Publicația industriei TECH regionale

Rocanotherworld 2017: Un altfel de festival (9-11 iunie)

A doua ediție a Rocanotherworld, un altfel de festival de muzică, artă contemporană, design și gastronomie, va avea loc în perioada 9–11 iunie 2017 în Iași și așteaptă peste 20.000 de participanți.
Festivalul este organizat anual în amintirea lui Ioan Dan Niculescu, zis și „Roca”— designer, călător, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Toate activitățile sunt conturate în jurul conceptului de sharing și a principiilor pe care Roca le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios! Fii diferit! Fii pentru alții!
Accesul la Rocanotherworld va fi gratuit. Deoarece ideea de sharing stă în centrul acestui eveniment, singurul „preț” al biletului va fi o minte deschisă și o inimă mare. Profitul evenimentului va fi donat padocurilor care îngrijesc animalele fără stăpân și către Casa Share, un ONG dedicat familiilor nevoiașe și construirii de case pentru aceștia.
Rocanotherworld 2017 aduce în Iași pentru trei zile un număr impresionant de trupe rock, DJ, artiști contemporani, street food, workshop-uri și alte evenimente.
Pe scena festivalului de pe pârtia Copou vor urca trupe precum Cred că sunt extraterestru, Fine It’s Pink, Firma, Implant pentru Refuz, Subcarpați, Luna Amară, Pinholes, Soundopamine, The Kryptonite Sparks, Quantum Drive, dar și mulți alții ce vor fi anunțați pe parcurs. Muzica va continua și în zona de agrement Ciric, pe scene cu DJ și muzică electronică. Toți artiștii au hotărât să doneze onorariile pentru a sprijini cauzele susținute de festival.
Pe lângă zona muzicală, Rocanotherworld își propune să transforme centrul orașului (străzile Vasile Pogor, Alexandru Lăpușneanu și Ștefan cel Mare) într-o scenă urbană cu artă contemporană, street food, teatru, educație, artiști și performeri stradali. Printre acestea se numără și proiecții vizuale de la festivalul Burning Man din Statele Unite, în premieră în România.
„Vrem să încurajăm un alt fel de festival, o experiență alternativă care să îi cuprindă pe toți cei 20.000 de participanți, care să plece acasă ALTFEL, indiferent unde se implică — pe scenă, în fața sau în spatele ei. Și vrem să demonstrăm că se poate să fim și altfel decât materialiști, încruntați și conformiști”, susțin organizatorii.
Prima ediție Rocanotherworld a fost organizată pe 23 iunie 2016 în Iași, când Roca ar fi împlinit 38 de ani. Prietenii apropiați s-au mobilizat și au reușit să creeze în doar trei zile un festival cu cinci trupe cunoscute de rock și alternativ, 2.000 de participanți, finanțat doar din donații. Ediția din acest an este organizată cu sprijinul Primăriei Iași, Asociației Industrii Creative, Argo, Showberry, Design cel Mare, Grapefruit, Soft & Grace, Atelier de Film și alte companii locale și naționale.
Contact
Alina Ioana Petrea, Responsabil media, 0755 409 730
Patricia Butucel, Director festival, 0740 374 318
[email protected]
www.rocanotherworld.com
Kit presa (logo, imagini): bit.ly/raw-kit-presa
Video: vimeo.com/rocanotherworld

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

George_SmartEU

BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George și lansează George SmartEU, o funcționalitate care facilitează accesul la informații despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale

București, 18 aprilie 2024. Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George prin lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale.

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.