O propunere pentru prevenirea șocului celei de-a Treia Revoluții Industriale:
Ceea ce scriu acum este un apel pe care îl fac industriei private. Îl fac așa, pentru că în toți anii care au trecut am înțeles câteva lucruri care nu se vor schimba prea curând și, mai ales, nu se vor schimba ușor.
Școala a oferit pregătire pentru extreme: fie pentru oameni care pot face cercetare științifică sau tehnologică, fie pentru lopată
Primul lucru de acest fel ține de mentalul colectiv. Este puternic înrădăcinat în ADN-ul social faptul că școala trebuie făcută exact cum se face de 150 de ani încoace. Că ea trebuie să ofere o diplomă ca unică poartă de intrare în rândul lumii. Singurele nemulțumiri pe care le au atât elevii cât și părinții țin de modul în care este administrată școala sau de gradul de dificultate al unora dintre materii. Dacă privim sondajele de opinie, școala ideală ar trebui să fie un soi de parcare de zi pentru elevi, bine dotată cu tot ce ține de condițiile de locuire și cu materii simple și examene pe măsură.
În mod paradoxal, cu o disciplină de fier, adică un soi de cazarmă de lux pe timp de zi. Pe realitatea aceasta mentală încearcă să se plieze atât zona instituționalizată de stat cât și cea privată, care se apropie mai mult decât cea de stat de idealul mental social.
Al doilea, ceva mai practic ține de faptul că de foarte mult timp și cu mici excepții în România locurile de muncă au fost, în general, locuri de muncă „la lopată” și asta nu a deranjat pe nimeni. Sigur, lopata este o metaforă, dar dacă ne uităm în jur vedem în toate industriile o aglomerare a locurilor de
muncă din segmentul de jos. Iar școala a oferit pregătire pentru extreme: fie pentru oameni care pot face cercetare științifică sau tehnologică și care, de regulă au emigrat către zonele de pe Pământ unde chiar se face cercetare, fie pentru lopată. Această obsesie pentru cele două extreme își are rădăcinile în primele modele de organizare a școlii românești și, de atunci, persistă în mentalul social și politic.
În a Treia Revoluție Industriala, fabrica dispare
Ken Robinson spunea că școala așa cum este ea structurată azi pe planeta Pământ își are rădăcinile în Iluminism și în Prima Revoluție Industrială. Din Iluminism vine ideea unui învățământ accesibil tuturor și finanțat din bani publici. Din Prima Revoluție Industrială vine ideea formării unui om care deține un set de cunoștințe solide pe care le va utiliza întocmai pe tot parcursul vieții. Pentru că de așa ceva avea nevoie fabrica Primei Revoluții Industriale. Care, fabrică, instituție de succes a revoluției cu pricina, a dat și modelul de organizare și structurare a școlii: în loturi de vârstă, pe benzi rulante curriculare și cu certificarea calității produsului printr-o diplomă de absolvire. Numai că în A Treia Revoluție Industrială, în care ne aflăm deja, fabrica dispare. Semnele acestei dispariții sunt cât se poate de clare și este suficient să dau exemplul lui Adidas care în acest an a deschis două fabrici, una în Germania și cealaltă în Statele Unite, anul viitor va mai deschide două (în Marea Britanie și Franța) acoperind astfel principalele piețe. Numai că în aceste fabrici muncitorii sunt exclusiv roboți industriali. Nike urmează îndeaproape această direcție și va deschide anul viitor primele fabrici complet robotizate. Împreună, industria de sportswear a anunțat pentru anul viitor 1.000.000 de șomeri în China. La rândul ei, China a înțeles că nu are cum să se opună acestui trend și încearcă să își mențină măcar supremația în producția de bunuri deschizând fabrici robotizate în speranța că va reuși astfel să aibă o economie puternică pentru a suporta șocul social care va urma.
Văd și meseria de programator dispărând în 10-15 ani
Dacă până de curând se credea că A Treia Revoluție Industrială va afecta doar dome- niul fabricației de bunuri, odată cu campania de marketing „ChefWendy” a lui Unilever din anul 2014 și, mai ales, odată cu experimentul făcut anul acesta de IBM cu Jill Watson, asistenta profesorului de inteligență artificială Ashok Goel de la Georgia Institute of Technology, este evident că toate locurile de muncă sunt amenințate. De roboți industriali și de sistemele de inteligență artificială. Personal, văzând cum evoluează programele care pot genera cod pe baza unui input venit de la analiști și arhitecții software, văd și meseria de programator dispărând în 10-15 ani.
