Industria regională tech și-a desemnat câștigătorii anului, în cadrul Galei PIN AWARDS 2024, care a avut loc joi, 23 mai 2024. Evenimentul s-a bucurat de o prezență masivă din partea antreprenoriatului local care își desfășoară o parte din operațiuni la Iași, dar și de prezența companiilor din regiunea Moldovei.
230 de persoane au asistat la înmânarea trofeelor acordate de Ecosistemul PIN, din care fac parte PIN Magazine, FabLab Iași, PIN Map Iași, People of Tech și People of Design Iași. Pentru cele 14 premii oferite în cadrul galei, organizatorii au primit peste 90 de nominalizări.
Premiile s-au acordat pe trei categorii (Companii, Proiecte, Oameni), într-un total de 12 secțiuni. Pe lângă acestea, s-au mai acordat un Premiu Special al Juriului și un Premiu pentru întreaga activitate.
Juriul desemnat să decidă câștigătorii a fost format din 25 membri, reprezentanți ai mediului universitar tehnic din Iași, mass media, arhitectură, dar și antreprenori din industria tech.
Gazda gazda evenimentului desfășurat la Agora a fost, din nou, solistul trupei Fără Zahăr, Bobi Dumitraș. Premiile au fost acordate Oamenilor, Companiilor și Proiectelor din industria TECH care, în opinia juriului PIN Awards, au obținut cele mai bune rezultate în acest an.
După momentul de începere al evenimentului, pe scenă au urcat invitații PIN TALK. Irina Butnaru, Romania Country Lead & General Manager Wipro, a deschis seria discursurilor inspiraționale: „Trebuie să ne îndreptăm mai mult către consultanță și inovare. (…) Ar fi ideal ca după astfel de evenimente să creăm noi evenimente, noi obiective comune.” Ulterior, Marius Lupu – Transformational engineer, BBW Solutions a invitat publicul la o introspecție despre schimbare și ce înseamnă asta în viețile noastre personale și profesionale. Apoi, microfonul a mers către Gabriel Manole – CEO of Endego Romania: „Sunt mândru că am ales să rămân în Iași.” Seria PIN talk a fost încheiată de Nicoleta Azoiței – Assistant Vice President, HR Business Partners Lead for Romania, GENPACT: „Aici, la Iași, am învățat ce înseamnă să fii un membru activ în comunitate.(…) De asemenea, Nicoleta a marcat în discursul său importanța aprofundării conexiunii umane, în ciuda posibilităților oferite de mijloacele tehnologice actuale și necesitatea adaptării la transformările bazate pe generative AI.
Câștigătorii celor trei categorii ale galei sunt:
PROIECTE
Education Initiative of the Year – Școala informală de IT
Inițiativa câștigătoare este prima și cea mare școală alternativă de IT din România, care – de un deceniu – a reușit să schimbe paradigma clasică de învățare. Mentorii acestei inițiative practică zi de zi profesiile din tehnologie și aleg să dea mai departe cunoștințele acumulate în cariera lor de succes.
După 10 ani de activitate, a ajuns la 15.000 de absolvenți și este dedicată în continuare creării de experiențe relevante, ce contribuie la dezvoltarea profesională și personală a cursanților.
Top Employer Branding Initiative – NESS Romania
Compania câștigătoare la secțiunea Top Employer Branding Initiative are o abordare multilaterală de marketing și employer branding care generează impact pozitiv în atragerea și reținerea talentelor.
Strategia de employer branding integrează valorile și cultura organizațională în fiecare punct de contact cu potențialii angajați, de la campaniile de marketing și social media, până la procesul de recrutare și onboarding.
Folosirea realității augmentate, a platformelor de social media în moduri neconvenționale și crearea de conținut video angajant sunt doar câteva exemple prin care au atras atenția candidaților. Cea mai nouă campanie de employer branding creată de ei este „Expect more than great engineering”.
