Știai ca peste 2000 de companii din jurul lumii folosesc deja roboți umanoizi în interacțiunea cu clienții lor?
Un robot umanoid este un robot cu o siluetă umană, care comunică verbal și prin gesturi sau expresii umane. Dar ceea ce-i face și mai umani este faptul că pot „citi” emoțiile de pe fata ta. Asta înseamnă ca următoarea dată când intri în sucursala unei bănci, ai putea fi întâmpinat de un robot care să te recunoască ca și client după față, și să te ajute să rezolvi ce ai de rezolvat. Sau următoarea dată când te afli în salonul de așteptare al unui dentist, sau al unei clinici de sanatate, vei putea alunga plictiseala ( sau grijile) socializand cu un robot umanoid, mic, prietenos, si hazliu.
Proprietarii unor astfel de clinici spun că acești roboți umanoizi lasă efectiv clienții cu gura căscată. Iar cei mici sunt parcă hipnotizați de această experiență. Până acum, industriile care au adoptat cu succes această tehnologie revoluționară sunt:
Corporate B2B
Există puțini oameni care sa nu fie impresionați de prima lor interacțiune cu un robot umanoid. Iar cand persoana pe care tocmai ai impresionat-o este CEO-ul unei companii de profil înalt, poți negocia dintr-o poziție mai puternică acele noi contracte de zeci, sute sau milioane de euro pe an.
Retail
Prin natura lor umanoidă și empatică, roboții umanoizi crează o legătură emoțională cu vizitatorii dintr-un magazin fizic, dar fără “presiunea” unui reprezentant de vânzări. Astfel, roboții îmbină experiența privată a cumpărăturilor online cu cea tradițională, și cresc vânzările creând o experiență nouă și unică ce merită a fi repetată și împărtășită.
Santate/Wellness
Din primele studii de caz reiese clar ca roboții umanoizi sunt niște ambasadori excelenți pentru servicii de sănătate și wellness. Prin natura lor empatică, ei interacționează ușor cu pacienții, oferindu-le acestora înțelegere, răbdare, și per total o experiență personalizată unică. Ei pot fi folosiți ca platforme pentru medicină de la distanță, ca ajutoare în diagnosticare, și excelează ca asistenți administrativi sau în vânzarea de servicii/produse adiționale.
Invatamant
Însă nu totul este despre vanzari. Roboții umanoizi sunt potriviți și pentru orice nivel de educație, inclusiv pentru elevi cu nevoi speciale. Ei pot fi folosiți pentru a prezenta sau demonstra anumite concepte, dar pot fi programați și direct de către studenți, printr-o interfață grafică sau SDK dedicat. Roboții crează un mediu interactiv și motivant în orice sală de curs, iar astfel reprezintă asistenții ideali și pentru cei care oferă servicii educaționale.
Servicii Publice
Roboții umanoizi comunică întotdeauna eficient, și într-un limbaj pozitiv și prietenos. De aceea, ei pot fi folosiți ca asistenți la recepție, de unde pot prelua numeroase sarcini repetitive fără să obosească, garantând un standard ridicat al relațiilor cu publicul.
Turism și HoReCa
HoReCa este practic definitia experiențelor memorabile. Primitori și empatici, roboții umanoizi sunt ideali pentru a întâmpina oaspeți, a le oferi informații, a-i ajuta să-și facă check-in, a vinde produse noi, sau a prelua diverse alte sarcini administrative. De asemenea, ei strălucesc și când vine vorba de divertisment, fiind gazde perfecte pentru concursuri și alte activități recreative sau de promovare.
Roboții Umanoizi În România – Clinicile Unident
Primul lanț de clinici stomatologice care a implementat roboții umanoizi în relația cu pacienții este Unident Group. Promotori ai tehnologiilor viitorului, Pepper s-a alăturat echipei chiar în acest an. Pepper oferă bucurie și un plus de siguranță pacienților de toate vârstele atunci când e vorba de vizita la dentist.
Experiențe unice
Întâmpină pacienții, îi recunoaște, răspunde întrebărilor și îi face să se acomodeze cu echipa medicală. Iar, în caz de pacienți emoționați, Pepper este atent și oferă chiar și îmbrățișări.
Informare și educare
Pepper comunică în limba română și îi sprijină pe pacienți în familiarizarea cu tratamentele și procedurile oferite.
Eficiență
Glumeț, răspunde cu entuziasm la întrebările adresate în mod repetitiv și explică pe înțelesul pacienților. “Știm cu toții că teama de dentist este un factor care duce frecvent la pierderea dinților. Învingând teama prin comunicare eficientă și educație, putem salva dinții.” precizează Dr. Petronela LUCA, Manager General Unident Group
Carmen Ciulacu, CEO şi Co-fondator, Digital Stack – dezvoltator de cursuri personalizate de IT pentru angajaţi: „Oamenii sunt în centrul activității noastre. Am reușit să redefinim educația în IT din România”
Digital Stack a devenit, încă din 2019 – anul lansării, un partener esențial pentru companiile care își doresc să rămână competitive într-un mediu aflat în