Yuval Noah Harari, profesor de istorie la Universitatea din Tel Aviv, spunea în cartea sa „Sapiens: A Bref History of the Humankind” că dacă Prima Revoluție Industrială a adus pe scena socială clasa muncitoare, A Treia Revoluție Industrială va aduce clasa oamenilor inutili. Sincer să fiu, nu mă interesează foarte mult ce se va întâmpla în alte țări care nu iau de pe acum măsuri pentru a diminua șocul. Dar nu vreau să văd că această clasă apare și devine un vector social major în România. Și mai știu că singurul mod în care acest efect poate fi contracarat ține de educație.
Pregătiți-vă pentru o lume complet schimbată în viitorii 10 ani
Cred că ne aflăm în fața a ceea ce eu numesc Marea Diviziune Economică. Vor exista, pe de o parte, corporații uriaș consolidate care vor acționa în special în zona producției de bunuri materiale. O vor face utilizând sisteme de producție robotizate și sisteme de marketing și vânzări asistate de inteligența artificială. Pe de altă parte, vor apărea extrem de multe meserii mai mult sau mai puțin tradiționale alături de meserii creative care vor adresa nevoia de personalizare din noi. Unele se vor dezvolta sub umbrela platformelor tehnologice de acces. Adică sub o umbrelă globală. Altele vor genera proprietate intelectuală și noi tipuri de tehnologii, produse și servicii dintre care unele vor fi preluate de marile corporații. Cred că, în linii mari, această nouă paradigmă economică se va cristaliza în circa 10 ani. Este greu de crezut că vom avea cel mai mic cuvânt de spus în zona primei linii a Marii Diviziuni Economice, dar putem avea un cuvânt greu de spus în cea de-a doua. Dacă ne pregătim de acum.

Patru domenii care vor crește constant și ca volum și ca importanță în anii care vor urma
Două lucruri îmi sunt clare: rolul statului se va diminua masiv în noua economie și trecerea cu bine către noua paradigmă ține în primul rând de educație. Dacă mă întorc la România, îmi este limpede că sistemul educațional este nereformabil. Nu vreau să îmi expun aici ideile privind educația în A Treia Revoluție Industrială, pentru că pot părea prea radicale. Dar vreau să spun că dacă știu că sistemul actual educațional este nereformabil, știu în aceeași măsură că el poate fi translatat în timp spre ceva compatibil cu noua economie dacă apar acum puncte de coagulare care pot duce către așa ceva.
Cum orice drum de 100 de kilometri începe cu un pas, despre acest pas mic vreau să vorbesc în condițiile în care el poate produce primul salt de care avem nevoie. Cum sunt sigur că el nu se poate face având administrația publică centrală ca partener, îl propun mediului privat și eventual administrațiilor locale în speranța că vor pune umărul la un proiect mic sau că măcar vor încerca să facă asta. Este, pentru mine, și un test. El va putea complementa sistemul de învățământ ceea ce va face ca părinții, elevii, profesorii și autoritățile să nu se simtă atacate în zona de confort. Sigur, atunci când propui un sistem de educație paralelă pentru noua economie, prima întrebare care apare ține de abilitățile care vor avea cerere pe piața muncii din viitor. Este imposibil să știu care vor fi toate meseriile considerate importante peste 10-15 ani. Nu fac parte dintre cei care știu precis cum va arăta un lucru în 2053, dar nu se încumetă să spună nimic despre cum va arăta el la sfârșitul acestui an. Știu însă sigur că există patru domenii care vor crește constant și ca volum și ca importanță în anii care vor urma. Ele sunt:

• fabricația aditivă
• bioinformatica
• robotica
• inteligența artificială

De ce ele sunt viitorul?
Odată cu primele aplicații industriale (cele de la General Electric Aviation și cele din industria construcțiilor unde companiile chineze domină piața), fabricația aditivă a ieșit din zona de prototipizare sau hobby și începe să se impună ca o tehnologie solidă cu creștere masivă în viitor.
Dacă robotizarea duce fabricația mai aproape de zonele de desfacere, fabricația aditivă mută fabricația direct în retail. Nu insist asupra roboticii și inteligenței artificiale pentru că am descris câte ceva din aplicațiile lor actuale.
Despre bioinformatică vreau să spun două lucruri. Primul este că în ultimii trei ani, de când a fost descoperit fenomenul și transformat în 23 de patente tehnologice, tehnologiile de tip CRISPR/Cas9, tehnologii de „chirurgie ADN” în celula vie, bioinformatica a devenit domeniul cu cea mai accelerată dinamică și cu cel mai mare interes în ceea ce privește aplicațiile comerciale. Al doilea lucru pe care vreau să îl spun este că din anul 2003, an în care profesorul Tom Knight a definitivat teoria biobrick-urilor cu ajutorul cărora se pot programa structuri vii, bioinformatica este un domeniu extrem de accesibil, fiind mai mult asemănătoare design-ului digital decât chimiei macromoleculare.
