Publicația industriei TECH regionale

Educație digitală pentru școala rurală

Programul „Educație digitală pentru școala rurală” este continuat și dezvoltat de Adservio și Școala de Bani BCR. Liceele și școlile din zonele defavorizate ale României pot participa la un concurs prin care au șansa digitalizării educației timp de un an, prin Adservio. Înscrierile s-au deschis pe 17 august și continuă până la 31 august, valoarea totală a finanțărilor oferite instituțiilor de învățământ este de 15.000 de euro.

Sunt eligibile școlile și liceele din mediul rural care își doresc o educație avansată pentru elevii și profesorii lor, dar care nu au resursele financiare necesare. La sfârșitul concursului, vor fi selectate unitățile școlare care au cea mai mare nevoie de acest program, în limita locurilor finanțate prin 15.000 euro.

Este nevoie ca elevii și profesorii să aibă acces la Internet și dispozitive de pe care să acceseze platforma Adservio (PC, laptop, tabletă sau telefon). Pe lângă folosirea platformei Adservio, școlile vor beneficia de pregătire pentru utilizarea ei.

În plus, echipa Școala de Bani BCR va oferi cursuri personalizate de educație financiară pentru profesori, elevi și părinții lor. Toate școlile care au participat în primul an al programului vor putea folosi în continuare platforma Adservio.

Au prioritate școlile care își doresc să progreseze

Scopul acestui program este să sprijine comunitățile defavorizate din mediul rural care chiar își doresc o educație avansată. Ne dorim să acordăm șansa digitalizării școlilor unde este deschidere maximă și voință de progres. În primul rând, e nevoie de echipe manageriale 100% implicate, motivate.

Profesorii contează și ei foarte mult. Implementarea platformei este o oportunitate extraordinară de a-și dezvolta competențele digitale, de a-și face treaba mai ușor și mai bine. Școlile cu profesori care dovedesc că sunt determinați să folosească intensiv catalogul digital și toate celelalte instrumente pe care le primesc au prioritate.

Adoptarea platformei de management școlar creează un ecosistem pentru alte tipuri de digitalizare. În acest mediu, lecțiile interactive aduc o valoare mai mare, iar elevii au sentimentul incluziunii, al participării la o educație relevantă pentru viitorul lor.

Prin tehnologie, toți cei implicați în educație sunt conectați la viitor, se deschid noi orizonturi, se reduc decalajele. Școala redevine un generator de progres, de creștere durabilă a comunităților. Aducem speranța într-o lume mai bună, printr-un acces democratizat la cunoaștere și educație în orice scenariu: față în față, online sau hibrid.

Ne bucurăm că doriți să continuați procesul de transformare digitală din școala dumneavoastră și să vă dezvoltați inteligența financiară! Asigurați-vă că ați citit condițiile de înscriere și selecție înainte de a completa acest formular: https://idei.adservio.ro/adservio-si-scoala-de-bani-bcr-extind-educatia-digitala-si-financiara-scolile-din-mediul-rural/

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,