„Orașele care vor susține antreprenoriatul, care vor fi prietenoase cu start-up-urile, universitățile care vor crea medii propice inovării și construirii de echipe de tineri antrepenori, vor fi cele care vor câștiga cel mai mult. Iar pentru a reuși, colaborarea cu industria inovativă, cu companiile care creează modele de reușită internațională în tehnologie, e esențială.
Deci credem că trendul de creștere a numărului de angajați în industria de IT&C va continua, cu productivitatea per angajat și implicit ponderea în PIB a industriei crescând și mai mult în următorii ani“, a concluzionat Florin Talpeș, #BitDefender in Articol #ZiarulFinanciar
Daca in 2018 fondul TBNR Accelerator Iași (The Best Never Rest) atrăgea din comunitatea locală 150.000 euro care au fost investiți în câteva start-up-uri locale cu potențial (Nifty Learning, PixTeller şi ThinkOut) , iata ca in 2021 ecosistemul local de start-up-uri a atras peste 7 milioane de euro de la fonduri de investitii si angel investors – Etvas (1 mil.), Digi-tail – Veterinary Software (2.5 mil.), ThinkOut (0.25 mil.), Metabeta (0.5 mil.), SenseTask (0.4 mil.) si FameUp (2.5 mil.).
Gemini CAD Systems, ieșenii care au scris de la zero un soft de proiectare pentru industria textilă au fost preluați în septembrie 2021 de grupul francez de tehnologie Lectra, furnizor de soluții de inteligență industrială – software, hard-ware, date și servicii, într-o tranzacție ce va ajunge la circa 13 – 20 de milioane de euro și va dura aproximativ cinci ani.
Cine urmează? Nu știm, dar putem intui dacă analizăm harta stake-holderi-ilor care sprijină start-up-urile tech locale publicată in PINmagazine, revista industriei IT & Outsourcing regionale. De aceea, tema acestui număr PinMagazine este de tip ”Toamna se numără bobocii“: fonduri atrase si planuri pentru start-up-urile #tech, câți noi angajați se întorc în birourile corporațiilor, revenim la evenimente offline cu o componenta live online / hibrida? Oricum, pentru #IASI, viitorul sună bine.