Publicația industriei TECH regionale

#makeitreal: Innovation Labs a anunțat câștigătorii ediției 2024 în cadrul finalei Demo Day

Innovation Labs 2024_Demo Day, pinmagazine

29 mai 2024 – ediția a 12-a Innovation Labs – programul de pre-accelerare și mentorat pentru tineri antreprenori și-a desemnat câștigătorii în cadrul Finalei Demo Day. Evenimentul, care a avut loc marți, 28 mai, de la ora 16:00, în Aula Magna a Universității Naționale pentru Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, s-a desfășurat în prezența unui public numeros, format din invitați din ecosistemul de tehnologie și reprezentanți ai autorităților publice.

Cine a fost ieri la Aula Magna a Universității Naționale pentru Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a fost întâmpinat, de la ora 16:00, de standurile frumos aranjate în cadrul Startups’ Fair, care a deschis finala evenimentului Innovation Labs Demo Day. Membrii celor 29 de echipe Innovation Labs, semifinaliste la nivel național, au avut ocazia de a interacționa la standuri cu publicul interesat, prezentându-și produsele minim viabile (MVP) dezvoltate pe parcursul ultimelor 10 săptămâni. 

Demonstrațiile produselor tehnice în fața reprezentanților comunității Innovation Labs au oferit o oportunitate excelentă de interacțiune cu partenerii programului, cu mentori, potențiali clienți, investitori, membri ai presei, precum și cu publicul larg. Aceasta a fost, de asemenea, o bună ocazie pentru membrii juriului să facă o primă evaluare a celor 16 echipe și produse care și-au câștigat locul în Finala Demo Day.

Finala a început la ora 18:00, oferind echipelor calificate șansa de a-și prezenta proiectele și de a concura pentru unul din premiile ediției a 12-a a Innovation Labs. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă energică, plină de entuziasm, reflectând munca intensă și creativitatea tinerilor antreprenori aflați la început de drum. Adresându-se publicului în deschiderea evenimentului, Andrei Pitiș, Co-fondator Innovation Labs și Fondator și CEO al Genezio, a remarcat cum primele Demo Day-uri ale Innovation Labs, organizate alături de Co-fondatorul Răzvan Rughiniș, erau mult mai mici în amploare, reunind un ecosistem de inovație incipient.

Povestind despre evoluția Innovation Labs și despre viziunea celor doi fondatori de la începutul programului, aceea de a crea o cultură a inovării, antreprenoriatului și a orientării pe produs, Andrei Pitiș a concluzionat că: „Este o zi minunată să fii în București și să fii martor la o creștere explozivă a inovației și antreprenoriatului printre studenții români, și nu numai printre studenți.”

Evenimentul a fost moderat de co-fondatorii programului Flavia Husar, Chief Innovation Officer, și Daniel Rosner, Chief Growth Officer, alături de Ana-Maria Spătaru, Head of Process Excellence la Innovation Labs. Acestora li s-au alăturat, ca moderatori, jurnaliștii Vlad Andriescu, redactor șef la start-up.ro, și Octavian Palade, Co-Host la Tananana Radio și Video SEO la Upswing.

Cele 16 echipe finaliste ale programului – selectate din totalul de 85 de echipe care au intrat în Innovation Labs la nivel național, în urma Hackathoanelor din luna martie – au demonstrat marți, în fața publicului, că produsele lor vizează nevoi reale ale utilizatorilor și că au un impact considerabil în diverse sectoare de business, la nivel național și global. Finala Demo Day din acest an a reunit produse inovatoare dintr-o varietate de domenii de interes major, inclusiv educație, recuperare medicală, automatizarea locuinței, transport și logistică, gaming, cybersecurity și sustenabilitate. Produsele dezvoltate cu sprijinul programului Innovation Labs aduc soluții creative pentru diverse provocări contemporane, ce pun în evidență abilitățile și perseverența echipelor participante.

Echipele Rhythm Touch, SeedPods, SwiftSight și Photon Spark au fost cele mai apreciate de juriu și public, datorită produselor și prezentărilor lor remarcabile. Valoarea le-a fost recunoscută prin câștigarea premiilor „Grand Prize Award”, „Best Emerging Start-up Award”, „Best Product Award” și „Public Vote Award”. 

În plus față de edițiile anterioare, datorită parteneriatului strategic dintre Innovation Labs și Early Game Ventures, anul acesta a fost acordat „Investment Prize”, în valoare totală de €500.000. Două echipe au împărțit acest premiu: Zero Code și Pentest Copilot.

Evenimentul Demo Day a fost deschis de cuvântul adresat de domnul Mihnea Costoiu, Rector al Universității Naționale pentru Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, care este partener strategic al Innovation Labs. Domnul Mihnea Costoiu a surprins valoarea educației și colaborării în cadrul Innovation Labs, accentuând că acest program are puterea de a transforma visele tinerilor în realitate. El a evidențiat angajamentul Politehnicii București de a crea un ecosistem vibrant, unde ideile înfloresc și devin inovații tangibile, subliniind importanța inițiativelor universitare și a parteneriatelor academic – industrie în pregătirea următoarei generații de lideri tehnologici și antreprenori din România.

Excelența Sa doamna Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a transmis, în deschiderea evenimentului Demo Day, că inovația și antreprenoriatul sunt vitale pentru creșterea economică și pentru crearea de industrii noi. Ea a subliniat puterea creativității și impactul său profund asupra lumii, evidențiind că România își dezvoltă propriul ecosistem energic, atrăgând companii de top și consolidând parteneriatul economic cu Statele Unite.

Excelența Sa domnul Rami Teplitskiy, Vice-ambasadorul statului Israel în România, a subliniat experiența unică a Israelului în domeniul inovației și a exprimat bucuria de a vedea evenimente similare în România. El a încurajat România să aspire la tot mai multe startup-uri cu impact în piața globală, menționând că în Israel sunt în prezent peste 130 de unicorni, în timp ce România se află la începutul unei pante ascendente, având astăzi 3 unicorni. Creșterea accelerată a ecosistemului antreprenorial și creativ este posibilă și necesară, evenimentele precum Innovation Labs fiind cruciale pentru atingerea acestui obiectiv.

De asemenea, reprezentanții partenerilor strategici și ai celor naționali ai Innovation Labs au adresat cuvântul lor publicului pasionat de antreprenoriat și tehnologie aflat în Aula Magna a Universității Naționale pentru Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.

Horia Velicu, Head of BRD Innovation Lab în cadrul BRD Groupe Société Générale, a evidențiat faptul că fiecare an al programului are propria sa poveste, dar ceea ce rămâne constant este pasiunea echipelor și a organizatorilor. El a subliniat dorința pe care tinerii participanți o au de a schimba viețile oamenilor în bine – iar în cadrul Innovation Labs, cu ajutorul mentorilor și investitorilor, imaginația este transformată în realitate, la nivel național.

Prezentă la eveniment, Veronica Dogaru, Corporate Communications & CSR Director Orange România, a urcat pe scenă și a pus în discursul său accent pe sprijinul acordat educației, cercetării și inovației. Orange este de peste 11 ani partener al Innovation Labs, timp în care au învățat și au crescut împreună, creând proiecte de impact. Opt startup-uri din Innovation Labs sunt parte din programul Orange Fab, accelerator în care și alte startup-uri sunt așteptate să se alăture. La final, Veronica a adresat felicitări către participanți, toți fiind câștigători pentru experiența dobândită în Innovation Labs și pentru că au avut curajul să-și transforme visele în realitate. În calitate de susținător de lungă durată al Innovation Labs, Orange a promovat de-a lungul timpului echipe care au avut idei în domenii precum cybersecurity. În acest an, Orange a sprijinit echipele Pentest Copilot și Zero Code.

Răzvan Pinghioiu, Director Executive la AROBS Professional Services, a subliniat că antreprenoriatul este unul dintre cele mai dificile joburi din lume, dar și unul dintre cele mai bogate în recompense. El a felicitat toți participanții pentru calea luată, subliniind că fiecare antreprenor de succes din România a trecut și prin perioade dificile. Antreprenoriatul, a menționat el, este metoda de a converti ideile în facturi, o definiție pragmatică, dar care surprinde foarte bine valoarea de piață pe care și-o doresc toate startup-urile. 

Andrei Dumbravă, Global IAM Domain Architect la Eviden, a adus în atenția audienței faptul că Demo Day a demonstrat capacitatea studenților de a-și duce ideile la un nivel superior, menționând că această experiență a fost posibilă datorită colaborării strânse cu toți partenerii Innovation Labs. El a încurajat echipele să vadă acest eveniment ca pe primul pas într-o călătorie de succes, subliniind că întotdeauna vor avea nevoie de un partener pe acest drum și că ușile Eviden sunt mereu deschise pentru a oferi sprijin și îndrumare.

Din partea UiPath, Gheorghe Stan, Director, Product Management, a încurajat toate echipele să continue să inoveze. El a subliniat sprijinul constant al UiPath pentru inovație și spiritul antreprenorial, evidențiind că, indiferent cine va fi câștigătorul din această seară, toți participanții sunt deja câștigători. Gheorghe Stan a încurajat echipele să își valideze ideile, să confrunte piața și să facă tot posibilul pentru a aduce produse benefice umanității.

Horia Coman, Site Lead Stripe Romania, a evidențiat evoluția impresionantă a ideilor prezentate la Innovation Labs, mai ales transformarea acestora din concepte inițiale și neșlefuite în produse avansate. El a accentuat faptul că participarea la Innovation Labs reprezintă un început excelent pentru orice startup, menționând că Stripe a avut un parcurs similar, evoluând de la o idee simplă la o companie care procesează peste un trilion de dolari din PIB-ul global. Horia Coman a felicitat participanții pentru abilitățile esențiale dobândite în construirea de produse, interacțiunea cu clienții și dezvoltarea de afaceri.

Premergător decernării mult așteptatelor premii, pe scena evenimentului a avut loc un panel cu jurnaliști susținători ai ecosistemului de startup-uri de tehnologie, avându-i ca invitați pe Mirel Bran, fondator al comunității Noi venim din viitor, și Elena Deacu, redactor-șef al publicației Economedia. Discuția animată și inspirațională a fost moderată de Raluca Radu, Fondator și CEO al MTH Digital și membră a Consiliului consultativ al Innovation Labs. Invitații au adus în dialog propriile experiențe și perspective noi privind legătura dintre jurnalism și ecosistemul românesc de startup-uri de tehnologie.

Mirel Bran a accentuat ideea că jurnalismul nu vizează doar transmiterea informațiilor, ci și interconectarea oamenilor. El a scos la lumină importanța autenticității, a umorului și a povestirilor în prezentarea startup-urilor, menționând că jurnaliștii caută nu doar produse, ci și povești care să captiveze și să inspire. De asemenea, Mirel Bran a subliniat necesitatea de a construi relații bazate pe încredere și de a aduce un impact social puternic.

Elena Deacu a discutat despre importanța expunerii mediatice pentru startup-uri și rolul esențial al jurnalismului în acest proces. Ea a subliniat că pentru startup-uri este crucial să fie cunoscute pentru a-și construi un brand și pentru ca oamenii să înțeleagă tendințele viitoare în afaceri. De asemenea, ea a evidențiat că jurnalismul nu trebuie doar să prezinte succesele, ci și eșecurile, deoarece există lecții valoroase de învățat din acestea. Mai mult, mass-media este deschisă să colaboreze cu startup-urile, mai ales când produsele sau soluțiile acestora au fost validate și sunt pregătite să fie cunoscute de clienți și de piață.

Trofeele „Investment Prize”, „Grand Prize”, „Best Emerging Start-up”, „Best Product”, „Public Vote”

Acesta este primul an de parteneriat strategic dintre Innovation Labs și fondul de investiții Early Game Ventures. Cristian Munteanu, Fondator și Managing Partner al Early Game Ventures, a subliniat că „Innovation Labs este un program de importanță deosebită pentru ecosistemul românesc de startup-uri. Prin relevanța sa la nivel național, prin calitatea selecției participanților, a curriculum-ului și a structurii programului, Innovation Labs asigură cea mai bună acoperire a sectorului pre-seed și reprezintă o pepinieră din care s-au născut și se vor naște multe companii tehnologice românești. Parteneriatul pe care Early Game l-a semnat cu Innovation Labs este o verigă esențială prin care asigurăm finanțarea încă din etapa timpurie pentru cele mai promițătoare dintre aceste startup-uri. Felicitări tuturor participanților de anul acesta pentru eforturile lor și felicitări echipei Innovation Labs pentru pasiunea și munca lor.”

„Investment Prize”, oferit de Early Game Ventures, în valoare totală de €500.000 a fost împărțit între două echipe: Zero Code, cea care a primit investiția generoasă de €350.000 și Pentest Copilot, căreia i-a revenit o investiție de €150.000. Ambele echipe dezvoltă produse de securitate cibernetică. Zero Code inovează cu un instrument de analiză de vârf creat pentru a identifica rapid vulnerabilitățile în codul aplicațiilor software, permițând companiilor să evalueze pregătirea echipei lor de dezvoltare în domeniul securității cibernetice și să furnizeze trainingurile necesare. Pentest Copilot – una din cele 4 echipe de liceeni, din cele 85 înrolate în această ediție de program – se axează pe redactarea rapoartelor de pentestare, integrându-se cu instrumente din industrie precum Burp și Word. Amplificând potențialul inteligenței artificiale, produsul lor generează descrieri pentru fiecare vulnerabilitate găsită, respectând șabloanele din industrie. 

Premiul a fost oferit pe scenă de Cristian Munteanu, Fondator și Managing Partner la Early Game Ventures, și Dan Călugăreanu, Partner Early Game Ventures. Acesta din urmă a precizat: „Nu a fost o sarcină ușoară să alegem câștigătorii de anul acesta. Multe echipe au talent, potențial și lucrează la produse și servicii în industrii de interes precum cybersecurity, aplicații de AI sau computer vision. Tuturor acestor tineri minunați le mulțumim pentru zilele și nopțile petrecute la hackathoanele, workshop-urile și celelalte sesiuni din cadrul Innovation Labs. Pentru echipa Early Game a fost un privilegiu să fie alături de voi în tot acest timp și așteptăm cu nerăbdare să vedem ce ne rezervă viitorul.”

Trofeul „Innovation Labs Grand Prize” a revenit echipei Rhythm Touch. De-a lungul programului, echipa s-a remarcat prin participarea continuă la toate activitățile în formula completă de patru colege, așa cum s-au prezentat și pe scena Demo Day, impresionând audiența printr-un pitch emoționant și prin prezența unei interprete în limbajul semnelor alături de ele pe scenă. Rhythm Touch dezvoltă o brățară inteligentă creată pentru a îmbunătăți experiențele culturale ale persoanelor cu deficiențe de auz. Dispozitivul lor inovator convertește muzica în vibrații, permițând celor cu probleme de auz să participe la evenimente și să simtă ritmul. Doamna Suzana Dobre, Vicepreședinte pentru Strategie și Programe a Romanian-American Foundation, este cea care a înmânat acest trofeu, menționând totodată că Innovation Labs oferă beneficii variate, de la educație la competiție de idei de afaceri, făcându-l cel mai bun program pentru studenți. Tinerii participanți pleacă cu lecții valoroase și cunoștințe mai bogate, fiind astfel pregătiți mai bine pentru viitor, iar acesta este un câștig pentru toate echipele din program.

Trofeul „Best Emerging Start-up” a revenit echipei SwiftSight, care transformă camerele de supraveghere standard în sisteme inteligente de senzori comportamentali. Produsul lor trimite rezultate text către un centru de control, monitorizând anomaliile și incidentele pentru a îmbunătăți protecția și securitatea, reducând în același timp costurile și timpul de configurare. Mirel Bran, fondator al comunității Noi venim din viitor, este cel care a predat acest trofeu echipei câștigătoare, felicitându-i pentru viziunea și performanța lor. 

Trofeul „Best Product” a fost câștigat de echipa SeedPods. Echipa propune o soluție care revoluționează reîmpădurirea prin utilizarea dronelor și a analizei avansate a pădurilor. Soluția lor calculează mai mulți parametri privind plasarea copacilor și a factorilor de mediu pentru beneficii ecosistemice maxime, asigurând o restaurare a mediului scalabilă și aliniată cu obiectivele globale de sustenabilitate. Diana Olar, membră a Consiliului consultativ al Innovation Labs, a fost cea care a oferit distincția pe scenă, evidențiind importanța produselor bune care pot defini succesul unei companii și a produselor excelente care inspiră. Ea a subliniat că majoritatea produselor de aici au un impact social și că Innovation Labs a reușit să construiască o cultură a inovației și a produselor.

Trofeul „Public Vote”, acordat pe baza votului publicului, a fost decernat echipei Photon Spark. Cei de la Photon Spark oferă o soluție inovatoare pentru găzduirea serverelor de jocuri, unificând instrumentele necesare într-o singură platformă. Cu SparkAI, un instrument de gestionare a comunității, echipa simplifică operațiunile și economisește dezvoltatorilor ore de sarcini repetitive. Scopul final al lor este de a crea o comunitate globală de Minecraft și de a extinde acest succes la cât mai multe jocuri. Mircea Vădan, Managing Partner al Activize, fondator și membru al consiliului Transylvania Angels Network, a înmânat celei mai votate echipe de către public această distincție, arătând rolul crucial al publicului în sprijinirea și încurajarea startup-urilor. El a subliniat că, la fel ca în fabula alpinistului care a reușit să ajungă în vârf, deoarece nu a auzit comentariile negative, sprijinul și încurajările publicului sunt esențiale pentru succesul startup-urilor în orice etapă de dezvoltare a lor, mai ales în momentele dificile.


Parteneri și susținători ai programului Innovation Labs

Innovation Labs 2024 este un program educațional organizat în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de ONG-urile partenere de la nivel național: Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups. 

Echipele participante în cele patru centre naționale în programul de mentorat de 10 săptămâni au beneficiat de sprijinul partenerilor principali ai Innovation Labs: BRD – Groupe Société Générale, Orange România, AROBS Transilvania Software, Eviden, UiPath și Stripe Romania, având ca parteneri strategici: Romanian – American Foundation, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și Early Game Ventures, în colaborare cu UEFISCDI – Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

Echipele participante au fost susținute și de partenerii locali ai programului: Adobe Romania, Keysight Technologies, NXP Semiconductors Romania, Carrefour România, Eximprod Grup, PSS Prosoft Solutions, Arctic Stream, Ortec, PentestTools și Genezio în București; Linnify și Wolfpack Digital în Cluj-Napoca; Haufe Group Romania și Growceanu în Timișoara.

Programul se bucură de sprijinul constant oferit de 19 universități de top din România din 9 orașe:

  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Academia de Studii Economice București;
  • Universitatea Transilvania din Brașov;
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța;
  • Universitatea „Babeș–Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași; 
  • Universitatea din Oradea;
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara. 

În martie 2024, aproape 900 de tineri s-au înscris la cele patru Hackathoane Innovation Labs, desfășurate la nivel național, și au propus 288 de idei pentru produse și servicii digitale. După zece săptămâni de mentorat săptămânal, în care și-au rafinat prototipurile alături de mentorii și partenerii programului, în finala Demo Day s-au calificat 16 echipe. Echipele finaliste au fost alese în urma semifinalelor naționale, la mijlocul lunii mai, din întreaga generație de 85 de startup-uri din ediția 2024 a programului Innovation Labs. Finaliștii și-au susținut produsele prin prezentări de două minute pe scenă, în fața unui public numeros, răspunzând întrebărilor juriului Demo Day.

Toate echipele vor continua să beneficieze de sprijinul pre-acceleratorului și al susținătorilor programului; după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare