Toiul pandemiei, Davos. Elita lumii politice, importanți lideri de opinie și ai marilor companii anunțau The Great Reset. Un angajament comun de reconfigurare a relațiilor internaționale, a naturii modelelor de business și a contractului social, în contextul accelerării încălzirii globale, accentuării diviziunilor politice și a dificultăților economice la nivel global. Recunoscând severitatea provocărilor, participanții la Forumul Economic Mondial propuneau 3 piloni pentru The Great Reset. Primul – crearea condițiilor pentru o „stakeholder economy“, în care companiile ar ține cont de nevoile partenerilor, clienților, angajaților și comunității ca un întreg, creând valoare pe termen lung, într-un mediu etic. Al doilea pilon – susținerea, într-o manieră sustenabilă, a unor mari proiecte de infrastructură pentru reconstrucția post- Covid. Al treilea – valorificarea inovațiilor aduse de Industry 4.0 pentru servirea binelui public.
Tehnologia, ca inamic public (când soluția devine problemă)
Așadar, un aparent acord că avem probleme, că suntem presați. Toți împreună: indivizi, comunități, state. Că nu avem unde să ne ascundem. Și că tehnologia este una din marile noastre șanse. Doar că realitatea e mai brutală decât proiectele marilor forumuri, conferințe. În paralel cu aceste planuri ambițioase, liderul de atunci al lumii libere propunea eradicarea virusului prin injecții cu dezinfectant. Bagateliza însăși ideea încălzirii globale. Nega statistici, rapoarte oficiale, cu implicații enorme pentru sănătatea publică. Susținătorii l-au crezut și încă îl mai cred.
Ridiculizarea, chiar respingerea tehnologiei, științei s-au propagat, prin confuzia și panica pandemiei, în toate societățile, pe toate continentele. Teorii halucinante au prins tracțiune de masă, susținute de alți lideri populiști. Depășind cu mult stadiul obișnuit, de simple aberații conspiraționiste ale unor marginali. Savanți, tipuri de tehnologii, pionieri în IT, companii implicate în cercetare sunt, în continuare, decredibilizate, demonizate.
De ce se întâmplă așa? Cum se face că lucruri evidente, verificabile trec pentru atât de mulți drept falsuri? Care este explicația pentru care și oameni aparent educați cad pradă unui populism gregar, manifestat uneori violent, online sau chiar în stradă? Cel mai facil răspuns ar fi: ignoranța. Motivele sunt însă mult mai nuanțate. Insuficient conștientizate, asumate de guverne, companii ori forumuri prestigioase.
De ce absurdul poate ține loc de adevăr (câteva explicații, nu justificări)
Fără pretenția unui parcurs exhaustiv, să parcurgem câteva posibile surse ale acestui fenomen. Un element important ține de ipocrizia instituționalizată. De discrepanța severă dintre discursul public al unor state sau companii și aplicarea concretă a schimbărilor nobile promise de ele. Ca exemplu, printre partenerii Forumului se află un gigant auto responsabil de scandalul manipulării tehnologiilor anti-poluare. Alți parteneri populează constant rapoartele privind condițiile proaste, uneori inumane la care își supun angajații. Până la vreun mare Reset, până un nou contract social, la capitalismul tip stake-holders, îl practică consistent pe cel clasic, pentru shareholders. De asemenea, unele companii pharma, deși creatoare de vaccinuri salvatoare de vieți, au o reputație catastrofală prin marketarea abuzivă a unor medicamente cu efecte medicale și sociale devastatoare. A se vedea numai rolul în criza opioidelor și procesele aferente din Statele Unite. Iată deja câteva exemple de surse ale neîncrederii. La ele se adaugă evitarea obligațiilor fiscale de către mari companii tech, reglementarea tardivă sau insuficientă a unor practici abuzive privind colectarea datelor personale etc. La fel de toxică e slaba combatere la nivel UE a spionajului practicat de companii de tehnologie controlate de China. Ori a campaniilor de știri false, dirijate de Rusia prin platforme social media, pentru a crea neîncredere în sistemele democratice și capacitatea lor de a gestiona crize. Toate acestea generează suspiciune, confuzie, anxietate de masă.
Optimism? (în loc de concluzie, o definiție)
Guverne, economiști, mari companii promit bune intenții, The Great Reset. Cer la schimb încredere. În ele și în tehnologie. Pentru asta e obligatorie resetarea politicilor statelor (nu s-a mers atât de departe la Davos). Care să treacă în mod real de la vechiul concept al interesului național, la conștiința speciei. La fel de necesară este intransigența față de ipocrizia, comportamentul abuziv, sentimentul de impunitate al unor mari companii. Numai așa va fi recâștigată o parte din încredere. E critică nevoia reafirmării educației bazate pe adevăr factual, respect față de date. A explicării cât mai simple, fără aroganță, a ce înseamnă IoT, machine learning sau realitate virtuală. Ca să nu se teamă de Industry 4.0, de inovațiile științei, cât mai mulți oamenii trebuie să le înțeleagă. Așa ar putea înțelege și ce e mRNA. Că nu e ceva diabolic, că le face bine. Tehnologia are o problemă de PR. Poate ar trebui ca media să facă mai des o popularizare a științei. Cu breaking news din articolele din Nature. Sau din Gates Notes. Să se afle că domnul acela cu implantatul cipurilor se ocupă, de fapt, cu accelerarea tehnologiilor care pot salva la propriu lumea. Recunoașterea știrilor false, rezistența la manipulare sunt critice (în Finlanda, se predă așa ceva din școala primară). S-ar putea explica mai bine oamenilor, așa cum sugera, tot la Davos, președintele Microsoft, că e nevoie să învețe digital skills nu doar dacă au un job tehnic, ci pentru că toate joburile vor deveni dependente de tehnologie. Poate că așa nu se vor mai teme de schimbări, de tehnologii ce par complicate. Iar fără frică nu sunt posibile nici conspirațiile. Provocările rămân enorme. Tocmai acum, când trebuie să rezolve urgent probleme fundamentale, credibilitatea tehnologiei, științei suferă. Cursa e contra cronometru. Și e târziu. Mai poate fi loc, oare, de optimism? Sau poate ar trebui definit termenul? Încă nu suntem într-un punct ireversibil. Iar asta e o formă de optimism.
Mihai Mocanu – consultant marketing-
