestor progrese tehnice enorme e dat de inteligența artificială.
Deși este o tehnologie foarte la modă, puțini „entuziaști” cunosc istoria completă a acestui domeniu cu ale sale faimoase iluzii și deziluzii.
Fără a cunoaște aceste evoluții istorice suntem prada perfectă a asaltului dat de „evangheliștii tehnologici”, plătiți pentru a ne convinge că platformele pe care le au în ofertă sunt cele care vor schimba lumea din rădăcini.

De unde a început? Anii marilor entuziasme

Primii pași au fost făcuți în timpul celui de-al doilea război mondial de către Mc-Cullouch și Pitts, în anul 1943, prin inventarea conceptului de „neuroni artificiali” Turing-complete.
Au urmat ani de entuziasm fără margini cu privire la evoluția preconizată a acestui domeniu (1956 – 1974).
În 1958, H. A. Simon și Allen Newell afirmau: „în 10 ani, un calculator va fi campion mondial la șah” și „în 10 ani, un calculator va descoperi o importantă noua teoremă matematică”.
În 1965, aceiași autori preconizau că „în 20 de ani, un calculator va putea realiza același tip de muncă precum cea realizată de o ființă umană”.
În 1967, celebrul informatician Marvin Minski afirma ca „într-o generație, problema inteligenței artificiale va fi ca și rezolvată”.
Pentru ca mai apoi, în 1970, să afirme în Life Magazine că „în 3 – 8 ani vom avea o mașină capabila să aibă un nivel de inteligență comparabil cu cel al unei ființe umane”.
John Markoff afirma în New York Times în 2005 că „în momentul de apogeu al deziluziei generale cu privire la AI, unii ingineri software au evitat termenul de AI de teama de nu fi  a fi niște visători cu ochii deschiși”.
Fondurile disponibile pentru cercetare au fost pe măsura entuziasmului general. În iunie 1963, MIT a primit granturi în valoare de 2.2 milioane de dolari din partea DARPA (agenția americană pentru programe de cercetare avansate în domeniul apărării), pentru ca apoi să obțină câte 3 milioane de dolari în fiecare an până la mijlocul anilor ‘70.
În aceeași perioadă, finanțări similare vor primi și alte universități americane de prestigiu, precum Carnegie Mellon și Stanford, iar pe malul celalalt al Atlanticului, Universitatea din Edinburgh va înființa în 1965 unul dintre cele mai faimoase laboratoare de cercetare din domeniul AI.

Anii marilor dezamăgiri. „Tehnicile AI pot funcționa numai pe domenii relativ înguste”

Primele deziluzii încep să apară însă în anii ‘70, atunci când guvernele american și britanic decid să taie din fondurile de cercetare alocate în deceniul anterior.
Celebrul raport al lui Sir James Lighthill din anul 1973 afirma următoarele: „[..] cercetătorii AI au eșuat în a rezolva problema exploziei combinatoriale atunci când au abordat probleme cu aplicabilitate concreta [..]”. Raportul afirmă că „[..] tehnicile de AI ar putea funcționa atunci când sunt aplicate în domenii relativ înguste, dar nu pot fi dezvoltate pentru a rezolva probleme concrete din domenii mai vaste [..]”.
În timpul întâlnirii din 1984 din cadrul celei mai consacrate conferințe din domeniu (AAAI), Roger Schank și Marvin Minsky – doi dintre cercetătorii de seamă ai domeniului care au supraviețuit „iernii” AI din anii ‘70 – au avertizat comunitatea de business asupra faptului că entuziasmul legat de AI este extrem de exagerat și că în anii ‘80 vor urma deziluzii foarte mari.
Trei ani mai târziu, industria din jurul acestui domeniu, care valora aproximativ 1 miliard de dolari, avea să scadă brusc, producând pierderi însemnate investitorilor.
În 2007, „[investitorii] au fost descurajați de termenul «recunoaștere vocală» care, la fel ca «Inteligență Artificială», este asociat cu sisteme ce adesea nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor”.
Iata câteva din marile deziluzii produse în AI:

•  În 1966 eșuează domeniul traducerilor automate;
• În 1970 se renunță la „colectivism”;
• În 1971-1975 DARPA își exprima frustrarea cu privire la eșuarea programului de înțelegere automata de text desfășurat în cadrul universității Carnegie Mellon.
• În 1973 are loc o tăiere masivă de fonduri în UK, ca urmare a raportului Lighthill;
• În 1973 și 1974 au loc tăieri asemănătoare de fonduri în Statele Unite de către DARPA;
• În 1974, calculatorul LISP își pierde din notorietate;
• În 1987 sunt tăiate fondurile oferite de „Strategic Computing Initiative”;
• În 1993 sistemele expert ajung întrun punct critic;
• Tot în anii ‘90 dispare celebrul program de cercetare inițiat în Japonia, legat de așa-numita „generație a 5-a de calculatoare”.

