În 1994, cometa Shoemaker-Levy9 s-a ciocnit cu planeta Jupiter, modificând Spațiul pentru totdeauna. A fost scânteia de inspirație care a dus la crearea firmei.
Acum, firma Levi9, cu sediul central în Olanda, s-a dezvoltat în Serbia, Ucraina și România, având aproximativ 900 de angajați.
Levi9 a deschis birourile din Iași în 2007 devenind, în prezent, o organizație puternică și profitabilă.
Datorită creșterii accelerate a afacerii și pentru a răspunde la cerințele proiectelor prezente și viitoare, compania a decis să mărească numărul de angajați până la 300 în următorii doi ani.
Compania are un portofoliu de clienți internaționali din domeniile transportului, traficului, comerțului cu amănuntul și e-comerțului. Levi9 oferă servicii IT și recrutează în permanență programatori pentru Java-, .Net-, Test Automation-, BI și administratori de sisteme.
O companie unde numărul personalului feminin este în creștere, motiv pentru care Levi9 a fost prinsă în acest grupaj despre Women in technology, cu poveștile personale ale câtorva dintre angajatele companiei.

Branka Rakic (Serbia) – Test Architect

Prima „jucărie serioasă” a fost un computer, ceea ce mi-a creionat, probabil, cariera.
Lumea IT-ului este dinamică și în continuă evoluție. Tot timpul apar noi oportunități pentru a învăța ceva nou și a te dezvolta.
Nicio zi de lucru nu seamănă cu alta. Pentru mine, atmosfera dinamică este cea care mă motivează să îmi construiesc cariera în IT.
Desigur, toate aceste oportunități presupun și efort; într-o anumită măsură, învățarea constantă îmi restricționează timpul liber. După mine, cheia succesului este să știi să te organizezi bine. Și, bineînțeles, atunci când îți place să faci ceva, ești pregătit să mergi mai departe.
Este un avantaj extraordinar să ai o profesie care te inspiră, pentru că satisfacția și energia pe care le capeți sunt transmise mai departe către alți oameni din viața ta, familie și prieteni.

Mihaela Rădulescu (România) – Programator .NET

Cu toată sinceritatea, chiar cred că bărbații sunt mai înclinați pentru această profesie decât femeile
Am crescut într-o perioadă în care internetul abia se ivea în viața de fiecare zi.
Nu am avut computer până în clasa a XI-a. În blocul unde stau părinții mei s-a pus internet abia după ce eu deja plecasem la facultate.
Prima dată când am auzit sunetul unui modem dial-up a fost în clasa a 9-a, acasă la o prietenă.
Pe atunci world-wide-web-ul avea lacune mari și nu se lăsa descoperit de orișicine. Trebuia să știi bine dinainte ce cauți, iar noi habar nu aveam. Fraza asta cred că rezumă modul în care mi-am ales cariera – cu capul înainte într-un domeniu pe care nu-l prea înțelegeam.
Nu mă pricepeam așa bine la științele exacte cum mă pricepeam la literatură. Nu excelam la matematică, doar mă descurcam. Într-un moment fatidic de inspirație aproape accidentală din partea părinților mei am luat drumul către un liceu de mate-info, iar mai târziu către Facultatea de Informatică. M-am lăsat dusă de val.
Nu mi-a fost ușor în cei patru ani de facultate. Am făcut multe nopți albe învățând pentru examene. Sau scriind cod pentru proiectele practice. Dintre cele două, primul era un pariu mai sigur, deși plicticos și chinuitor. Celălalt – o caznă mai motivantă.
Nu eram multe fete, așa că majoritatea prietenilor mei erau băieți. Cunoscându-i, mi-am dat seama că știau mai multe trucuri despre cum să navighezi prin facultate. I-am rugat o dată, în anul I, să îmi arate componentele unui computer și să vorbim despre cum impulsul electric este transmis între ele, ce ni se preda la oră. Acum mă gândesc că acea întâmplare a fost una dintre primele momente care mi-au conturat o imagine despre caracterul practic al viitoarei mele profesii.
Sunt deja 11 ani de când lucrez în domeniu. La primul meu job mi-am dat repede seama că pregătirea mea teoretică nu era decât șanțul în care se toarnă fundația. Nici măcar o fundație în sine! Începutul a fost epuizant.
Un mix de realități noi, așteptări pe care mi le fixam singură sau erau impuse de alții și toată gama de emoții care venea la pachet – bucurie, frustrare, satisfacție, teama de eșec, relaxare, dezamăgire. Pe cele negative le-am trăit intens. Cred că simțul de răspundere și nevoia de a mă face utilă a declanșat toate acele emoții negative.
În timp, am învățat multe lucruri – și din punct de vedere profesional, și psihologic – care mi-au ușurat munca și mi-au adus mai multă mulțumire. Partea de execuție a devenit mai ușoară, mi-am asumat că nu știu totul, a început să îmi placă să mă arunc în sarcini noi și complexe. M-am făcut „fată isteață”.
Învățatul nu se termină niciodată. E nevoie să pui la bătaie și timp, și implicare emoțională, după ce bate ceasul ora de plecare.
Cu toată sinceritatea, chiar cred că bărbații sunt mai înclinați pentru această profesie decât femeile. În același timp, cred și că acest fapt nu are nicio relevanță pentru femeile care își doresc să profeseze în acest domeniu și sunt dispuse să evolueze, pentru că simt că în comunitatea noastră aceste reguli sunt independente de gen pe cât de mult se poate în contextul societății actuale.

Loredana Radu (Romania) – Programator .NET

Sfatul meu pentru fiecare femeie care vrea să înceapă o carieră în IT este să nu renunțe!
Mi-am început cariera în IT acum 5 ani. Ca pentru mulți dintre voi, probabil, decizia de a începe o carieră, în IT în mod special, nu a fost ușoară. De ce? Ei bine, pentru mine a fost dificil din mai multe motive, dintre care cel mai important a fost că nu eram conștientă încă de vocația mea. Pot spune că m-am descoperit abia acum 3 sau 4 ani.
La finalul liceului am fost pusă față în față cu un adevăr incomod: să decid ce facultate să urmez, ceea ce ar fi fost prima piatră la temelia viitoarei cariere. Dintotdeauna mi-au plăcut științele exacte: chimia, mate­matica, fizica și, mai târziu, informatica. Am făcut informatică abia la sfârșitul liceului, ceea ce atunci nu mi-a dat destulă încredere să urmez Facultatea de Informatică, pentru care nu mă simțeam pregătită.
Nu mi-a fost deloc ușor să iau o decizie. Până la urmă am hotărât să merg la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică Economică. Mi-am spus că dacă nu voi reuși cu informatica, măcar am un plan de rezervă în domeniul economic.
Pentru că facultatea pe care o urmam nu îmi oferea cunoștințele tehnice suficiente pentru a începe o carieră ca programator, am început să studiez pe cont propriu și să aplic la diferite posturi, de la tester la programator pe diferite tehnologii.
Îmi doream atât de mult să mă angajez, încât uitasem ce îmi doream, de fapt, cel mai mult. Începeam să-mi pierd focus-ul. Refuzurile veneau unul după altul pentru că la interviuri mergeam complet nepregătită. Mă simțeam pierdută și am fost foarte aproape să renunț.
Apoi o bună prietenă mi-a spus să mă adun, să mă relaxez și să am încredere în mine și în cunoștințele mele, pentru că oportunitățile sunt la un pas distanță, doar că eu nu reușesc să le văd.
Mi-am început cariera ca tester. Eram fericită că puteam să lucrez cu persoane foarte bine pregătite, care m-au sprijinit în tot efortul meu. Într-o zi, un coleg și-a dat seama că, deși eram mulțumită de munca pe care o făceam, aveam capacitatea să fac mai mult.
Mi-a sugerat să fac o schimbare. Mi-am făcut multe griji pe moment, dar, în final, a avut dreptate; în sinea mea simțeam și eu că pot mai mult, că pot contribui la această lume cu linii de cod care să îi ajute pe alții; știam că sunt unul dintre „ziditori”, doar că încă nu acceptasem idea. După o lungă perioadă de frământări interioare am decis să mă alătur echipei de programatori.
Este o decizie pe care nu o voi regreta niciodată.
Mă simt foarte norocoasă să lucrez într-o companie din IT. Nu am perceput-o niciodată ca fiind o lume a bărbaților. La noi la birou suntem aproape în proporție de 50 – 50.
Un sfat pentru fiecare femeie care vrea să înceapă o carieră în IT: să nu renunțe! Urmați-vă visele și profitați de fiecare oportunitate pe care o aveți.
În ultimii ani mi-am dat seama că cel mai mare dușman al meu sunt chiar eu însămi, pentru că eu singură îmi pun bariere. Așa că gândiți „outside the box” și nu vă temeți să faceți greșeli. Până la urmă, doar așa putem învăța.

Mihaela Ciobanu (Romania) – Delivery Manager

Abia după ce am născut am devenit cu adevărat „femeie” în IT. Și firma are numai de câștigat
Am terminat o facultate super cool (Jurnalismul) și lucrez în IT dinainte de a-mi da licența. Numele meu e Mihaela și sunt mamă, manager de proiect, iubitoare de oameni și povești.
În facultate eram fascinată de discuțiile băieților de la informatică, atunci când se întâlneau la o bere, viitorul meu soț fiind unul dintre ei.
Mi se păreau pline de logică, lipsite de superficialitate și cu termeni pentru care, uneori, trebuia să cer informații suplimentare ca să-i pot înțelege.
Unele cuvinte IT related îmi erau totuși familiare, că doar terminasem un liceu de matematică-informatică cu note bune, deși primul meu calculator personal a venit în semestrul al II-lea de facultate.
Anul 2009 era un an de criză, iar eu tocmai mă întorsesem din Spania, după un program Erasmus de un semestru axat pe Comunicare Audio-Video.
Am muncit enorm semestrul acela pentru credite. Când m-am întors acasă simțeam nevoia să mai fac ceva pe lângă facultate. La o discuție lângă o oală de orez, făcută de un viitor Web Developer, băieții chestionau job-urile din IT la firmele lor, majoritatea fiind angajați.
Programatori nu se prea angajau atunci. În schimb, una dintre firme angaja Customer Support. Ce trebuia să faci? Cică să traduci în limbaj non-tehnic informații pentru clienți și să te asiguri că aceștia înțeleg ce urmează să li se livreze după ce au comandat produsul companiei.
M-am dus la interviu fără a-i spune viitorului meu coleg că voi face asta și am renunțat la o excursie în Viena, fiindcă mi-a fost frică că se vor răzgândi. Așa că am început a doua zi.
M-am trezit așadar, eu, care mereu spuneam că nu voi avea un job la birou, lucrând nu numai astfel, dar având și un birou virtual care mă conecta cu tot felul de oameni din toate colțurile lumii.
Poate faptul că sunt femeie m-a ajutat să îmi iau mai puține înjurături când greșeam. Sigur, nu m-a ajutat să îmi controlez atunci emoțiile și eram un vulcan de pasiune pentru muncă, responsabilitate și naivitate pe alocuri. Am avut conflicte cu colegii bărbați, iar acum, cu înțelepciunea anilor, aș schimba multe.
Am stat șase ani la primul meu job, avansând profesional și financiar, astfel încât să-mi doresc o carieră în domeniu. Ultimii ani au fost cei mai intenși, fiindcă încercam să mă decid dacă doresc să fac Project Management sau Customer Care.
Am trăit, cred, viața unui student la Info, doar că eu nu am făcut Info și nici nu mi-am dorit vreodată asta. De ce? Pentru că am consi­derat că trebuie și puțină comunicare și poezie într-o firmă de programatori.
De trei ani lucrez la o altă firmă, iar aici am încercat să las copilul din mine la o parte și să mă maturizez.
Mă îndoiesc că am reușit să fac asta până când nu am devenit mama Ilincăi. De atunci însă, am pus în aplicare tot ce nu știam că știu și am crescut în răbdare și putere. Și cred că abia acum am devenit o „femeie” care lucrează în IT. Pentru că acum, viața merge altfel.
Angajatorul meu are numai de câștigat: am devenit mai eficientă (în sensul de effective), toleranța și răbdarea mi-au crescut, știu cu ce se mănâncă tantrumurile (și le-aș putea tolera mai bine și la programatori, chiar dacă ei nu se vor trânti în fund în parc), știu câte ceva despre pedepse, recompense și motivația internă și sunt sigură că programatorii mei vor fi fericiți să lucram în aceeași echipă.