Publicația industriei TECH regionale

Imprimarea 3D: cum schimbă lumea și cum ne putem pregăti pentru a fi parte din această revoluție

Piața globală a imprimării 3D (produse și servicii) se va extinde masiv în următorii ani, ajungând la peste 26 de miliarde de dolari în 2021 față de 5,165 miliarde de dolari în 2015, conform Wohlers Report 2016 publicat de Wohlers Associates, probabil cea mai respectată sursă de informații din domeniu.
Această creștere va duce la crearea de numeroase locuri de muncă noi, care necesită cunoștințe și abilități specifice imprimării 3D, în domenii foarte diverse, de la cercetare-dezvoltare, educație, design (industrial, modă, mobilier, arhitectură etc.), producție, construcții, IT sau medicină la artă, consultanță (afaceri, legală, drepturi de autor, tehnică etc.), management etc. Sistemul de învățământ, așa cum este în prezent, nu poate furniza toate resursele umane necesare.



Formarea personalului cerut de piața muncii din viitor se poate realiza prin îmbunătățirea și adaptarea programelor de învățământ și prin crearea unor instrumente alternative de instruire. O astfel de solutie alternativă este propusă de către Varujan Pambuccian în articolul “Cum ar trebui să arate învățământul paralel care poate salva generațiile viitoare”, publicat în numărul 2 al PIN Magazine. De asemenea, există mai multe comunități tehnologice locale, în general în orașele mari, care oferă și oportunități de familiarizare cu imprimarea 3D. Cele mai bune exemple sunt rețelele FabLab și Hackerspace.
Proiectul “Training in 3D Printing To Foster EU Innovation& Creativity“ își propune atât completarea programei de învățământ cât și sprijinirea învățământului paralel, non-formal, prin realizarea unei curricule, a unui curs și a unei platforme e-learning dedicate imprimării 3D.
Conform unui studiu publicat de Comisia Europeană în 2016, una din principalele bariere în calea adoptării și implementării pe scară largă a tehnologiilor aditive este lipsa de cunoștiințe, abilități și a unei programe de învățământ adecvate. Nu esteo barieră ușor de ridicat, dar soluții există.
Imprimarea 3D și efectele asupra pieței muncii și mediului de afaceri
Fabricația aditivă (Additive Manufacturing – AM) este un proces prin care se realizează obiecte fizice pornind de la modele 3D digitale, prin adăugarea de straturi succesive de material. Deși termenul de “imprimare 3D” (3D printing) se referă cam la același lucru, este în general acceptat că Additive Manufacturing se referă la o utilizare mai profesională a acestor tehnologii. 3D Printing este un termen mai prietenos, utilizat pentru a deschide tehnologiile aditive către un public larg. De foarte multe ori, ambele denumiri sunt folosite ca sinonime, așa cum se întâmplă și în prezentul articol.
Principalele avantaje ale AM sunt posibilitatea de a obține forme complexe și de a reduce necesitatea ansamblărilor, precum și eliminarea pierderilor de material. Printr-o folosire inteligentă a acestora, se pot obține numeroase beneficii: accelerarea lansării pe piață a noilor produse concomitent cu reducerea costurilor și a riscurilor, îmbunătățirea comunicării ideilor către clienți și a feedback-ului de la aceștia, personalizarea cu ușurință a obiectelor fabricate, creșterea libertății de creație a designerilor etc.
În ultimii câțiva ani, tehnologiilor aditive s-au extins foarte mult față de aria lor inițială de utilizare, prototipizarea, ajungând să joace un rol esențial pe liniile de producție sau în metodologiile de fabricație ale multor companii. De asemenea, gama aplicațiilor acestora se lărgește continuu: s-a imprimat deja o clădire cu 5 etaje, s-au produs urechi, țesuturi și oase din celule vii, se fabrică alimente, medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte, s-a printat 3D combustibil pentru rachete.
Tehnologiile AM au potențialul de a transforma radical piața muncii și de a crea modele de afaceri complet noi, atât prin evoluția produselor cât și prin creșterea capabilităților lanțurilor logistice (supply chain).
Modul în care se concep și se fabrică produsele este puternic influențat de capacitatea AM de a facilita personalizarea acestora, de a permite obținerea unor geometrii mult mai complexe decât în cazul tehnologiilor tradiționale și de a simplifica obiectele prin reducerea numărului de piese componente și a necesității operațiunilor de asamblare.
La rândul lor, lanțurile logistice sunt transformate de AM prin prisma oportunităților de relocare a producției mai aproape de locul de desfacere și a posibilității de a produce obiectele atunci când sunt necesare, în cantitatea cerută, reducând astfel stocurile inutile și costurile de transport. Sunt nenumărate exemple de aplicații în care AM transformă lanțurile logistice, de la piese fabricate pe loc în zone izolate, kituri chirurgicale imprimate pe frontul de luptă sau imprimanta 3D instalată pe Stația Spațială Internațională.
Pe măsură ce AM a luat avânt au apărut noi modele de afaceri, de la servicii de imprimare 3D la producători de echipamente specifice, de la design de fișiere pentru imprimare 3D la servicii de distribuire a acestor fișiere. Cu siguranță se vor mai dezvolta multe altele.
Proiectul “Training in 3D Printing To Foster EU Innovation& Creativity“
Uniunea Europeană consideră imprimarea 3D o tehnologie cheie, cu un rol crucial în renașterea industrială a Europei. În consecință, au fost finanțate numeroase proiecte legate de acest domeniu, inclusiv în ceea ce privește educația.
Proiectul “Training in 3D Printing To Foster EU Innovation& Creativity“ (3DP), finanțat de UE prin programul Erasmus+, își propune să ofere oportunități de dezvoltare a abilităților și de dobândire a cunoștințelor necesare pentru a activa în domeniul imprimării 3D, ca angajat, antreprenor, formator, intermediator etc.

