Publicația industriei TECH regionale

Banca Comercială Română implementează retragerea numerarului în euro de la bancomate 

Banca Comercială Română introduce funcționalitatea de retragere a numerarului în euro de la bancomate. Retragerile vor fi disponibile începand din luna septembrie la aproximativ 100 de ATM-uri din înteaga țară, urmând ca, până la finele anului, peste 300 de aparate din rețeaua BCR să ofere această facilitate.

Facilitatea de retragere a numerarului în euro este disponibilă pentru posesorii de carduri de debit BCR persoane fizice la ATM-urile băncii amplasate atât în București, cât și în celelalte mari orașe. Schimbul valutar se va face la cursul de schimb al Băncii Naționale Române, la care se va adăuga comisionul de conversie valutară standard de 2%. Valoarea comisionului va fi afișată pe ecranul terminalului utilizat înainte de finalizarea tranzacției. 

Pentru clienții BCR care au carduri de debit în lei nu se va percepe un comision de retragere a numerarului, ci doar comisionul de conversie valutară standard.

ATM-urile BCR de la care se pot efectua operațiuni de retragere numerar în euro oferă posibilitatea de a retrage sume numai în multiplu de 50. Lista completă a tuturor echipamentelor la care se pot efectua aceste operațiuni bancare este disponibilă pe site-ul BCR. 

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,