„Eu unul nu mai caut consens. Nu caut maximum de fericire din orice interacțiune. Nu-mi măsor succesul în miligrame de serotonină. Caut să fiu corect cu oamenii și caut rezultate” – Andrei Postolache, Senior Consultant Introspecials

Câteva exemple

Este un show, ceva mai vechi, în care Gordon Ramsay, „chef” vedetă, se duce în fiecare episod în vizită la un restaurant cu probleme și, din secunda unu, de când intră pe ușă, începe să le zică: asta e oribil, asta trebuie schimbat complet, asta e o idee tâmpită, nu vă faceți treaba, mâncarea asta nu aș da-o nici la câinele meu etc. Unii ascultă, unii se sperie, unii i-o întorc, unii se zvârcolesc, dar într-un final ajunge să fie bine.
Da, e un show. Exagerat, scos din burtă, artificial dar, ca exercițiu intelectual, haideți să acceptăm temporar premiza absurdă, de necrezut, și anume că ai putea să te comporți așa și în business.
 
Și, dacă tot am început, să acceptăm și că poate, și asta e și mai greu de crezut,  nu numai că ai putea să te comporți așa, dar și că ar fi bine, ca lider, să o faci, ar fi de dorit, ar fi ceea ce te va duce la următorul nivel, și pe tine și echipa ta.
Onestitatea Radicală nu e un concept pe care mi l-am însușit și aplicat în business din cauza lui Ramsay, dar nici nu mi-am putut abține un zâmbet când am dat recent peste un episod din Kitchen Nightmares pe Youtube. În felul lui, cu mai multe țipete și sigur mai multe lacrimi decât aș prefera eu, și el aplică același principiu.

Ce-i onestitatea radicală în lumea de business?

Definiția e simplă: fără a ignora și neglija emoțiile, atunci când ai de ales între a spune adevărul și a menaja sentimente, întotdeauna alegi adevărul.
A aplica onestitatea radicală nu înseamnă a fi un bădăran care le trântește fără măcar să-și dea seama ce face, sau vreun scandalagiu care supără oamenii de dragul de a-i supăra.
Nu, liderii versați în inteligență emoțională, perfect capabili de a prezice ce reacții vor trezi în ceilalți și ce emoții vor declanșa, aleg în mod conștient să tragă plasturele din prima, să zică direct ce au de zis, asumându-și niște momente potențial tensionate, mai puțin puf și mai puține iluzii în relațiile lor profesionale. Și fac asta de dragul unei practici deliberate și constante a adevărului spus direct.

Un lider își asumă toate consecințele acțiunilor sale

Desigur, da, adevărul e o perspectivă și fiecare îl vede cum îl vede, și da, de multe ori așa e, că adeseori nu vorbim de lucruri clare, matematice, ci de altfel de decizii, mai nuanțate. Nu contează.

•  Liderul care aplică onestitatea radicală spune clar adevărul așa cum îl vede el, asumându-și doza respectivă de subiectivitate, recunoscând-o, dar știind în același timp că asta nu-l face mai puțin urgent sau important, pentru ea.
• Onestitatea radicală este asumarea unei poziții clare pe orice, de 10 ori pe zi dacă e nevoie, în orice interacțiune.
• Onestitatea radicală nu este pretenția ca toți ceilalți să fie de acord cu tine sau să te susțină, este doar asumarea și comunicarea propriilor opinii.
• Onestitatea radicală nu e o scuză, „a, eu am zis ce am crezut, e treaba lor dacă nu au înțeles”. Nu, stilul ăsta de poziționare nu e niciodată valid și un lider real nu-și permite să gândească așa. Un lider își asumă toate consecințele acțiunilor sale.
• Onestitatea radicală nu e o unealtă gratuită, vreun fel de a ne exercita frivol puterea sau de a ne marca teritoriul șocând oamenii prin ce le zicem. Este un instrument matur, de folosit responsabil, și cu ambiția de a ajuta, pe cât posibil, ambele părți. Scopul nu e de a impune, de a domina, ci de a lămuri, de a ridica ceața care apare atunci când lucrurile nu sunt clare și când lumea se ascunde în spatele dubiilor și fricilor.
• Onestitatea radicală nu exclude abilitatea și dorința de a ne alege cuvintele cu cap, de a formula mesajul cum trebuie.
• Onestitatea radicală nu ține oamenii jos, nu-i pune în cutia lor, ci-i ridică, îi eliberează.

Politețea exagerată e moartea adevărului

Eu unul nu mai caut consens. Nu caut maxim de fericire din orice interacțiune. Nu-mi măsor succesul în miligrame de serotonină.
Caut să fiu corect cu oamenii și caut rezultate.
Definiția și practica onestității radicale, așa cum o înțeleg eu, vine din experiență proprie, din ani de zile de griji nenecesare, din gingășii profesionale exagerate care într-un final au făcut mai mult rău decât bine, din menajarea unor situații și a unor oamenii care nu trebuiau menajați.
Am învățat din practică că politețea exagerată e moartea adevărului și decizia prin comitet e mediocritate.
Foarte important, esențial, onestitatea radicală fără compasiune e ca boxul fără mănuși și fără reguli, adică e bătaie.
Făcută constant, te va ajuta și să-ți dezvolți un brand. Vei fi ala „care le zice pe nume”, reputația te va precede și lumea va ști dinainte de a deschide gura că tu nu vrei să fii dur de dragul de a fi dur, ci că ai o metodă și un scop în spate.
Cine are responsabilitatea onestității radicale? Liderul, desigur. De acolo începe, și fără exemplul său nu ajunge să fie normă de echipă.
Din experiența mea, de lucru în firme, de training și de consultanță, onestitatea radicală, făcută cu compasiune, este unul dintre cele mai puternice comportamente de leadership pe care le cunosc.