Best Tech Initiative in Moldova – Clasa Viitorului
Această inițiativă revoluționară din Republica Moldova care a câștigat premiul Best Tech Initiative in Moldova redefinește paradigma educațională. Prin integrarea conceptelor STEAM în 123 de școli, inițiativa câștigătoare a creat impact pozitiv în parcursul educațional pentru mii de elevi.
Această mișcare inovatoare spre educație digitală și interdisciplinară răspunde nevoilor imediate ale învățământului modern și pregătește viitoarele generații de oameni prin antrenarea gândirii critice și inovatoare. Inițiativa câștigătoare este un model de succes în promovarea abordărilor STEAM.
Prize for the Impact in Community – Genpact
În inima orașului Iași, unde inovația și comunitatea se împletesc, apare un hub de colaborare, unde compania câștigătoare își deschide porțile, nu doar ca un loc pentru inovare și muncă transformatoare, ci și ca un catalizator pentru schimbări pozitive în comunitatea locală.
În scurt timp, acest hub de colaborare a devenit un punct de sprijin pentru inițiativele educaționale locale. Începând cu luna noiembrie 2023, au creat o impresie de durată asupra a peste 350 de participanți din comunitatea locală.
Prin parteneriatul cu Teach for Romania, au găzduit evenimentul de aniversare a 10 ani de existență a organizației, sărbătorind realizările lor incredibile în transformarea educației.
CSR Initiative of the Year – Heaven Solutions
Inițiativa care primește recunoașterea CSR Initiative of the Year a susținut parcursul echipelor de robotică CyLiis și Peppers de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în conformitate cu principiile directoare ale companiei.
Acest sprijin deosebit a oferit susținerea celor mai străluciți liceeni ai Iașului și, astfel, le-a deschis aripile către pregătirea pentru diverse competiții, evenimentul principal fiind First Tech Challenge (FTC). De asemenea, inițiativa a contribuit la promovarea STEM și a roboticii pentru peste 30.000 de membri ai comunității locale și a sprijinit soluțiile inovatoare pentru a crea roboți performanți.
Câștigătorii inițiativei au susținut și alte inițiative locale din comunitate, precum Casa Share, Bursele Rotary Academica și Proruralis.
Office Development of the Year – Continental Automotive Iasi
Câștigătorii la această secțiune au inaugurat în anul 2023 un nou corp de clădire la Iași, care include o zonă de testare pentru sisteme de frânare auto și o parcare supraterană de 210 locuri pentru angajații săi.
Investiția în valoare de peste 8 milioane de euro a presupus construirea de noi laboratoare de testare, personalizate în funcție de cerințele sectoarelor de activitate din companie. Zona de testare este complet echipată cu toată infrastructura de ultimă oră.
Aproximativ 150 de ingineri își desfășoară activitatea în acest spațiu, dotat cu cele necesare pentru simularea condițiilor reale de lucru ale produselor create de companie, cu impact pentru siguranța autovehiculelor din întreaga lume.
COMPANII
Start-Up of the Year – Apollo AI Technologies
Start-up-ul câștigător este specializat în dezvoltarea de aplicații ce utilizează tehnologii avansate de inteligență artificială. Primul produs lansat de ei, Diabeta, s-a dovedit a fi un succes instantaneu în comunitatea medicală. Acest chatbot profesional medical, adresat medicilor diabetologi, oferă informații complexe și validate de experți într-un mod accesibil și eficient.
După experiența acumulată la dezvoltarea Diabeta, acest startup a lansat ulterior și Pharmachat, un chatbot medical profesional care oferă acces rapid la informații precise și actualizate despre medicamente. Cu o bază de date impresionantă ce conține peste 8.500 de documente oficiale și 1.7 milioane de interacțiuni medicamentoase, Pharmachat este deja o resursă esențială pentru medici și farmaciști.
New entrant of the Year – HTSS
Compania câștigătoare la această secțiune este specializată în furnizarea de soluții software de business. Înființată în 2012, cu sedii în București și Iași, și-a dezvoltat rapid portofoliul de clienți datorită preocupării pentru inovare, suport rapid și de calitate. Astăzi, portofoliul companiei numără peste 1000 de clienți din 15 țări.
