Companiile pot aplica până pe 8 februarie 2023
București, 10 ianuarie 2023 – ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, dă startul înscrierilor la „Premiile de Excelență ale industriei IT”, ediția 2023, competiția anuală menită să recompenseze cele mai performante companii din industria IT românească, dar și produsele, proiectele și inițiativele prin care acestea s-au remarcat în 2022.
Premiile vor fi decernate în cadrul Galei ANIS care are loc, tradițional, în prima parte a anului. Companiile se pot înscrie la următoarele categorii:
- Education Program of the Year
- CSR Program of the Year
- Startup of the Year
- R&D project of the Year
- Software Outsourcing Project of the Year
- Software Product of the Year
- Company of the Year
Un premiu special – ANIS Member of the Year – va fi acordat de către echipa executivă a Asociației acelui membru din comunitate care s-a remarcat prin implicarea în dezvoltarea industriei de software și servicii. Pentru toate celelalte categorii de premii, un juriu independent va evalua proiectele înscrise și va selecta finaliștii și câștigătorii competiției.
Companiile pot trimite aplicații pentru „Premiile de Excelență ale industriei IT”, ediția 2023, indiferent dacă sunt sau nu sunt membre ANIS, completând pe site formularele dedicate fiecărei categorii. Orice companie poate aplica pentru una sau mai multe categorii.
Perioada de înscriere: 10 ianuarie – 8 februarie 2023. Regulamentul de organizare a competiției este publicat aici.
„Premiile de Excelență ale industriei IT” este o competiție cu tradiție pentru industria IT autohtonă, prima ediție fiind organizată în 2015. În 2022, au fost desemnați câștigători: Bit Sentinel, Endava, Brio, ATOS IT Solutions and Services, Wipro Technologies, Medicai și Zitec.
###
Despre ANIS
25 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interese-le companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
Peste 165 de membri. În cadrul ANIS sunt reunite atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.
Peste 47.000 de angajați. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.
Peste 3,87 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plasează ANIS în zona actorilor cheie în ceea ce privește amprenta economică pe plan local. Cumulat, membrii ANIS au o cifra de afaceri de peste 65% din totalul veniturilor generate de industria IT la nivel national.
Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro.
Contacte presă:
Iuliana Butuc-Cerchez / [email protected] / +40744492953