Publicația industriei TECH regionale

FameUp, start-up-ul de influencer marketing, estimează venituri de 4-5 milioane de euro în 2024, odată cu intrarea pe piața din SUA

Ionut Patrascoiu CEO FameUp, pinmagazine

Produsul a fost lansat în Statele Unite în noiembrie anul trecut, după o perioadă de 2 ani de interare și pivotare pe piața din Europa. Pentru acest an, compania estimează o cifră de afaceri de 4-5 ori mai mare decât în 2023 și urmărește atragerea unor noi runde de finanțare de tip Serie A, estimate la 15 – 20 de milioane de euro.

FameUp, start-up-ul românesc de tehnologie care conectează brandurile cu micro influencerii, a făcut anul trecut pasul spre piața din Statele Unite ale Americii, o piață cheie la nivel global, extrem de promițătoare din punct de vedere a dimensiunii și vizează în acest an o creștere rapidă a cifrei de afaceri. În 2023, FameUp a realizat venituri de aproximativ 1 milion de euro, iar pentru 2024 estimările sunt și mai ambițioase – o cifră de afaceri de 4-5 milioane de euro la finalul anului, precum și atragerea de noi capitaluri investiționale.

„Ne aflăm într-un moment cheie, în care modelul de business este testat și iterat pe piata din US. Anul trecut am ridicat o rundă de finanțare de tip bridge, iar în trimestru 1 sau 2 din 2025 targetăm atragerea de finanțări de tip Series A, de 15-20 milioane de euro”, declară Ionuț Pătrășcoiu, fondator FameUp.

În urmă cu 3 ani, compania a beneficiat de o infuzie de capital de 2,5 milioane de euro din partea unui grup de investitori din care fac parte fondul Early Game Venture și fondatorul UiPath, Daniel Dines. Investiția a fost atunci direcționată spre iterarea produsului, ținta principală, fiind încă de atunci extinderea peste Ocean.

Intrarea pe piață din SUA a venit după 2 ani de iterare si pivotare a produsului actual. Cele 2,5 milioane de euro ne-au dat posibilitatea să facem acest lucru și să avem posibilitatea să învățăm de la clienții actuali, fără să avem sabia deasupra capului. Prin extinderea pe piața

de peste Ocean am vizat atragerea de finanțări în Series A, de la investitori din Statele Unite. Pentru a face acest lucru trebuie să ai clienți din SUA și, ca fondator, să locuiești în SUA. Din acest motiv, în ultimele 6 luni le-am locuit aproape în întregime la New York”, precizează fondatorul FameUp.

Tehnologie inovatoare AI, implementată pe platforma FameUp
Platforma FameUp funcționează ca un marketplace care conectează agențiile sau brandurile cu micro influenceri, permițând utilizatorilor Instagram si TikTok cu peste 500 de urmăritori să câștige bani din postările online, dar și companiilor și agentiilor de marketing să ajungă în comunități foarte targetate pentru brandurile lor.
De la lansarea produsului, peste 500.000 de tranzacții au avut loc între branduri și influenceri, care s-au concretizat în materiale – postări, story-uri – pe platformele de social media pe care aceștia sunt activi. FameUp anunță că, începând cu luna Iunie, va integra și canalul YouTube.
„Avem peste 430.000 de utilizatori în platformă, nano și micro influenceri, oameni cu un conținut autentic, oameni normali, dar cu un engagement și reach mare, în comunitățile pe care le-au polarizat”, explică Ionuț Pătrășcoiu.
Soluția inovatoare cu care vine FameUp este integrarea tehnologiei AI în mai multe aspectele platformei. Având acces la date centralizate de la mii de campanii cu micro-influenceri, soluția AI de la FameUp poate oferi recomandări și sugestii personalizate pentru fiecare campanie, în funcție de obiectivele și publicurile țintă specifice. „De la crearea strategiilor de marketing și a briefurilor, la selectarea influencerilor și măsurarea rezultatelor, FameUp automatizează întregul proces, reducând semnificativ timpul și resursele necesare pentru implementarea unei campanii”, explică fondatorul FameUp.

În plus, întregul proces de colaborare între agenții și utilizatorii de social media este automatizat: de la identificarea și recrutarea influencerilor, la management de campanie, facturare și plăți.

Aplicația FameUp este disponibilă în Google Play și AppStore și are până în prezent peste 1.000.000 de descărcări. Printre brandurile care au derulat campanii de promovare online prin platforma de influencer marketing se numără: Lay’s, Pepsi, dm, Kaufland, Untold, Neversea, Avene și multe alte sute.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare