Publicația industriei TECH regionale

Innovation Labs Iasi 2020 a selectat echipele care vor intra in Semifinalele Nationale Demo Day Bucuresti

Pe 22 septembrie a avut loc Innovation Labs Iași 2020 Demo Day, finalul pre-acceleratorului Innovation Labs pentru cele 5 echipe participante rămase în programul din Iași. În urma Hackathon-ului din martie au fost selectate 7 echipe care au parcurs un traseu complex de construire a business-ului timp de 7 luni, prin intermediul sesiunilor de mentorat din cadrul programului. Scopul evenimentului Demo Day Iași este să valorifice rezultatele și evoluția acestor echipe de la o idee de business la un produs minim viabil. Ele au concurat în cadrul evenimentului pentru a participa în următoarea etapă a programului – Semifinalele Naționale Innovation Labs București. De asemenea, echipa cu cel mai mare potențial aleasă de juriu a câștigat bursa programului Innovation Labs din Iași în valoare de 3.000 de dolari.
În urma programului de mentorat au rămas 5 echipe care și-au prezentat produsele pentru Semifinalele Naționale Demo Day din București. Acestea sunt:
 
HEREITIS
Echipa Hereitis propune o soluție de mobilitate urbană bazată în principal pe modul de vizualizare a hărții. Aplicația lor oferă posibilitatea de a vedea în timp real mijloacele de transport public din Iași, București, Constanța și Oradea și de asemenea oferă posibilitatea de a vedea timpi estimativi de ajungere în stații. Bazându-se pe viteza autobuzelor și pe informațiile colectate de la utilizatori, aplicația HEREITIS calculează în timp real zonele din oraș cu aglomerație mare. 
 
Radio Savior
Echipa Radio-Savior dezvoltă ca produs principal un dispozitiv compact ce va oferi comunicație la distanță prin intermediul undelor radio acolo unde nu este semnal GSM sau altă comunicație la distanță. În special zona de utilizare a acestui dispozitiv este centrată pe munți, fiindcă aceștia reprezintă principalele zone fără comunicație la distanță. Prin acest produs își propun să rezolve problema informării despre accidentele montane,  precum și problema localizării persoanelor din acele accidente. Scopul lor este să realizeze în România cel mai sigur turism montan din Europa.
 
Rungutan
Rungutan este o platforma SaaS de testare a traficului și performanței, lansat în Iunie 2020, care promovează conceptul de „Performance Testing în 3 minute” – un concept disruptiv datorită tehnologiei sale 100% Serverless și a designului simplu, care diferențiază produsul dintre concurenții săi prin rapiditate și eficacitate. Pentru V.2., Rungutan își propune să creeze prima platformă de testare a performanței bazată pe AI, care poate testa capacitatea de trafic a unui site, ajutând utilizatorii finali cu modele de teste automate, bazate pe profilul produsului pe care îl testează.
 
Synovius
Synovius este un dispozitiv medical portabil, pentru recuperarea articulațiilor: cot, gleznă și genunchi, indiferent de locație. Ansamblul este creat să permită controlul de la distanță a unuia sau a mai multor dispozitive, prin intermediul unei aplicații mobile. Își doresc să înlocuiască metodele tradiționale de recuperare, cu un model de business care să includă vânzarea lor către spitale și centre de recuperare sau închirierea către orice utilizator doritor.
 
Discover Iași
Discover Iași dezvoltă o aplicație pentru turismul cu bicicleta electrică în orașul Iași. Produsul propus stabilește traseul și permite utilizatorului să urmărească în timp real informații despre atracțiile turistice existente. Echipa Discover Iași are în prezent 10 biciclete electrice și 4 clasice, de epoca, care promit să dea o nouă dimensiune experienței turistice din orașul Iași.
 
Echipele și-au prezentat startup-ul sub forma unei prezentări de 2 minute, urmat de întrebări din partea juriului. La final, aceștia au pregătit o sesiune de demo tehnic mult așteptată, în care au demonstrat funcționalitatea produsului propus.
Juriul a fost format din Ioan Constantin – Orange, Virgil Popescu – BRD, Paul Mihoc – Carrefour, Alexandra Mihaela Stroea – Specialist Employer Branding IULIUS, Paul-Andre Baran – RAF, Dragos Rusu – Bytex. 
Aceștia au ales cele 3 echipe care vor merge în etapa următoare la București: 
 

  • Rungutan
  • Synovius

 

  • HEREITIS 

 
 
și echipa câștigătoare a bursei de 3.000 de dolari: Synovius.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

Laser Valley Innovation Bootcamp 2024

Echipa care va inova chirurgia câștigă Laser Valley Innovation Bootcamp 2024

A doua ediție a Laser Valley Innovation Bootcamp a avut loc între 14-16 iunie în orașul Măgurele, la Conacul Oteteleșanu. A reunit peste 100 de participanți dornici să inoveze și să creeze afaceri și proiecte revoluționare în sectorul tehnologiei. Scopul principal al Laser Valley Innovation Bootcamp este de a facilita colaborarea între cercetătorii din Institutele Naționale de Cercetare – Dezvoltare, antreprenori și studenți, pentru a genera noi proiecte cu potențial inovator sau pentru a avansa inițiative existente.

Laser Valley Innovation Bootcamp

Laser Valley Innovation Bootcamp revine pe 14 iunie. Peste 100 de participanți, așteptați la evenimentul dedicat cercetării, inovării și formării de business-uri în tehnologie

aser Valley Innovation Bootcamp revine în orașul Măgurele pentru al doilea an consecutiv. Evenimentul dedicat cercetării, inovării și formării de business-uri în tehnologie aduce împreună cercetători, antreprenori și studenți pasionați de inovație și tehnologie. Peste 100 de participanți sunt așteptați în cadrul Laser Valley Innovation Bootcamp. Evenimentul se va desfășura între 14 – 16 iunie la Conacul Oteteleșanu și Biblioteca Națională de Fizică din Măgurele (Ilfov).