Dintre soluțiile proprii cele mai căutate, amintim de wisepharm, omnimedica, shiftin și mindclass. Compania creează ecosisteme integrate de soluții software, cu o înțelegere profundă a business-urilor din varii industrii, cu precădere din domeniul sănătății și pharma.
IT Company of the Year – HCL tech
Câștigătorul acestei recunoașteri este o companie globală de tehnologie, care găzduiește peste 227.000 de oameni din 60 de țări. Compania oferă capabilități de vârf din industrie centrate pe digital, inginerie, cloud și AI, alimentate de un portofoliu larg de servicii și produse tehnologice.
IT Company of the Year a crescut semnificativ prezența și competențele în România în domeniile lor cheie de servicii. Procentul clienților deserviți din România a crescut cu 45% în industrii precum banking, producție, bunuri de larg consum.
Iată câteva din reușitele companiei: conducerea procesului de transformare digitală cu servicii precum modernizarea aplicațiilor cloud și platforme de plată pentru o bancă europeană lider; înființarea unui centru nearshore pentru comerțul electronic; sprijinirea industriei de producție și de automobile prin proiectarea mecanică, detalierea Computer Aided Design și analiza toleranței statistice pentru clienții lor.
Shared Services Center of the Year – Conduent Romania
Cu o prezență solidă pe piața din România încă din 2003, compania câștigătoare a devenit un nume de referință în industria Business Process Outsourcing.
În anul 2012, au transformat centrul din România într-unul de Excelență pentru servicii precum HR, Learning, Customer Experience, Finance & Accounting și Global Procurement. Astfel, prin activitatea lor, s-au dedicat creșterii și evoluției continue. Centrul de Excelență din Iași are peste 850 de angajați și este o locație strategică pentru funcțiile corporate ale companiei.
Prin serviciile de HR, o echipă numeroasă de profesioniști din țară oferă expertiză și coordonează procesul de integrare a clienților, atât din România, cât și din Manila, Jamaica, Statele Unite, Olanda, Germania, Polonia.
Clienții deserviți din Iași includ companii mari de audit, IT și pharma, iar mulți dintre aceștia sunt alături de ei de mai bine de 10 ani. Pentru al treilea an consecutiv, compania este în lista celor mai iubite locuri de muncă din lume de către Newsweek.
OAMENI
Manager of the Year – Daniel Groza, manager Continental Automotive Romania, lași
Persoana care a câștigat această distincție a preluat în 2023 poziția de conducere a centrului de cercetare și dezvoltare al sediului din Iași. Lucrează în cadrul companiei din anul 2006 când a început activitatea în poziția de Test Engineer, iar după doi ani a avansat pe poziția de Team Leader. În anul 2011, a preluat o nouă funcție de conducere, cu titulatura de Group Leader.
În perioada 2018 – 2020, a preluat un rol global în testare și tot de atunci coordonează echipele locale din cadrul actualei divizii Architecture and Networking, funcție pe care o menține în paralel cu rolul de director al locației din Iași. Echipa locală a crescut la peste 2500 de angajați, la fel și rolul semnificativ pe care specialiștii săi îl joacă în dezvoltarea tehnologiilor automotive, cu impact global.
Tech Woman of the Year – Irina Butnaru, County Manager Wipro
Câștigătoarea recunoașterii Tech Woman of the Year are peste două decenii de experiență în managementul afacerilor, cu un accent specializat pe Transformarea Resurselor Umane și Servicii. Eforturile sale de pionierat în Outsourcing au creat un impact de durată în Iași, unde a dezvoltat și îndrumat peste 3.000 de profesioniști.
Dincolo de eforturile profesionale, câștigătoarea premiului este profund implicată în comunitate, în special în domeniul educației. Timp de șase ani, a îmbogățit lumea academică ca profesor asociat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC).
În prezent, își continuă activitățile academice și lucrează la un doctorat pe tematica „Human touch in tehnology”, despre cum organizațiile pot să aleagă cele mai eficiente instrumente tehnologice pentru angajații lor.
SPECIAL
Special Jury Prize – People of Design & People of Tech
Acest premiu special este câștigat de cele mai active comunități locale din 2023, dedicate pasionaților de antreprenoriat, design și tehnologie. Prima comunitate a fost înființată acum 10 ani de către brand designerul Adrian Mironescu, iar pilonii de bază ai acesteia sunt inspirația, educația, conectarea și acțiunea.
Cu peste 30 de evenimente organizate în 2023 și 2024 și mai bine de 50 de profesioniști invitați, aceste două entități partenere au planuri de expansiune și în alte orașe, precum Bacău și Suceava. Prin eforturile lor de conectare și activare a publicului ieșean, au adus împreună pentru 900 de participanți fizic, dar și alte sute de urmăritori ai evenimentelor transmise în online.
Prize for the Entire Activity – Echipele de robotică de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” Iași
Palmaresul echipelor câștigătoare este plin de activități și evenimente deosebite la nivel local, județean și național. Pe parcursul acestui an, echipa a coordonat activități prin care elevi din diferite medii de la școli primare, gimnaziale și de la licee au învățat mai multe despre robotică și despre educația STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).
Au dat startul la campania „Dăruiește un robot”, prin care au dăruit kit-uri de robotică și au inițiat un concurs online de matematică, informatică și fizică pentru a stimula pasionații de performanță din peste 53 de localități din România. Cele două echipe s-au calificat la MTI 2024, una dintre cele mai puternice competiții internaționale de robotică și vor merge în Maryland, Statele Unite ale Americii, la sfârșitul lunii iunie.
Momentul de final al galei în care echipele de robotică CyLiis și Peppers au urcat pe scenă a stârnit aplauzele tuturor participanților și emoția tinerilor care au ținut individual un discurs de mulțumire pentru premiu și recunoașterea primite. Pe lângă trofee, participanții s-au bucurat și dei alte surprize: PIN Book și vinul personalizat al galei, asigurat de Gramma Wines. De asemenea, câștigătorii din acest an au primit invitații din partea organizatorilor Senzoria la concertul din 1 iunie.
––––––––––––––––––––––––
PIN Magazine este revista industriei regionale de IT & Outsourcing, tipărită într-un tiraj de 1.000 de exemplare color (> 40 pagini) cu distribuiție țintită spre companii de IT și mediu universitar relevant.
Revista conține editoriale, interviuri și articole despre brandul de angajator, tendințe și analize, tehnologii, educație, imobiliare, birouri vii, evenimente și comunități IT.
Dezbaterile PIN Magazine
Fab Lab Iași face parte dintr-o rețea globală de laboratoare create cu scopul facilitării inovației si a fabricației digitale.
PIN Map Iași este o hartă a birourilor moderne din Iași care va contine si inițiativele care contează pentru industria IT & Outsourcing (aeroport, start-up hub-uri, săli de conferință, stații de încărcare mașini electrice), precum și locații ale viitoarelor proiecte de clădiri verzi de birouri.
Gala premiilor PIN este un eveniment anual și are ca intenție să răsplăteasca firmele și companiile solide, start-up-urile inovatoare, antreprenoriatul curajos din regiune, evenimentele comunitare relevante, precum și proiectele durabile ale mediului academic.
Gala PIN awards 2023 poate fi urmărită pe pagina de Facebook PIN Magazine. De asemenea, te invităm să intri pe www.pinawards.ro pentru a fi la curent cu noutățile noastre.
Sponsorii evenimentului: BCR, Orange, Conduent, Genpact, HCL Tech, htss, Tremend Software Consulting, Forvia HELLA, Globant, Zafit, Școala de bani
Parteneri media: Ziarul de Iași, Radio HIT Iași, PIN Magazine, TVR Iași, How to Web, Rubik hub
Parteneri educaționali: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași
Alți parteneri: Extind, Optimism works, Acolad Dental, Sigmatic, Promer group, Wink Public Multimedia, Școala informală de IT, Moldova economică, PIN map Iași, Gramma, Workit