În inteligența artificială, IBM și-a deschis platforma Watson pentru utilizare, cu o documentație excelentă, limbaj dedicat, SDK-uri și API-uri, iar Google pune la dispoziție o bibliotecă open source de blocuri cu ajutorul cărora se pot dezvolta programe de inteligență artificială.
Cât despre fabricația aditivă… Aici există enorm de multe soluții cu prețuri rezonabile, open hardware pentru cei care doresc să își construiască dispozitive de fabricație și open software pentru cei care doresc să proiecteze obiecte. La fel există nenumărate manuale, kituri și open hardware pentru robotică.
Astăzi există un număr mare de hub-uri pentru copii și tineri în Statele Unite și Canada, hub-uri în care învață și dezvoltă proiecte proprii în domenii ca cele amintite. Există manuale pentru elevi scrise pentru acele hub-uri, kit-uri experimentale, metodologii de predare și de dezvoltare de proiecte proprii, ba chiar și finanțare privată pentru start-up-uri bazate pe proiecte dezvoltate acolo. Există, de asemenea, explozie de comunități open source și hardware în aceste domenii. Eu nu reinventez roata, ci fac un apel să descoperim America.
Dacă nu e folositor, dar nu e nici distractiv, proiectul nu e bun
Manoj Bhargava, un mare antreprenor american de origine indiană spune că câte ori cineva vine cu un proiect nou, prima întrebare pe care o pune este: „E lucrul acesta folositor? Și dacă da, cum e folositor? Pentru că dacă nu e folositor ar trebui măcar să fie distractiv. Dacă nici asta nu e, proiectul nu e bun.”
Proiectul pe care vi-l propun ca pe un mic pas în direcția schimbării paradigmei este și folositor și distractiv. Și se bazează pe experiența hub-urilor americane. Nu este nici un proiect costisitor. Un laborator pentru oricare dintre cele patru domenii costă cel mult cât trei laboratoare pentru învățarea programării unui calculator. Și toate au legătură cu învățarea programării unui calculator. Doar că vorbim despre un alt fel de calculator și un alt fel de programare. Pornirea unui asemenea proiect nu este dificilă. Putem realiza un număr de hub-uri în orașele în care există profesori interesați și capabili să predea acolo. Sigur, vorbesc despre profesori buni și entuziaști și vorbesc despre salarii pe măsură.
Proiectul se poate adresa însă oricărui copil care nu locuiește într-un oraș cu un hub de acest fel, dar are un calculator și o conexiune la Internet. Pentru că eu cred că hub-urile trebuie unite printr-o platformă care să asigure educarea la distanță, colaborarea, experimentarea în hub-uri a proiectelor propuse pe platformă, monetizarea rezultatelor lor în beneficiul celor care au realizat proiectul și propunerea spre finanțare în regim angel sau crowdfunding a celor mai populare proiecte, pentru că popularitatea este un prim test de piață.
În fiecare dintre cele patru linii educaționale propuse s-ar face corelarea cu domeniile învățate la școală (matematică, fizică, chimie, biologie și economie), dând astfel un sens practic, economic și social acestor domenii și făcându-le mai atractive elevilor. O disciplină parcursă într-un asemenea hub ar asigura și pregătirea teoretică specifică și parcurgerea unui proiect cap-coadă și activitățile de marketing și vânzări aferente. Am pregăti astfel tineri care să aibă cunoștințe în domenii cu căutare în creștere și oarece abilități antreprenoriale. Adică exact tipul de om al celei de-a Treia Revoluție Industrială. Fără a ne lupta cu morile de vânt ale sistemului.
Aștept un semn de la fiecare dintre voi
Pentru a reuși așa ceva însă, trebuie mai multă seriozitate și determina decât entuziasm. Spun asta pentru că la noi se întâmplă lucrurile cam pe dos. Investiția inițială nu este mare. Poate fi acoperită de companii, la fel cum poate fi acoperită din fonduri europene, chiar dacă am încetat să mai cred că ele folosesc la altceva decât la alimentarea șmecherilor care nu fac nimic dar știu să se acopere cu hârtii sau la falimentarea naivilor care cred că pot dezvolta proiecte fără a avea toți banii de proiect și timp de așteptat finanțarea după ce proiectul s-a încheiat. Problema nu este atât finanțarea inițială, cât este cea a cheltuielilor operaționale. Adică problema ține de perseverență iar acesta este iar un capitol unde avem probleme.
Știu că mă adresez unei comunități interesată în principal de outsourcing. Adică de forță de muncă multă și relativ ieftină. Știu că există inclusiv ideea că viitorul nu este atât de important atât timp cât prezentul este prosper. Dar eu vă propun un viitor în care să încercați și altceva, ceva cu cerere mare și în prezent, dar mai ales în viitor. Sper să reușim să pornim un asemenea curent împreună. Și pentru asta, aștept un semn de la fiecare dintre voi.