Din punct de vedere al reputației domeniilor de tehnologie legate de AI, Alex Castro afirma în revista „The Economist” în 2007 ca „[investitorii] au fost descurajați de termenul «recunoaștere
 vocală» care, la fel ca «Inteligența Artificială», este asociat cu sisteme ce adesea nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor”.
Patty Tascarella afirma în „Pittsburg Business Times” în 2006 că „sunt unii care consideră că termenul de «robotică» poartă o anumită stigmă ce reduce considerabil șansele unei companii de a obține finanțare din partea investitorilor”.
John Markoff afirma în New York Times în 2005 ca „în momentul de apogeu al deziluziei generale cu privire la AI, unii ingineri software au evitat termenul de AI de teama de nu fi considerați a fi niște visători cu ochii deschiși”.

 Artificial Intelligence avea o reputație proastă. Lumea a inventat termenul de „informatică”

Ceea ce foarte puțini „entuziaști” cunosc cu privire la cuvintele cheie asociate cu domeniul AI este ca acestea au fost inventate:

• fie pentru a perpetua obținerea de fonduri de cercetare (exemplu: „informatică”, „sisteme bazate pe cunoaștere” și „inteligență computațională” au fost utilizate în anii ‘90 pentru a înlocui termenul de „inteligență artificială” ce avea o reputație proastă),
• fie pentru a indica subdomenii prin intermediul cărora sa se sugereze o specificitate (aplicabilitate) mai bună (exemplu: sisteme bazate pe agenți, sisteme inteligente, sisteme cognitive, inteligența cognitiva, agenți inteligenți etc.).

În ambele cazuri se dorea distanțarea de un domeniu cu o reputație proastă, ce promitea foarte mult și nu oferea rezultate pe măsură – Artificial Intelligence.

Dar care sunt succesele AI?

Însă nu toate rezultatele AI-ului au fost sub așteptări. În afara de „iernile” AI din anii ‘70 și ‘90 au existat perioade cu abundență de finanțare în toate țările dezvoltate (Statele Unite, Regatul Unit, Japonia).
Printre succesele incontestabile ale AI-ului putem aminti:

• rețelele neuronale cu numeroase domenii de aplicabilitate încă din anii ‘40;
• sistemele expert în anii ‘80;
• sistemele bazate pe cunoaștere tot în anii ‘80;
• agenții inteligenți din anii ‘90;
• algoritmii evolutivi din anii ‘90 și ‘00;
• teoria sistemelor încă din anii ‘50;
• rețelele neuronale adânci din ultimii 8-9 ani.

Ce se observă de-a lungul timpului e o alternare continuă a perioadelor de entuziasm urmate de perioade de deziluzie.
Utilizarea excesiva a unor termeni tehnici bombastici ajuta echipele de cercetători de la marile universități să-și asigure fonduri de cercetare, dar și marile companii IT să-și crească cifra de afaceri în mod continuu.
Entuziasmul exagerat, nerealist, indus în mintea inginerilor și decidenților poate produce însă efecte negative profunde la nivel de reputație și pierderi financiare celor care nu cunosc istoria acestor cicluri tehnologice relativ predictibile.
Ei cad astfel ușor în capcana întinsă de marketingul agresiv promovat de marile corporații IT ce caută mereu noi modalități de a vinde „aceeași Mărie, cu altă pălărie”.
Chiar și în IT, inovația profundă se face în salturi imprevizibile și nu beneficiază întotdeauna de o reclama asemănătoare celei promovate de către „evangheliștii” corporatiști întâlniți pretutindeni la conferințele din domeniu.
Ea nu este îmbrăcată mereu în cuvinte pompoase, dar are efecte subtile ce declanșează schimbări de paradigmă importante.