Publicația industriei TECH regionale

Ecosistemul digital George al BCR se extinde cu două noi funcționalități, Round Up și Spotlights, care îi ajută pe utilizatori să economisească și să fie în controlul vieții lor financiare

BCR, pinmagazine

Banca Comercială Română a lansat două noi funcționalități în platforma de banking inteligent George – Round Up și Spotlights, menite să le asigure utilizatorilor premisele pentru o viață financiară cât mai echilibrată.

Funcționalitatea Round Up transformă tranzacțiile cu cardul în oportunități de economisire regulată și automată, prin rotunjirea fiecărei sume cheltuite până la următorul multiplu de 5 lei, diferența fiind transferată în contul de economii al utilizatorului. Ca exemplu concret, la o achiziție de 21 de lei, suma cheltuită din contul curent este rotunjită la 25 de lei, iar diferența de 4 lei este transferată automat în contul de economii al clientului.

Cei care doresc să economisească mai rapid pot apela la opțiunea „Accelerator”, care permite chiar adăugarea unei sume suplimentare de 1, 5 sau 10 lei la fiecare rotunjire. Concret, folosind exemplul de mai sus și activând opțiunea „Accelerator” cu 5 lei, orice utilizatori George va putea pune deoparte în total 9 lei în contul său de economii.

Cea de-a doua funcționalitate, Spotlights, oferă o perspectivă detaliată asupra cheltuielilor și este dedicată gestionării mai eficiente a banilor, cu peste 18 categorii și 98 de subcategorii de cheltuieli disponibile. Astfel, cheltuielile lunare sunt clasificate sub forma unor widget-uri și există posibilitatea setării unui buget personalizat, global sau chiar la nivelul fiecarei categorii sau subcategorii de cheltuieli, pentru ca utilizatorii George să îl poată gestiona cât mai eficient. 

Inovația continuă este ADN-ul ecosistemului George, pentru că ne dorim să îi surprindem și să îi susținem permanent pe clienții noștri cu funcționalitățile pe care le au la dispozitie in George. Acum, prin intermediul „Round Up”, clienții vor reuși să economisească de fiecare dată când vor cheltui. Această nouă opțiune din George a fost gândită pentru a aduce sănătate financiară chiar prin obiceiurile de consum financiare ale fiecărui client indiferent de vârsta sa, parte a strategiei și misiunii noastre pe termen lung, care are ca punct central educația financiară. În completare, intervine și „Spotlights”, a doua functionalitate adăugată în lista opțiunilor din George, care îi ajută pe clienți să își urmărească și să gestioneze mult mai responsabil banii din cont și cheltuielile, oferind perspectivele unor alegeri financiare cu adevărat inteligente.”

Cristian Mustață, Director Executiv Adjunct, Distribuție Retail BCR

Activarea funcției Round Up se realizează ușor și rapid, din aplicația George. Clienții care nu dețin, încă, un cont de economii pot deschide unul în George, foarte simplu și rapid, direct din ecranul de activare Round Up, fără să mai meargă în magazinul aplicației sau fără să fie necesară o vizită într-o sucursală a băncii.

Instrumentul Spotlights este activat automat și poate fi accesat din ecranul „Acasă” al aplicației George. Pentru o gestionare cât mai bună a banilor, clienții au posibilitatea să aleagă ce conturi să fie incluse sau excluse din cheltuielile lunare. De asemenea, clienții pot crea reguli pentru tranzacții și să le clasifice într-o subcategorie specifică. 

Ecosistemul digital George a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii 6 ani. Aproximativ 300 de funcționalități și opțiuni au fost introduse, de la momentul punerii pe piață, în octombrie 2018. În prezent, George are 2,34 milioane de utilizatori (internet banking și mobile banking), dintre care peste 1,9 milioane sunt utilizatori activi ai aplicației George mobile, cu o creștere de 13% an pe an. 

84% din totalul produselor BCR pentru persoane fizice (deschidere de cont curent, credite ipotecare și de consum, cont de economii, depozite, asigurări și produse investiționale) sunt acordate, în prezent, pe flux 100% digital. Luna aprilie 2024 a marcat chiar un record al vânzărilor digitale, cu 90% din total produselor vândute la nivel de bancă achiziționate pe flux 100% digital.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare