Publicația industriei TECH regionale

OSIM și ORDA vin la Iași. PRIA IT&C and Intellectual Property 2018, 14 martie

PRIAevents organizează conferința PRIA IT&C and Intellectual Property Iași – eveniment complex, aflat la a 2-a ediție în Iași, dedicat proprietății intelectuale pentru sectorul IT&C, în 14 Martie 2018, începând cu ora 9,30, în Iași la hotel Unirea, sala Vega.
Peste 100 de specialiști, manageri, lideri si reprezentanți ai companiilor de IT își dau întâlnire la conferința PRIA IT&C and Intellectual Property Iași, care va fi unul dintre cele mai mari evenimente de inovație, tehnologie digitala si protecție IT&C din regiune. Astfel va deveni cadrul ideal pentru a împărtăși cele mai noi tendințe din domeniu si de a dezbate cele mai captivante teme din zona IT&C
La conferința PRIA IT&C and Intellectual Property Iași, lectori invitați sunt: Nicoleta NUȚU – ‎ Partner Development Manager pentru ISV, Microsoft Romania; Răzvan CÂȘMOIU – Director, Direcția Expertize, Constatări, Economic și Organizare, ORDA; Adrian NEGOIȚĂ – Director, Director Directia Brevete de Invenție, OSIM; Traian LUCA – CEO și co-fondator Gemini CAD Systems; Prof. Univ. Dr. Eugen Neculai SEGHEDIN – Prorector, Universitatea Tehnica (UTI) Gheorghe Asachi.
De asemenea, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, au fost invitati să ia parte la eveniment pentru a ne spune despre planurile municipale privind investitiile pe care le fac companiile IT&C in Iași.
Trăim într-o era digitală, o era a informației care este caracterizată prin trecerea de la revoluția industrială la revoluția digitală. În zilele noastre, industria digitalizată creeaza o economie globală digitalizată, high-tech, care influențează viața noastră de zi cu zi, modul de a învăța,de a lucra, modul de a lua decizii, de a ne verifica sănătatea, de a face investiții și tranzacții, simplificând de multe ori procesele și chiar scăzând costurile pentru producători, dar și pentru cumpărători. Sectoare precum sănătatea, educația, industria, telecomunicațiile, băncile și finanțele, agricultura și mediul, construcțiile și imobiliarele, energia și multe altele sunt dezvoltate prin intermediul digitalizării.
Investițiile făcute în întreaga lume în tehnologie și inovație sunt uriașe, iar în România sectorul IT este printre cele mai dezvoltate și mai atractive pentru giganții IT și pentru antreprenori și aceștia sunt extrem de atenți la protecția investițiilor prin proprietate intelectuală – cloud computing, studii de caz, drepturi de autor, brevete și invenții, înregistrare mărci și design.
În România, antreprenoriatul în industria IT&C ocupă un loc extrem de important. Din ce în ce mai mulți investesc în software, aplicații, antiviruși și altele.
De aceea, proprietatea intelectuală este unul dintre instrumentele considerate a fi de impact pentru situația economică, socială şi culturală a unei ţări și pentru protejarea investițiilor în tehnologie. Cercetarea şi inovarea, o componentă strategică pentru dezvoltarea economică și pentru progresul umanității este strâns legată de domeniul proprietăţii intelectuale.
Vrei să afli cum iți protejezi investițiile prin intermediul proprietății intelectuale? Atunci nu vrei să ratezi acest eveniment pentru ca noutățile și studiile de caz prezentate în cadrul PRIA IT&C and Intellectual Property vor fi de folos pentru activitatea companiei tale.
PRIA IT&C and Intellectual Property este de interes pentru manageri din companiile din sectorul IT&C din România, atât antreprenori, dar și reprezentanți ai companiilor multinaționale, pentru directorii juridici și consultanții juridici din cadrul companiilor private și de stat din România, pentru judecători și pentru mediul academic.
Companiile IT&C, fie că sunt multinaționale sau startup-uri, dar și companii romanești deja consacrate, pot afla tot ceea ce au nevoie să știe despre cloud computing, studii de caz, licențe, drepturi de autor, mărci, copyright, brevete și invenții, protecția programelor pe calculator și programe open source, în cadrul conferinței PRIA IT&C and Intellectual Property – cel mai complet eveniment din România dedicat proprietății intelectuale pentru sectorul IT&C, organizat de PRIAevents pe 14 Martie 2018, începand cu ora 9,30, la hotel Unirea Iași, sala Vega.
Printre temele abordate în cadrul conferinței se vor regăsi: Contextul investițional în sectorul IT&C din România? Care este procentul investițiilor străine, dar al celor antreprenoriale? Cum sunt încurajate aceste investiții de către statul nostru?; Ce ar trebui să afle companiile din IT&C despre protecția prin proprietatea intelectuală: drepturi de autor, patente, design?; OSIM – Strategia dezvoltării protecției proprietății industriale în România și aplicarea politicii în domeniu. Studii de caz; Licențele și drepturile de autor. Ce ar trebui să știe companiile IT pentru a se proteja? Dar companiile care folosesc licențele sau le distribuie?; Obținerea unui brevet sau depunerea unei cereri de brevet. Orice aplicație sau program software pot fi brevetate?; Care sunt provocările pentru programele open source? Ce ne sfătuiesc consultanții și ce trebuie să știe companiile care dezvoltă, distribuie sau utilizează astfel de produse?; Legislația Europeană și națională privind proprietatea intelectuală. Cum sunt aplicate și care sunt particularitățile acestora pentru sectorul IT&C? Reformarea proprietații intelectuale în România, în contextul actual European; Contrafacerea și pirateria în proprietatea intelectuală în IT&C; Este motiv de nerespectare a drepturilor de autor daca sunt copiate numai părți funcționale ale codului software? Protecția programelor de calculator – legislația actuală și provocări; Aspecte privind reglementarea, transferul de tehnologie, concurența neloială, drepturile și obligațiile, termeni și condiții pentru licențe software.
PRIA IT&C and Intellectual Property se desfășoară sub egida ORDA și OSIM, iar parteneri principali ai evenimentului sunt Microsoft și ANIS.
Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA IT&C and Intellectual Property şi modalități de înscriere pentru participare puteţi găsi pe priaevents.ro/pria-itc-and-intellectual-property-iasi-2018
Sau contactaţi: [email protected] / 0744 584 661.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.

Orange - PIN magazine

Orange România, partener strategic pentru cele mai importante competiții naționale de securitate cibernetică

Orange România este primul operator local de telecomunicații care s-a implicat în dezvoltarea, organizarea și susținerea celor mai importante competiții naționale de securitate cibernetică. Cu scopul de a contribui la formarea viitorilor specialiști în securitate cibernetică, domeniu cu un deficit de peste 347.000 de angajați la nivel european în 2023, Orange este partener strategic pentru: Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC), UNbreakable România, DefCamp și prima ediție a Olimpiadei Naționale de Securitate Cibernetică (OSC).