Publicația industriei TECH regionale

120 de lideri de HR din România și din Republica Moldova au făcut ”Mica Unire” la Iași pentru o conferință de leadership  

Ascendis, pinmagazine

Un număr de 120 de directori de resurse umane din companiile din Iași și din Republica Moldova s-au reunit pe 16 mai 2023 la Iași, la un eveniment organizat de firma de training și consultanță în dezvoltare organizațională Ascendis. Acesta a fost unul dintre cele mai mari evenimente regionale care a reunit comunitățile de business din regiune și care a reușit să creeze o ”Mică Unire” a regiunii Moldovei cu Republica Moldova, în care Iașul a avut rol de capitală.  

”În contextul actual al muncii hibride,  managerii sunt preocupați să aducă împreună oamenii din echipele lor, în momente cu sens, valoroase pentru ei. Pizza și berea nu mai sunt de ajuns. Angajatorii își propun, cu ajutorul nostru, să găsească mixul de elemente care îi face pe angajați să vrea să fie acolo, să trăiască experiențe relevante, din care să învețe ceva și care, eventual, să îi binedispună”, a spus Ciprian Ouatu, trainer și coordonator regional al biroului Ascendis din Iași. 

Sub conceptul ”Engagement și leadership la altitudine”, evenimentul Ascendis a avut o durată de cinci ore și a prezentat un concept de eveniment folosit ca un instrument de comunicare strategică. Astfel, tematica aleasă pentru acest eveniment a fost simularea unei călătorii cu avionul, iar comunicarea și designul întregii conferințe au urmărit această temă.  

Agenda evenimentului a simulat un panou de plecări și sosiri dintr-un aeroport, accesul a fost permis după verificarea biletelor de îmbarcare, iar participanții – pasagerii – au trecut și print-un control de verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de siguranță și au beneficiat și de instrucțiuni de siguranță. În plus, trainerii Ascendis au avut roluri de însoțitori de zbor și de polițiști de frontieră, iar un discurs despre ce înseamnă leadership la altitudine a fost pregătit de către pilotul și comandantul de aernonavă (care are acest rol și în viața reală) Emil Dobrovolschi. 

”Anii de pandemie și războiul din Ucraina i-au făcut pe oameni să își dorească să socializeze mai mult, iar nevoia de întâlniri în format fizic a devenit o normă. Am avut 44 de directori de resurse umane care au venit cu autocarul din Republica Moldova ca să facă networking la Iași într-o zi de marți, în căutarea celor mai bune idei pe care să le poată aplica pentru a spori moralul angajaților și pentru a îmbunătăți munca în echipă”, a spus Nicoleta Sili, coordonator regional în cadrul biroului Ascendis din Republica Moldova. 

Cum pot comunica companiile strategic prin intermediul unui eveniment, cum pot fi create momente de ”turbulență” într-un eveniment corporate, cum trebuie anunțate mesajele-cheie către angajați în funcție de tipul evenimentului (conferință corporate, teambuilding sau petreceri) au fost doar câteva dintre tematicile discutate în cadrul evenimentului. 

”După ani în care Bucureștiul a fost locul central pentru evenimentele de business care au atras și invitați din alte țări, cred că anul 2023 este un punct de referință pentru momentul în care marile orașe din România să atragă lideri din mediul de afaceri din țările din regiune. Dezvoltarea economică din ultimul deceniu din Iași și creșterea industriei de IT și servicii de externalizare din regiune a creat premisele creării unui centru de know-how în Iași, inclusiv în zona de evenimente corporate”, a spus Mădălina Sava, business unit manager în cadrul Ascendis. 

Recomandările Ascendis pentru organizarea evenimentelor corporate în 2023: 

1. Folosiți procesul de Meeting design 

Procesul de Meeting design este unul structurat, care se face împreună cu clientul. Urmărind o anumită metodologie, echipa de lucru reușește să contureze un eveniment care răspunde cerințelor celor implicați, având în prim plan experiența participantului. 

• Folosește instrumete de design de eveniment 

• Gândește fiecare element din agendă în concordonață cu obiectivele propuse 

• Apelează la un furnizor care folosește astfel de instrumente 

2. Fiți interactivi și implicați participanții în crearea conținutului  

Vremea evenimentelor “one to many” a trecut. Participanții nu mai au răbdare să stea și să asculte prezentări peste prezentări. 

• Implică participanții în conținut 

• Asigură interactivitate la nivel de sală 

• Folosește un mod de așezare în sală care să nu inducă ideea de “am venit la spectacol” 

• Trimite informațiile ”stufoase” pe mail, înainte sau după eveniment 

3. Atenție la elementele surpriză  

Oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Alege un moment din agendă și fă-le o surpriză. Poate fi chiar și o pauză mai lungă sau, de ce nu, un magician deghizat în chelner etc. 

• Joacă-te cu participanții 

• Alege surprize mici, de impact 

• Oferă spațiu pentru complimente și feedback pozitiv 

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

Peste 50 de nominalizări la PIN AWARDS 2024!

Multe companii au nominalizat în echipă. În total, au fost 98 de nominalizări, iar pe lista finală au ajuns 40 de companii, persoane și inițiative înscrise care vor fi publicate pe site-ul galei PIN awards: www.pinawards.ro