În acest scop, se lucrează la o programă specifică și se va realiza conținutul unui curs dedicat imprimării 3D, un ghid pentru facilitatorii programului de formare profesională și o platformă e-Learning ce permite instruirea on-line, gratuită, a tuturor celor interesați. De asemenea, pe platformă vor fi disponibile și instrumente de testare a cunoștințelor însușite, atât pentru auto-evaluare cât și pentru obținerea unei certificări ECDL. ECDL (European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit standard internațional de certificare a cunoștințelor și abilităților de utilizare a computerului, fiind recunoscut în întreaga lume.
Grupul țintă al proiectului, la nivel local/regional, sunt organizații care oferă formare profesională și elevi/ studenți/ cursanți/ absolvenți ale acestora, companii interesate de imprimarea 3D și personalul lor, precum și organizaţii de intermediere, centre de cercetare si transfer tehnologic, incubatoare etc., și personalul lor cheie. La nivel național/european, proiectul se adresează agenţiilor de dezvoltare regională, decidenților politici, camerelor de comerț și industrie, asociațiilor industriale, organizațiilor din domenii profesionale relevante pentru imprimarea 3D, investitorilor, experților în brevetare etc.
Proiectul 3DP este coordonat de firma Ludor Engineering din Iași și are ca parteneri Universitatea POLITEHNICA din București, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și alte 6 organizații din Spania, Italia, Polonia, Lituania și Malta. A fost lansat în septembrie 2016 și se va desfășura pe o durată de doi ani. Cursul 3DP va fi pus la dispoziția utilizatorilor în septembrie 2017 (varianta în limba engleză) și ianuarie 2018 (variantele în română, spaniolă, italiană, poloneză și lituaniană), iar platforma e-Learning va putea fi accesată începând cu luna iunie 2018.
În 2018 vor fi organizate 2 evenimente de prezentare a rezultatelor proiectului, în Iași și în București. Cei interesați să participe sunt rugați să contacteze echipa de proiect ([email protected]). Evoluția proiectului poate fi urmărită pe pagina web 3D-P.eu, pe Facebook (facebook.com/3DP.EU) sau Twitter (@3dprintingeu).

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare