Publicația industriei TECH regionale

Orange lansează un apel la reducerea impactului echipamentelor digitale asupra mediului prin o nouă campanie de brand

Inițiativa îndeamnă consumatorii să valorifice telefoanele vechi pe care nu le mai folosesc, să le repare, să le recicleze sau să cumpere telefoane recondiționate, în condițiile în care un studiu arată că 50% dintre români declară că le depozitează în casă.

 București, 20 octombrie 2020. Orange lansează astăzi în România o campanie de conștientizare cu privire la impactul echipamentelor digitale asupra mediului. Campania face parte din seria de promisiuni ale Grupului Orange față de mediu. Odată cu noua strategie Engage 2025, Grupul Orange pune în centrul operațiunilor sale grija față de resursele naturale ale planetei și incluziunea digitală.

În condițiile în care un procent semnificativ din emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale industriei digitale sunt legate de procesele de producție a echipamentelor, respectiv a telefoanelor, Orange invită clienții să reflecteze asupra modului în care pot acționa în mod concret pentru a reduce din impactul asupra mediului, prin obiceiurile lor de zi cu zi, prin modul în care se raportează la obiectele, produsele și serviciile pe care le utilizează.

Cred cu tărie că fiecare dintre noi poate reduce din impactul pe care îl are tehnologia digitală asupra mediului în obiceiurile de zi cu zi. Campania lansată astăzi în România este un angajament față de mediu pe care ni-l asumăm în continuarea inițiativelor existente în organizație și pe care vom continua să îl susținem prin acțiuni și programe concrete de gestionare responsabilă a consumului de resurse naturale și de furnizare a unor produse și servicii prietenoase cu planeta, a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer al Orange România.

Campania este construită în jurul unor programe și inițiative concrete pentru a oferi telefoanelor o nouă viață, încurajând returnarea acestora prin programele de Buy-Backreciclarea sau repararea acestora precum și achiziționarea de telefoane recondiționate. Pe lângă acestea, Orange oferă mai multă vizibilitate și altor inițiative ecologice existente în companie, precum mașinile electrice și bicicletele la care au acces angajații, sau soluții digitale disponibile clienților, precum factura electronică sau eSIM. Pentru a da cât mai multă greutate mesajului de responsabilitate față de mediu, acesta este asumat printr-o campanie de brand.

Pe lângă invitația de a apela la unul dintre cele patru programe care respectă principiile economiei circulare, Orange propune iubitorilor de mediu să își testeze cunoștințele prin participarea la un concurs cu premii. Toate detaliile se regăsesc pe pagina campaniei www.orange.ro/pentrumaine

Ce fac românii cu telefoanele pe care nu le mai folosesc?

 Oportunitatea realizării unei campanii de conștientizare și educare cu privire la modul în care pot fi valorificate telefoanele pe care nu le mai folosim a reieșit și dintr-un scurt sondaj realizat în cursul lunii iunie la nivel național. Astfel, aproape jumătate dintre românii cu vârsta peste 18 ani conectați la Internet sunt mai degrabă înclinați să depoziteze în casă telefoanele mobile pe care nu le mai folosesc, uitate prin vreun sertar sau dulap. 49,9% dintre cei care au răspuns la chestionar au declarat acest lucru. În mod surprinzător, această tendință este mai crescută în rândul tinerilor.

Campania se desfășoară simultan în opt țări europene unde Grupul Orange este prezent – Franța, Belgia, Spania, Luxemburg, Moldova, Polonia, România și Slovacia – și este construită în jurul unor programe și inițiative concrete adresate mediului pe care operatorul le implementează. Mai multe despre campanie și despre programele de responsabilitate ale Orange în România se regăsesc pe platforma #PentruMâine.

 

Distribuie și tu:

Piața muncii dă semne optimiste în 2024: angajările continuă

Noul an aduce vești bune pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Angajatorii au început deja procesul de recrutare și urmăresc să găsească, într-un timp cât mai scurt, candidați potriviți. Ca de fiecare dată, Târgul de Cariere susține piața muncii și aduce împreună, și în această primăvară, candidații și angajatorii.

CEE Startup Landscape: Why Moldova Should Be on Your Watch List

Quietly emerging as a hub for startups and investors, Moldova, a small Eastern European nation, with a population of 2.45 million and a GDP of $45.02 billion, is increasingly gaining traction in the tech startup ecosystem. Having gained independence from the Soviet Union in 1991, Moldova embarked on a mission to rebuild and prosper.

RECOMANDATE

Articole similare