În data de 17 mai 2023, compania Falcon alături de reprezentanții Liceului Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” Iași au inaugurat sala de clasă oferită de aceștia în dar clasei adoptate, clasa a X-a F, diriginte – prof. dr. Elena Chirilă. În prezent, liceul are 5 săli de clasă reamenajate de companiile Centric, Bitdefender, Heaven Solutions, Expert Network, Falcon.
„Apreciem deschiderea și efortul companiilor IT din Iași care au venit alături de noi, au investit în dezvoltarea elevilor pasionați de programare și au validat dorința noastră de a inova educația împreună la Iași. Am inițiat proiectul Adoptă o clasă pentru Iași pentru că ne-am propus la LIIS să oferim elevilor noștri o Școală a Viitorului, în care fiecare elev și profesor să se simtă valorizat, să aibă cele mai bune condiții pentru a se dezvolta și să le fie valorificate rezultatele învățării. Sala de clasă nu mai poate arăta ca acum 20 de ani, iar școala trebuie să dezvolte o comunitate de învățare în jurul ei, formată din absolvenți, părinți, angajatori, reprezentanți ai instituțiilor de formare și educație din comunitate, autorități locale.” declară profesor doctor Adina Romanescu – inițiator al proiectului și directorul Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași.
Întâlnirile dintre profesioniștii de la compania Falcon cu elevii clasele a XI-a C și a IX-a B, olimpicii naționali la Informatică din gimnaziu, dar și profesorii de Informatică Mihaela Acălfoaie – director adjunct, Mariana Grădinariu, Oana Cristina Butnărașu, Silvia Grecu, Simona Ingrid Iuscinschi, Ionel Maftei au fost motivante și mobilizatoare pentru proiecte viitoare.
Mentorii din compania Falcon – Vasile Bîrzu (Fondator și Manager Partner), Bogdan Mucenica (Web Development Lead & Managing Partner), Mihai Pricop (AI Lead & Managing Partner), Ioachim Olteanu (Web Development Intern), Dan – Cristian Chircan (.NET Software Developer) (absolvent LIIS promoția 2016), Adrian Nicodin (Senior Dynamics 365 Developer, absolvent LIIS promoția 2001), Adrian Ursu (.NET Software Developer, absolvent LIIS), Cătălina Georgescu (Marketing) i-au încurajat pe elevi să să experimenteze cât mai mult, să nu se fixeze pe un singur lucru, să nu le fie frică să renunțe la ceea ce nu îi mai interesează. Discuțiile fondatorului Falcon – domnul Vasile Bîrzu cu elevii au sintetizat principiul că oamenii pasionați sunt oameni foarte valoroși. Elevii au fost îndemnați să facă ceea ce cred că este bine pentru ei și îi va ajuta în viitor, să se conecteze la oameni pentru a crea legături în vederea schimbului de idei și experiențe.
Elevii au fost foarte bucuroși pentru că au primit oportunitatea de a învăța într-un mediu prietenos și ergonomic. Le-au mulțumit reprezentanților companiei Falcon pentru angajamentul lor de a-i sprijini în dezvoltarea competențelor IT. “Superlativ nu poate exprima exprima aprecierea noastră pe care o purtăm acestei echipe de oameni dedicați de la compania Falcon”, a exclamat unul dintre elevii clasei a X-a F. „Spațiul unic în care ne simțim inspirați și încurajați să explorăm și să creștem va influența implicarea noastră” – adaugă un alt elev.
„Am avut ocazia să cunosc oamenii din compania Falcon care s-au implicat în acest proiect cu sufletul, din drag pentru ceea ce fac. Am apreciat ideile și soluţiile, am salutat seriozitatea și dăruirea cu care s-au implicat. Am văzut ce înseamnă cu adevărat spirit de echipă, iar rezultatul vorbește de la sine – sala Falcon a elevilor mei fantastici din clasa a X-a F este adaptată la nevoile actualei generații de elevi și îi încurajează să fie cât mai determinați în tot ceea ce își propun.” Prof. dr. Elena Chirilă – diriginta clasei a X-a F de la Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași.