Publicația industriei regionale de IT & outsourcing

Drag de Iași, platformă de strângere de fonduri dedicată comunității ieșene

În 15 decembrie 2022, Fundația Comunitară Iași lansează Drag de Iași, o platformă online de strângere de fonduri prin care se încurajează inițiativa locală și filantropia.

Organizațiile neguvernamentale din Iași, dar și grupurile de inițiativă pot înscrie începând cu 15 decembrie proiecte care să schimbe modul în care ne raportăm la orașul în care locuim.

Ieșenii pot dona într-un mod simplu direct pe platformă, fără costuri adiționale, și totodată pot deveni ambasadori pentru proiectele cu care rezonează.

În luna generozității, ieșenii dăruiesc din Drag de Iași comunității încrederea că împreună, prin proiecte diferite, reușim să producem schimbarea pe care ne-o dorim.

Care sunt etapele înscrierilor pe platforma Drag de Iași:

  1. În prima etapă se înscriu organizațiile neguvernamentale și grupurile de inițiativă pe https://dragdeiasi.ro/.
  2. ONG-urile și grupurile de inițiativă eligibile înscriu prin completarea unui formular online proiectele dorite.
  3. Ambasadorii susțin proiectele prin donații făcute direct pe platformă și prin promovarea proiectelor în social-media.

Citește mai multe pe https://dragdeiasi.ro/. Urmărește pagina de  Facebook Fundația Comunitară Iași: https://www.facebook.com/fundatiacomunitaraiasi/ și nu ezita să ne lași un mesaj în cazul în care ai nevoie de îndrumare.

Platforma Drag de Iași este dezvoltată în cadrul proiectului ONGteca. Proiectul este derulat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași și Asociația pentru Dezvoltare, Transparență și Participare Publică CIVICA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului ONGteca este de a sprijini dezvoltarea a minimum 30 de ONG-uri din regiune, cu preponderență de la nivelul județului Iași, organizații ce oferă servicii în zone insuficient deservite.

***

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

***

Despre Drag de Iași

Drag de Iași este o platforma dezvoltată în cadrul proiectului ONGteca. Prin această platformă ieșenii se pot implica în comunitate, susținând într-un mod simplu și inedit, proiecte locale. Drag de Iași activează spiritul de inițiativă în rândul ieșenilor, oferindu-le contextul potrivit să-şi facă vizibilă ideea, să facă fundraising, să o susțină și să o distribuie în online.

***

Despre Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special copii și tineri, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu 27 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației de calitate în mediul rural, precum și inițiative de implicare a comunității locale și de stimulare a filantropiei. Mai multe detalii se regăsesc pe www.bethany.ro

Despre Fundația Comunitară Iași

Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona. Mai multe detalii se regăsesc pe www.fundatiacomunitaraiasi.ro

Despre Asociația pentru Dezvoltare, Transparență și Participare Publică CIVICA

Asociația CIVICA a fost înființată în 2014 pentru ca vocea cetățenilor să fie ascultată și respectată de decidenți, iar instituțiile să devină mai deschise și atente la nevoile reale ale oamenilor. Direcțiile strategice de acțiune ale CIVICA sunt cetățenia activă și buna guvernare la nivel local. Prin proiectele sale, organizația încurajează implicarea civică, susține grupurile de cetățeni care se confruntă cu diverse probleme în comunitate și contribuie la transparentizarea procesul decizional. Organizația dezvoltă instrumente digitale de monitorizare și participare publică, ghiduri de implicare cetățenească sau bune practici pentru administrația publică. De asemenea, CIVICA desfășoară campanii de advocacy pe subiecte care țin de mobilitate și dezvoltarea urbană, organizează ateliere și sesiuni de educație civică, dezbateri și evenimente care aduc împreună cetățenii și factorii decizionali pentru proiectele importante ale comunității. Mai multe detalii se regăsesc pe www.asociatiacivica.ro

***

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: anamaria.dascalita@fundatiacomunitaraiasi.ro,

Ana-Maria Dăscălița

Specialist comunicare 

Distribuie și tu:

Norii negri și zorii trandafirii

Citește articolul scris de Varujan Pambuccian pentru PIN magazine despre Impactul Inteligenței Artificiale asupra programatorilor și a societății digitale.

RECOMANDATE

Articole similare

Ghid-practic-de-adecvare-la-o-lume-nebună-pinmagazine

Ghid practic de adecvare la o lume nebună

Nu ești destul de bun. Nici n-ai să fii vreodată. Mereu e cineva într-o poziție superioară, plătit mai bine, cu skill-uri la care doar visezi. Tu de ce nu ești ca ei? Gândul te macină. A apărut deja o nouă tehnologie, alte tool-uri. Nu le știi? Poate deja ai devenit nerelevant. Managerii, colegii văd și te evaluează. Mereu e cineva care face asta. Și cel mai dur evaluator ești chiar tu. Poate nu ții pasul, poate te faci de râs. Oare nu cumva și ce ai obținut până acum e fără merite? Senzația imposturii e o piatră grea.

Invest-in-Moonicorns-pinmagazine

Growceanu organizează “Invest in Moonicorns”, pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est

Platforma de business angels Growceanu organizează în 27-28 octombrie „Invest in Moonicorns – The Art of Angel Investment”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc la Timișoara, la centrul Faber și se adresează investitorilor de tip business angel, precum și persoanelor cu venituri foarte mari sau avere de peste un milion de dolari.

DRUID, pinmagazine

DRUID atrage 30 de milioane de dolari ca parte a rundei de finanțare Seria B pentru a îmbunătăți productivitatea organizațiilor prin aplicații conversaționale și inteligență artificială generativă

 DRUID, lider global în tehnologie de inteligență artificială conversațională, a anunțat astăzi atragerea rundei de finanțare Seria B de 30 de milioane de dolari condusă de TQ Ventures, cu participarea a noi investitori Smedvig Capital, Endeavour și Verve Ventures și a investitorilor existenți GapMinder, Hoxton Ventures și Karma Ventures.