Publicația industriei TECH regionale

Viitorul va fi al cyborgilor. Omul de știință care conectează creierul cu AI vine la IMWorld 2018

Vedeta incontestabilă de pe Main Stage la a 7-a ediție Internet & Mobile World este profesorul Kevin Warwick, primul om de știință devenit cyborg. Supranumit și Captain Cyborg, Kevin Warwick este unul dintre cercetătorii care au marcat evoluția omenirii, fiind așezat de Institutul de Fizică al Marii Britanii, în rândul celor 7 genii ale științei, alături de Galileo Galilei, Einstein, Marie Curie și Nobel.

Principalele domenii de cercetare ale prof. dr. Kevin Warwick sunt Inteligența Artificială, robotica, cyborgii și sistemele biomedicale, capitol la care trebuie menționat una dintre marile sale contribuții în cercetare, simulatorul inteligent destinat luptei cu boala Parkinson.

De altfel, ceea ce pentru noi, neinițiații, sunt deocamdată doar scenarii SF – omul bionic, Iron Man din filmele Marvel sau roboți umanoizi inteligenți – pentru omul de știință Kevin Warwick sunt realități cotidiene. Dar vor deveni realități și pentru noi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ne asigură cercetătorul

„Oamenii au creat deja roboți cu neuroni umani, dar dimensiunea creierului robotic, care adună 30 de milioane de neuroni, nu ajunge la dimensiunea celui uman, care are sute de miliarde de neuroni. Dar suntem pe acest drum, iar în 10-15 ani, omenirea va fi animată de discuții aprinse pe tema roboților cu creier de mărimea celui uman. Și atunci ne vom întreba ce fel de drepturi îi vom oferi acestui tip de roboți?” , povestea Kevin Warwick într-un interviu.

Crearea omului bionic 

IM World 2018

 Cercetătorul și prof. Warwick este cunoscut pentru experimentele sale de pionierat care includ implantarea unui dispozitiv în brațul stâng pentru conectarea sistemului nervos direct la un computer. De asemenea, un succes răsunător l-a avut cu primul impuls uman extra-senzorial (ultrasonic) și prima comunicare pur electronică între sistemele nervoase a două ființe umane.

După ce a devenit cyborg, Kevin Warwick a căpătat puteri similare telepatiei. Prezența sa era recunoscută de către computer, iar prin tehnologia implantată putea să acționeze luminile, să controleze un scaun cu rotile, chiar și un braț robotic aflat dincolo de Atlantic.

Cele două fețe ale aceluiași viitor: omul și tehnologia

Pe Main Stage IMWorld , profesorul Kevin Warwick va prezenta experimentele realizate pe el însuși, arătând cum poate tehnologia electrozilor și a implantului să fie folosită pentru a crea cyborgi și creiere biologice pentru roboți. Profesorul va explica modalitațile în care pot fi obținute atât sporirea abilităților umane, cât și diminuarea efectelor unor boli neuronale.

Dovadă a importanței acestei realizări este și numărul mare de domenii în care această tehnologie a avut deja impact major, un element-cheie fiind nevoia unei interfețe clare care să conecteze creierul biologic la tehnologia computerizată.

Pe scena principală IMWorld 2018 cercetătorul va prezenta cum prin această tehnologie creierul unui om poate fi într-un loc, iar corpul omului în orice alt loc în care există și rețea. „Următorul pas în comunicare va fi direct creier-către-creier. Două implanturi vor putea conecta două creiere, dintre care unul sper să fie al meu”, a mai declarat Kevin Warwick.

Prin conectarea creierului uman la Inteligența Artificială, omul poate dobândi noi simțuri, noi mijloace de control și noi modalități de a comunica.

 

Prezența lui Kevin Warwick la București este susținută de Raiffeisen Bank.

Principalele takeaways după sesiunea cercetătorului Kevin Warwick sunt:

  1. Creierul uman poate fi upgradat (la propriu)
  2. Creierul și corpul uman pot funcționa independent (în spații diferite)
  3. Creierul uman poate fi conectat la Inteligența Artificială.

Accesul pe Main Stage, la sesiunea profesorului Kevin Warwick, se face doar pe baza biletului de tip Digital Architect sau cu oricare PRO ce poate fi achiziționat de pe www.imworld.ro.

În cifre estimative, IMWorld 2018 va avea:

  • 7 scene mari cărora le corespund tot atâtea zone expoziționale cu soluții specifice;
  • 25 de industrii și 5000 de companii reprezentate la toate nivelurile;
  • 9000 de participanți cu profil de business, dintre care 5500 de nivel CxO;
  • 140 de expozanți cu peste 2700 de soluții digitale;
  • 147 de speakeri locali și internaționali și 127 de sesiuni;
  • 22 de start-up-uri autohtone
  • 7 zone de networking

Partener principal: Telekom Romania

Partenerii scenelor de conferințe:

Microsoft – Security Stage

ALEF – IT Ops Stage

Raiffeisen Bank – Digital & E-Commerce Stage

METRO SYSTEMS – Java Stage

UiPath – .Net Stage

Ipsos – MarTech Stage

 

VIAVI Solutions – IT Solutions Networking Partner

VTEX – Digital Marketing Networking Partner

Sponsori:  Trencadis, Nuvias, Cegeka, ENGIE, Orange, Maguay, SoftOne, Agentia de SEO DWF, TotalSoft, SYSWIN Solutions, Lidl Digital, certSIGN, bpv GRIGORESCU STEFANICA, upswing, White Image, E.ON România.

 

Digitaljob – Registration Partner

VIVA Telecom – Internet Partner

Renault – Car Partner

Bright Agency – Digital Partner

L’OR – Coffee Partner

Glovo – Food Delivery Partner

IQOS – Experience Partner

 

Pentru informatii suplimentare, urmăriți platformele oficiale de comunicare   

www.imworld.ro

facebook.com/InternetMobileWorld

instagram.com/imworldro  

IM World Parteners
 
Dacă vrei să afli mai multe despre AI, click aici. 

Distribuie și tu:

Creativitatea amplifică perfomanța afacerii

Afacerile își pot amplifica rezultatele cu ajutorul creativității În mediul de afaceri contemporan, creativitatea nu mai este un lux. Este o necesitate. Creativitatea în afaceri

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare