Publicația industriei TECH regionale

„Balul de La Castel” a mobilizat peste 120.000 de euro, bani care vor fi folosiți pentru a ajuta copiii aflați în dificultate din zona Moldovei

  • Cea de-a VIII-a ediție a celui mai important eveniment filantropic din regiunea Moldovei a atras aproximativ 350 de persoane, care și-au arătat suportul față de inițiativele Fundației Bethany
  • Cei mai pătimași participanți au cheltuit peste 50.000 de euro pentru obiectele scoase la licitație în scop caritabil
  • Oamenii generoși care au susținut evenimentul au donat, în plus, peste 70.000 de euro

Iași, 14 iunie – Ediția din acest an a celui mai important eveniment caritabil din regiunea Moldovei – Balul de La Castel – a adunat la un loc aproximativ 350 de oameni generoși, care au pus umărul la strângerea sumei record de 120.000 de euro, fonduri ce se vor îndrepta către copiii care au nevoie de sprijin.

În scopul strângerii fondurilor din acest an, organizatorii au reușit să adune o colecție de 20 de obiecte, respectiv tablouri donate de artiști, bijuterii, piese vestimentare, dar și experiențe inedite, care au ajutat la obținerea unei sume de 51.000 de euro.

Suma record din licitație a fost plătită pentru desenul donat de către artistul Ștefan Câlția, din colecția personală, acesta fiind modul dumnealui de a susține proiectele pentru copii ale Fundației Bethany. Acest lucru a fost posibil și datorită demersurilor făcute, cu generozitate, de Galeria ARTEP din Iași. Pentru a-și asigura această lucrare valoroasă, compania Kosarom a licitat 40.000 de lei, un record pentru toate cele opt ediții ale Balului de La Castel.

Sume importante au fost licitate și pentru ceasul donat de Augustin Watches, pentru care s-a licitat suma de 23.500 lei, tabloul ”I’m fine, you?” donat de artistul Vladinsky, adjudecat pentru 26.000 lei și cerceii oferiți de Teilor, pentru care s-au obținut 14.000 de lei.

Fundația Bethany le mulțumește tuturor celor care și-au arătat generozitatea și au donat obiectele care au fost scoase la licitație: Alexandros Pintilii Karciucas, Liviu Săndulache, Miruna Cojanu, Irina Jijian Pascariu, Paul Hitter, Ion Nedelcu, Irina Schrotter, Augustin Matei, Sophia. Home Decoration, Musette, Papucei, Croazieră de Vis.

Suma totală strânsă în beneficiul copiilor pe care îi sprijină fundația este de 120.000 de euro, reprezentând un nou record. Pe lângă suma angajată în cadrul licitațiilor de către invitații prezenți, se adaugă și sponsorizările oferite de partenerii evenimentului, care s-au alăturat acestei cauze nobile.

„Ediția a VIII-a a Balului de La Castel a fost o seară ce a stat sub semnul eleganței absolute. Atmosfera a fost una frumoasă și relaxantă, așa cum au descris-o mulți dintre invitații noștri. Mare parte dintre aceștia sunt prieteni constanți ai Fundației Bethany și ai Balului de La Castel, care la această ediție au invitat alături de ei prieteni și colaboratori, încurajându-i, astfel, să se implice în proiectele pentru copii în dificultate propuse de noi.

Ceea ce s-a întâmplat la Balul de La Castel a fost o dovadă de generozitate și solidaritate, care ne-a lăsat fără cuvinte, dar care ne dă încredere că, împreună, putem schimba în bine viețile și mai multor copii. Suntem recunoscători pentru încrederea care ni se oferă la fiecare ediție și pentru oamenii extraordinari care ne sunt alături! Mulțumim, acesta e cuvântul, deși pare sărac pe lângă emoția pe care o simțim”, declară Georgiana Vieru, coordonatorul evenimentului.

Atmosfera plăcută s-a datorat și aportului celor doi amfitrioni ai Balului, Amalia Enache și Pavel Bartoș, precum și momentului muzical excepțional oferit de către Direcția 5.

Fondurile obținute vor ajuta copiii cu dizabilități și pe cei din mediul rural care vor să-și continue studiile

Fundația Bethany și-a asumat, prin misiunea sa, să intervină în două direcții importante privitoare la copiii aflați în situații de risc.

„Serviciile de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități sunt de departe insuficiente în România. De altfel, acesta a fost motivul pentru care, în 2012, Fundația Bethany a organizat prima ediție a Balului de La Castel. În 2012, organizația a deschis un centru de recuperare, unde copiii au parte de ședințe de terapie gratuite. Acest centru a fost susținut cu precădere, de-a lungul timpului, din sumele obținute la balul caritabil de La Castel și în continuare are nevoie de multă susținere. Se poate ca terapia să dureze ani de zile pentru ca un copil să facă progrese. E nevoie de răbdare din partea părinților mai ales, dar și de perseverență și, desigur, de investiție financiară consistentă din partea organizației.

A doua direcție o constituie educația copiilor din medii dezavantajate. Fundația Bethany susține 50 de copii din satele din județul Iași cu burse pentru a putea merge la liceu. Programul e mult mai complex, de altfel, și presupune susținere nu doar financiară pentru copii, ci și îndrumare, orientare profesională și facilitarea contactului cu contexte profesionale care să-i ajute să înțeleagă ce li se potrivește”, a declarat Diana Păiuș, Managerul Fundației Bethany.

Tot prin prisma interesului pentru educație, organizația susține anual funcționarea unui centru after-school în orașul Târgu Frumos, centru în care mai bine de 40 de copii din familii vulnerabile vin zilnic pentru a-și face temele, alături de voluntarii organizației, dar și ca să primească o masă caldă.

Despre Balul de La Castel

Balul de La Castel este un eveniment inițiat și organizat de Fundația Bethany, aflat acum la cea de a 8-a ediție. Evenimentul a fost posibil cu ajutorul co-organizatorilor: Hotel Restaurant La Castel, agenția Încotro și Rodotex.

De asemenea, evenimentul nu ar fi avut aceeași anvergură fără suportul partenerilor și al sponsorilor:

Partener principal: Migdalin

Diamond Event Sponsor: CEZ România, Kosarom

Gold Event Sponsor: Mobexpert, Dentesse, Dames, Teilor, Lear Corporation România, Wise.travel

Companii participante: Volvo, Gemini CAD Systems, Zepter, QEstetic

Sponsori: Saria Decorațiuni, Tricorp, Cuptorul Moldovencei, Croazieră de Vis, Simba Invest, Caracteristic, Tymbark, Bucovina, Rovani Com, Coeur de Nuit, Creative Bar Events, Green Spa, Baroque, Festivo Band, Vasea Onel Films, Photo Magic – photo agency, Alex Iacobescu Photography, Alexandru Saru Photography, Sunshine by Alexandra Feraru, Irina Anti Make-up Artist.

Partener media principal: Magic FM

Parteneri media: WINK Public Multimedia, Iași TV Life, Ziarul de Iași, Radio Iași, Curierul de Iași, Revista FPM, Happy Media, inoras.ro, iasifun.ro.

Mai multe informații puteți găsi la – https://www.facebook.com/BaluldelaCastel/ și
http://baluldelacastel.bethany.ro/

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,