Publicația industriei TECH regionale

Innovation Labs se pregătește pentru ediția a 11-a a programului

Innovation Labs – programul național de pre-accelerare și mentorat pentru tineri antreprenori în domeniul tehnologiei – anunță că va rula în 2023 ediția a unsprezecea a programului educațional, implementând în București o componentă-pilot de pre-program. 

Cu o tradiție universitară și o amprentă națională – datorită prezenței în cinci dintre centrele universitare majore din România (București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara), dar având universități partenere și echipe înscrise și din alte orașe, precum Brașov, Constanța, Craiova și Oradea – Innovation Labs și-a asumat rolul de sprijinire al antreprenorilor români de startup-uri de tehnologie prin crearea unei traiectorii experiențiale și a unei comunități de mentori și parteneri din mediul de business.

Programul va debuta în cele cinci centre prin hackathoanele organizate în luna martie, pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică). Astfel, în Cluj-Napoca și Iași hackathoanele vor avea loc pe 18 și 19 martie, iar în București, Sibiu și Timișoara hackathoanele se vor organiza în 25 și 26 martie. Echipele din Brașov, Constanța și Craiova vor participa la hackathonul din București, iar echipele din Oradea la cel din Timișoara. În urma calificării, aceste echipe vor urma programul din București, respectiv pe cel din Timișoara.   

Echipele care se vor înscrie la hackathoane și care vor participa în programul Innovation Labs pot fi, în funcție de experiența membrilor lor, în una din cele trei categorii: echipe formate exclusiv din studenți, echipe spin-off din proiecte de cercetare din mediul universitar și echipe formate din studenți și antreprenori cu experiență. Totodată încurajăm participarea la hackathoane și a persoanelor care, chiar dacă nu au o idee de produs tehnic pe care să îl dezvolte, doresc să se alăture unei echipe deja formate aflată în căutare de noi membrii.

Diferit față de edițiile anterioare, pentru echipele care se înscriu la București se va implementa o etapă-pilot de pre-program, prin care acestea pot avea acces la o serie de resurse înainte de participarea la hackathon. Etapa de pre-program a debutat pe 3 ianuarie 2023, iar cei interesați se pot înscrie până pe data de 25 februarie a acestui an.

Echipele care se vor califica în program în urma hackathoanelor vor beneficia de sesiuni de mentorat săptămânale, sesiuni săptămânale de prezentări pe diverse teme și de instruiri 1:1. Structura programului va fi aceeași în toate centrele de desfășurare ale acestuia. Finaliștii programului vor fi aleși în urma semifinalelor naționale estimate a avea loc pe data de 15 mai 2023. Finala Demo Day, preconizată a avea loc pe 28 și 29 mai 2023, va aduce în fața unui public numeros cele mai bune 15 produse dezvoltate și echipele care le-au creat.

Toate echipele vor continua să beneficieze de sprijinul pre-acceleratorului și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs.

Despre Innovation Labs

Programul Innovation Labs este cel mai longeviv program de educație antreprenorială de tip pre-accelerator din mediul universitar românesc. De-a lungul anilor, în jurul programului s-a dezvoltat o comunitate națională de mari dimensiuni, cuprinzând atât ambasadori Innovation Labs din fiecare universitate parteneră, cât și absolvenți ai acestor universități, profesioniști din industria IT, specialiști din ecosistemul mai larg de antreprenoriat inovativ, investitori, antreprenori, reprezentanți ai administrației publice și leadership de top din cadrul unora dintre cele mai mari corporații active pe piața din România. 

Fiind puternic ancorat în mediul universitar, prin intermediul cadrelor didactice și al cercetătorilor implicați direct, și având șansa mentorării unor tineri cu excelent potențial profesional, Innovation Labs a devenit un contributor semnificativ în ecosistemul de inovare. 

Cu 11 ani în urmă, programul Innovation Labs și-a asumat provocarea de a consolida procesul de formare a noilor generații de antreprenori din România, până în prezent Innovation Labs susținând peste 520 de startup-uri de tehnologie.

În primele zece ediții de program, peste 3.700 de oameni au participat la Hackathoanele Innovation Labs, desfășurate la nivel național. Aceștia au propus 1.292 de idei pentru produse și servicii digitale. După lunile de mentorat săptămânal, în care și-au rafinat prototipurile alături de mentorii și partenerii programului, la finalele Demo Day s-a calificat un număr total de 188 de echipe. Echipele finaliste au fost alese în urma semifinalelor naționale, dintr-un număr total de 307 echipe care au construit și au rafinat câte un produs minim viabil. 

Innovation Labs se mândrește cu un număr total de 61 de echipe de succes în piață, a căror evaluare se ridică la aproape 200 de milioane de Euro. 

Parteneri și susținători ai programului Innovation Labs

Innovation Labs 2022 este un program organizat în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis, EduHub și Timișoara Startups, cu sprijinul Romanian – American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic, și în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

Innovation Labs este un program universitar implementat împreună cu cei 19 parteneri academici: 

  • în București: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea din Craiova;
  • în Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov;  
  • în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
  • în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași; 
  • în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea, Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara. 

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.

Orange - PIN magazine

Orange România, partener strategic pentru cele mai importante competiții naționale de securitate cibernetică

Orange România este primul operator local de telecomunicații care s-a implicat în dezvoltarea, organizarea și susținerea celor mai importante competiții naționale de securitate cibernetică. Cu scopul de a contribui la formarea viitorilor specialiști în securitate cibernetică, domeniu cu un deficit de peste 347.000 de angajați la nivel european în 2023, Orange este partener strategic pentru: Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC), UNbreakable România, DefCamp și prima ediție a Olimpiadei Naționale de Securitate Cibernetică (OSC).