Publicația industriei TECH regionale

Fundația OMV Petrom lansează cea de-a doua ediție a fondului de finanțare „Azi. Împreună.”, dedicat organizațiilor nonprofit din România

Fundația OMV -pinmagazine
  • Apelul de proiecte este deschis între 12 mai – 11 iunie;
  • Valoarea totală a fondului este de 1.500.000 lei.

București, 12 mai 2026. Fundația OMV Petrom lansează cea de-a doua ediție a fondului de finanțare „Azi. Împreună.” deschis organizațiilor nonprofit mici și medii din România care implementează programe în sprijinul educației timpurii, sănătății timpurii sau conservării biodiversității.

A doua ediție a fondului, în valoare totală de 1.5 milioane lei, pune la dispoziția organizațiilor finanțări de până la 250.000 lei per proiect. Ghidul de aplicare și anexele obligatorii sunt disponibile pe site-ul Fundației OMV Petrom, aici, iar cererile pot fi trimise exclusiv prin intermediul platformei online dedicate, în perioada 12 mai – 11 iunie. În cadrul webinar-ului ce va fi organizat pe 21 mai, la care organizațiile se pot înscrie completând formularul de aici, vor fi prezentate în detaliu prioritățile fondului.

Fundația OMV Petrom va evalua cererile alături de un juriu extern format din membri ai societății civile și ai mediului de afaceri: Suzana Dobre, Președinte Romanian-American Foundation; Alina Sava, Specialist Senior în Educație Banca Mondială; Melania Medeleanu, Director Executiv și Co-fondator Asociația Zi de Bine; Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance; și Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.

„Fondul «Azi. Împreună.» continuă să crească alături de comunitățile pe care le susținem, iar prin cea de-a doua ediție ne dorim să contribuim la implementarea a și mai multor proiecte cu impact real, de durată,” a declarat Steven van Groningen, Președintele Consiliului Director, Fundația OMV Petrom.

Despre fondul de finanțare „Azi. Împreună.”

Prin fondul de finanțare „Azi. Împreună.”, Fundația OMV Petrom susține inițiative locale implementate de organizații non-profit eligibile, care activează în comunități defavorizate și care gestionează proiecte aliniate cu direcțiile strategice ale Fundației. Fondul urmărește implicarea voluntarilor și încurajarea parteneriatelor între ONG-uri și alte instituții.

Cele nouă proiecte finanțate în cadrul primei ediții a fondului se derulează în perioada noiembrie 2025-noiembrie 2026, cu activități directe pentru 2.860 de copii, părinți și cadre didactice, precum și prin inițiative de biodiversitate ce urmăresc restaurarea a 10,5 hectare de habitate naturale și pajiști. Mai multe informații despre acestea sunt disponibile pe site-ul Fundației, aici

Despre Fundația OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate. 

Mai multe detalii despre activitatea Fundației puteți găsi pe site-ul Fundației, www.fundatiaomvpetrom.ro.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,

Alin Popescu - pinmagazine

Taxa pe diacritice

Autor: Alin Popescu, CEO avocatnet.ro  Ideea de token va redefini, destul de repede, piața muncii, economia globală și modul în care companiile cumpără și construiesc