Publicația industriei regionale de IT & outsourcing

Conferința Națională pentru Digitalizarea Sistemului Medical – un nou eveniment în care tehnologia va întâlni medicina

În 26 mai a.c. va avea loc prima ediție a evenimentului Conferința Națională pentru Digitalizarea Sectorului Medical.

Evenimentul este organizat de Asociația Smart Health Cluster împreună cu firma Quartz Matrix, asociație ce are drept principal scop planificarea și derularea de servicii și activități, pe termen lung, care vizează promovarea și elaborarea mecanismelor ce asigură statutul de cluster regional şi de pol de excelenţă în tehnologia informației cu precădere în domeniul sănătății, în vederea promovării utilizării tehnologiei moderne (ITC & Software), la scară largă, în medicină.

Este în acest moment cunoscut faptul că digitalizarea sistemului sanitar e un subiect ce a devenit extrem de important în contextul ultimilor ani, datorita presiunii majore sub care au fost nevoite să funcționeze și să asigure servicii medicale, instituțiile din domeniul sanitar.

Dar, dincolo de presiunea la care au fost suspuse instituțiile și cadrele medicale, precum și numeroasele provocări cu care au fost nevoite să se confrunte, aceasta perioadă pandemică a adus cu sine și o deschidere mai mare către conceptul de digitalizare, atât din partea personalului medical, a firmelor furnizoare de servicii și medicamente cât și a pacienților, care au făcut primii pasi în a menține legătura cu medicii lor de familie, altfel decât față în față.

Faptul că într-un sistem digitalizat informațiile nu mai circulă pe hârtie, că pacienții pot astfel să transmită, respectiv să solicite date despre sănătatea lor în mod curent, de la distanță, cu transmitere mult mai rapidă de informații, inclusiv din partea medicilor, este de asemenea un avantaj imens adus operativității și calității desfășurării activității și a actului medical.

Este inevitabil acest traseu al digitalizării, având în vedere imensele avantaje pe care le aduce în sistem, în ceea ce înseamnă traseul pacientului, gestionarea datelor referitoare la acesta, comunicarea dintre pacienți și medici, dintre medici de diferite specialități etc.

Cu toate aceste incontestabile avantaje, digitalizarea sistemului medical presupune o serie de provocări cum ar fi:

  • asigurarea securității datelor din sistem,
  • accesibilitatea și adresabilitatea către o categorie extinsă de pacienți, inclusiv cei vârstnici sau cu dizabilități,
  • pregătirea tehnică a utilizatorilor acestor noi tehnologii.

În acest context Asociația Smart Health Cluster și-a propus să lanseze, în acest an, prima ediție a Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sistemului Medical, demarând astfel un proiect ce se dorește a fi unul cu desfășurare anuală, un eveniment care să adune într-un spatiu productiv și inovativ atât specialiști în domeniul medical, cât și administratori de spitale, furnizori de servicii conexe și, bineînțeles, reprezentanți ai instituțiilor publice, care să vină în sprijinul proiectelor și propunerilor lansate în cadrul evenimentului.

Astfel, în cadrul acestei prime ediții a Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sistemului Medical , vor fi abordate subiecte și teme extrem de importante și relevante, în contextul nevoii de accelerare a digitalizării sistemului de sănătate, cum ar fi:

  • -e-Learning și e-Training – platforme dedicate domeniului medical
  • -Sterilizarea instrumentarului medical, monitorizată digital
  • -Digital Health Solutions
  • -Finanțarea proiectelor de digitalizare în contextul Programelor Europene (PO Digitalizare, PO Sănătate, PO Competitivitate)
  • – Automatizare prin BMS special pentru mediul spitalicesc
  • -Securitatea cibernetică în contextul directivei NIS
  • -Protecția datelor în instituțiile medicale
  • -Soluții de securitate cibernetică pentru spitale
  • -Trainingul personalului IT din instituțiile medicale -Asigurarea în caz de dezastru cibernetic / Finanțări pentru soluții de securitate

Cu siguranță toate aceste teme de dezbatere, vor fi completate pe parcursul desfășurării, cu opinii, idei și soluții care vor face ca participanții să poată culege informații utile și practice în acelsi timp, informații care, ulterior, să poată fi aplicate cu succes în activitatea de zi cu zi.

Cu acest prilej, organizatorii Conferinței Naționale pentru Digitalizarea Sistemului Medical, Asociația Smart Health Cluster și Quartz Matrix, invită specialiștii, antreprenorii și profesioniștii interesați de aceste subiecte, toate parte a procesului amplu de digitalizare, să se înscrie la Conferință Națională pentru Digitalizarea Sistemului Medical, accesând link-ul https://quartzmatrix.webex.com/quartzmatrix/j.php?RGID=re7e0ef6e8b709c35c959976a9dfe4873.

Distribuie și tu:

Norii negri și zorii trandafirii

Citește articolul scris de Varujan Pambuccian pentru PIN magazine despre Impactul Inteligenței Artificiale asupra programatorilor și a societății digitale.

RECOMANDATE

Articole similare

Ghid-practic-de-adecvare-la-o-lume-nebună-pinmagazine

Ghid practic de adecvare la o lume nebună

Nu ești destul de bun. Nici n-ai să fii vreodată. Mereu e cineva într-o poziție superioară, plătit mai bine, cu skill-uri la care doar visezi. Tu de ce nu ești ca ei? Gândul te macină. A apărut deja o nouă tehnologie, alte tool-uri. Nu le știi? Poate deja ai devenit nerelevant. Managerii, colegii văd și te evaluează. Mereu e cineva care face asta. Și cel mai dur evaluator ești chiar tu. Poate nu ții pasul, poate te faci de râs. Oare nu cumva și ce ai obținut până acum e fără merite? Senzația imposturii e o piatră grea.

Invest-in-Moonicorns-pinmagazine

Growceanu organizează “Invest in Moonicorns”, pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est

Platforma de business angels Growceanu organizează în 27-28 octombrie „Invest in Moonicorns – The Art of Angel Investment”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc la Timișoara, la centrul Faber și se adresează investitorilor de tip business angel, precum și persoanelor cu venituri foarte mari sau avere de peste un milion de dolari.

DRUID, pinmagazine

DRUID atrage 30 de milioane de dolari ca parte a rundei de finanțare Seria B pentru a îmbunătăți productivitatea organizațiilor prin aplicații conversaționale și inteligență artificială generativă

 DRUID, lider global în tehnologie de inteligență artificială conversațională, a anunțat astăzi atragerea rundei de finanțare Seria B de 30 de milioane de dolari condusă de TQ Ventures, cu participarea a noi investitori Smedvig Capital, Endeavour și Verve Ventures și a investitorilor existenți GapMinder, Hoxton Ventures și Karma Ventures.