Iași – Septembrie 2017 – Endava, unul dintre cei mai importanți angajatori din Iași, marchează 10 ani pe piața locală prin deschiderea unui al doilea sediu modern de 2000 mp în complexul Palas, într-una din clădirile United Business Center.
Noua clădire, ocupată integral de Endava poate acomoda până la 200 de oameni. În prezent, Endava are în Iași 430 de angajați și are în plan recrutarea a peste 70 de specialiști IT până la sfârșitul anului. Endava a deschis centrul de livrare din Iași în 2007, fiind printre primele companii de IT din afara Iașiului care a avut încredere în capacitatea școlii și inginerilor talentați de aici.
În 2010, compania s-a mutat într-un birou modern deschis în complexul Palas. Dezvoltarea centrului de livrare din Iași a fost constantă chiar și în perioada de criză, numărul angajaților ajungând la peste 200 la finele anului 2012. Pragul de 300 de specialiști IT a fost depășit în 2015, urmând ca până la finalul lui 2017, să ajungă la 500 de angajați, conform planurilor de dezvoltare pentru anul în curs.
In Iași, la fel ca în toate locațiile sale, Endava este un angajator activ pe piața IT, totodată investind în dezvoltarea următoarelor generații de profesioniști, prin programe pentru juniori precum “Graduates” și “Internship”.
Specializările pe care compania dorește să le acopere prin atragerea de noi talente în 2017 sunt Java, .NET, Mobile și testare. Endava asigură dezvoltarea continuă a angajaților săi printr-un program integrat de Career Development, care presupune accesul la oportunități de învățare (traininguri tehnice și de soft skills), teambuildinguri în vederea îmbunătățirii capacității de a lucra în echipă și mentorat din partea specialiștilor din companie (career coaching) dar și oportunități ce se datorează diversității de proiecte și a experienței valoroase dobândite în cadrul acestora. De asemenea, Endava recunoaște contribuția valoroasă pe care o are diversitatea skillurilor și pasiunilor fiecărui angajat la consolidarea unei culturi organizaționale puternice și încurajează aceste activități prin susținerea echipelor de ciclism sau fotbal proprii care participă la diverse competiții locale și naționale.
“Unul dintre aspectele cele mai atractive în dezvoltarea carierei în Endava este obținerea experienței de lucru într-o industrie specifică, a suportului de care se bucură angajații pentru a-și îmbunătăti skillurile tehnice, având oportunitatea de a interacționa îndeaproape cu fiecare dintre clienți, învățând așadar din realitatea lor, astfel încât livrarea proiectelor să fie cât mai calitativă și adaptată pe nevoile acestora” menționează Roxana Leatu, Delivery Manager al Centrului de Livrare Endava din Iași.
Clienții pentru care specialiștii Endava Iași derulează proiecte IT sunt companii de top din industrii ca cea financiara, asigurări, telecomunicații, media și tehnologie, dar și retail.
În prezent Endava are peste 2,300 de angajați în România în sediile din Cluj, București, Pitești, Iași, Cluj și Tîrgu-Mureș. În ultimele 12 luni Endava a avut o creștere de peste 20% a numărului de angajați, iar într-un top al companiilor de software din România publicat recent de Ziarul Financiar, Endava este pe poziția 3 după cifra de afaceri.
„Ne concentrăm pe a contribui la succesul clienților noștri și a crea condițiile pentru ca oamenii noștri să se dezvolte și să-și atingă potențialul. Cultura noastră reprezintă un factor cheie în performanța financiară a companiei și ne situăm pe o traiectorie de creștere la nivel internațional, cât și pe piețele locale. Evoluția Endava la nivel de grup ne permite să creăm oportunități de carieră atractive pentru angajații noștri. Ceea ce ne dorim cel mai mult este să creăm experiențe excepționale și un mediu pozitiv pentru oamenii din echipele noastre”, a declarat John Cotterell, CEO Endava.
Comunitatea locală este un partener valoros
Încă de la deschiderea primului sediu în Iași, Endava s-a implicat activ în comunitatea locală, sprijinind proiecte caritabile, cum ar fi Swimathon, Crosul pentru Școli sau Semimaraton și demarând propriile campanii împreună cu organizația Salvați Copiii prin care a fost facilitat accesul la educație al copiilor proveniți din medii defavorizate din județul Iași. Un alt proiect pe termen lung îl reprezintă colaborarea cu liceele cu profil real din Iași prin care liceenii
interesați de o carieră în IT parcurg un program de internship de o săptămână la sediul Endava.
Unul dintre cele mai de succes evenimente cu caracter social organizate de Endava a fost hackathonul Code4Iasi prin care comunitatea IT locală a fost provocată să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă ieșenii. Printre aplicațiile dezvoltate la stadiul de pilot în cadrul unei singure sesiuni intense de coding care a durat doar 48 de ore se numără o aplicație prin care se poate înregistra și trimite indexul contorului de curent electric și o platformă pentru ONG-uri, unde ar urma să fie postate campaniile în derulare și pe care locuitorii le pot sprijini.
Despre Endava
Endava este o companie privată de servicii IT cu peste 16 ani de experiență în colaborarea cu unele dintre cele mai importante companii din domeniul serviciilor financiar-bancare, asigurări, telecomunicații, media, tehnologie, sau comerț și transporturi Prin intermediul soluțiilor Digital Evolution, Agile Transformation si Automation, Endava îsi susține clienții în a îmbunătății experiența utilizatorilor dar si a deveni mai flexibili si eficienți.
Endava are peste 3.900 de angajați în locații din America de Nord, Europa de Vest și centre de livrare din România, Moldova, Macedonia, Serbia, Bulgaria și Columbia. Concomitent cu investiția în parteneriate pe termen lung cu clienții, Endava a realizat importanța oferirii unor oportunități de carieră motivante pentru angajați și a reușit astfel să se afirme ca unul dintre cei mai buni angajatori pentru cei mai talentați profesioniști IT.
Carmen Ciulacu, CEO şi Co-fondator, Digital Stack – dezvoltator de cursuri personalizate de IT pentru angajaţi: „Oamenii sunt în centrul activității noastre. Am reușit să redefinim educația în IT din România”
Digital Stack a devenit, încă din 2019 – anul lansării, un partener esențial pentru companiile care își doresc să rămână competitive într-un mediu aflat în